Părând foarte trist, Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, spune că a vorbit cu Vladimir Putin, dar că nu a încercat să-l influențeze asupra războiului din Ucraina. „Sunt un băiat mic… trebuie să mă ocup de mici probleme pentru mica mea țară.” Războiul a trimis unde de șoc în Balcani, dar pentru liderii sârbilor, în general pro-ruși, a ridicat la noi cote arta politică a eschivării, scrie The Economist.
<< În urmă cu trei săptămâni, Belgradul a fost împodobit cu steaguri germane în pregătirea vizitei cancelarului Olaf Scholz. Apoi, Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, a anunțat că și el va veni să viziteze singurul prieten rămas al Rusiei în Europa, în afară de Belarus. Vucic a gemut în faţa diplomaţilor occidentali, spunând că acesta s-a autoinvitat. În continuare, vizita lui Lavrov a fost năruită când trei vecini NATO i-au refuzat permisiunea de a zbura pe deasupra teritoriului lor. Vucic s-a plâns că, neputând „să-i facă nimic Rusiei”, ei, adică țările occidentale, „își vărsau năduful” pe Serbia.
Trupele sârbe sunt antrenate de cele americane și fac exerciții atât cu NATO, cât și cu Rusia. Serbia depinde de gazul rusesc, dar face mult mai mult comerț cu Germania și China. Rezistând presiunii occidentale, Serbia a refuzat să impună vreo sancțiune Rusiei; dar în aprilie s-a raportat că echipamentele militare occidentale destinate Ucrainei îi traversau teritoriul. La Organizația Națiunilor Unite, Serbia se aliniază țărilor occidentale în voturi de condamnare a Rusiei. În mai, însă, Serbia a semnat un acord de trei ani cu Moscova pentru gaz ieftin.
Maxim Samorukov, un analist rus aflat acum în exil la Belgrad, spune că Serbia poate scăpa de toate acestea, deoarece Rusia „nu vrea să dea Serbiei o săpuneală publică”, deoarece ar arăta rău, având în vedere că țara „a fost un atât de mare fan al Rusiei”.
De ani de zile, mass-media sârbă, care sprijină în cea mai mare parte guvernul, a fost plină de propagandă rusă nefiltrată. Asta nu s-a schimbat de la începutul războiului. Potrivit unui sondaj, 60% dintre sârbi dau vina pe America pentru război, iar doar 26% dau vina pe Rusia. La Belgrad, tricourile cu Putin sunt puse în vânzare alături de șepci de baseball care poartă sigla „Z” de război a Rusiei.
Vucic se află într-o poziție incomodă. El condamnă invazia rusă și spune că susține integritatea teritorială ucraineană la fel de mult cum o „iubește” pe a Serbiei. Țările occidentale sunt ipocrite pentru sprijinirea integrității teritoriale a Ucrainei, dă de înțeles el, fiindcă totodată majoritatea recunosc independența Kosovo, pe care Serbia o consideră a ei. Când Putin a recunoscut cele două părți separatiste din estul Ucrainei, invocând „precedentul” Kosovo, o mare parte din mass-media sârbă a trecut pentru scurt timp la denunțarea unei înjunghieri pe la spate.
Potrivit analistului Vuk Vuksanovic, Vucic vrea să „bifeze condica internă” arătându-le alegătorilor rusofili că el este cel care alimentează parteneriatul cu Moscova, în timp ce, în același timp, „șantajează constant Occidentul, spunând «Uite, eu sunt singurul care este rezonabil și sunt înconjurat de agenți ruși, așa că susține-mă!»”
Rusia lucrează de ani de zile la aprofundarea legăturilor cu sârbii ortodocși din regiune, multora plăcându-le Rusia din motive istorice, chiar dacă aleg să lucreze, să studieze și să plece în vacanță în țările occidentale. Amărăciunea față de bombardamentul NATO asupra Serbiei în 1999 joacă un rol important. Nu există dovezi că politicile rusești în Balcani s-au schimbat, dar și alți politicieni din regiune își adaptează politicile pentru a se potrivi cu realitățile în schimbare.
Anul trecut, Milorad Dodik, liderul sârbilor din Bosnia, a început procedurile de preluare a puterilor pe care entitatea sa le cedase statului bosniac. Aceasta a provocat cea mai gravă criză din țară de la sfârșitul războiului, în 1995. Pe 6 iunie, acele planuri au fost suspendate pentru șase luni. „Suntem realiști”, spune Dodik. „Suntem prea mici pentru a provoca liderii pasionali din Occident”. În octombrie anul trecut, se lăudase că, dacă ar exista vreo încercare militară de a-i zădărnici planurile, s-ar aștepta la ajutor de la „prietenii săi”, interpretați pe scară largă ca însemnând Rusia.
Și în Muntenegru, peisajul s-a schimbat. În aprilie s-a format un nou guvern, acum lipsit de sprijinul partidelor considerate în general „pro-ruse”. Dar Slaven Radunovic, liderul unuia dintre ei, neagă că partidul său este de genul acesta, spunând că, în ciuda simpatiilor istorice larg răspândite pentru Rusia și turiștilor săi generoși, dintre care mulți încă vin în ciuda sancțiunilor, aceasta este o insultă folosită de adversarii partidului său în încercarea de a-și asigura sprijinul occidental.
Între timp, mii de ruși și-au găsit refugiu în Serbia. Potrivit statisticilor oficiale, în Serbia sunt 6.465 de ruși, dar ar putea fi mult mai mulți. Rușii se simt bineveniți. Samorukov apreciază că poate deschide un cont bancar, de exemplu, chiar dacă trebuie să asculte și prelegerile obositoare ale șoferilor de taxi „despre felul în care Putin este un mare lider”. >>
De ce le este greu est-germanilor să vadă Rusia drept inamic?
