Primele probleme pentru noul iPhone. Este acuzat că declanșează fobia de găuri

Apple abia a lansat iPhone 11, noua generație a telefonului care ne-a schimbat modul de viață, dar primele critici au apărut deja.

Mai mulți oameni au acuzat că setul de trei camere foto de pe spatele noului iPhone11 Pro le declanșează fobia de găuri, sau tripofobia.

Sute de oameni au scris pe rețelele de socializare, imediat după evenimentul Apple, că le-a fost activată tripofobia la vederea noilor telefoane.

„iPhone 11 mă face să tremur. Dacă ești un fan înrăit Apple și ai tripofobie, așa ca mine, cred că trebuie să sari peste iPhone 11” a scris un internaut pe Twitter.

„Hey Apple, mulțumesc că ai provocat piele de găină și ai băgat frică în oasele tuturor persoanelor cu tripofobie” a notat o altă persoană.

Tripofobia – frica irațională de găuri – afectează aproximativ 16% din populația lumii. Până acum, cercetătorii au admis că tripofobia este o fobie, la urma urmei, însă, noile rezultate îi cam contrazic. Asta pentru că ea ar putea fi rațională, înrădăcinată.

Câțiva oameni de știință au descoperit că mare parte din vină o au pupilele. Mișcarea involuntară a ochilor este cea care provoacă un dezgust, nu frica în sine.

În schimb, c ercetătorii de la Universitatea din Kent au sugerat că un model format din găuri, ca cele care se găsesc într-un lotus sau în fagure de miere, ne stârnesc aversiunea, deoarece se aseamănă cu infestările parazitare, bolile infecțioase sau descompunere, a scris playtech.ro

Tripofobia nu este recunoscută de Manualul de Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mentale (DSM) iar numele a apărut pe Internet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here