Primele rezultate ale alegerilor din Bulgaria

Blocul reformist PP-DB, condus de Kiril Petkov şi Asen Vasilev, a obţinut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare de duminică, din Bulgaria, conform exit-poll-urilor, însă aşteptările sunt că va avea probleme în a forma un guvern de coaliţie stabil în cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene, relatează Reuters, preluat de News.ro.

Blocul reformist, format din Continuăm schimbarea (PP) şi Bulgaria democrată (DB), a obţinut aproximativ 25,3% din voturi, conform unui sondaj la ieşirea de la urne al GALLUP International. Blocul de centru-dreapta condus de partidul GERB al fostului premier Boyko Borissov a obţinut aproximativ 24,7%.

Un sondaj TREND arată că PP/DB a obţinut 26,9 la sută, iar GERB şi partenerul său Uniunea Forţelor Democrate (SDS) au obţinut 26,7 la sută.

A fost al cincilea scrutin din Bulgaria din ultimii doi ani.

Ţara este afectată din vara lui 2020 de instabilitatea declanşată de demonstraţiile masive împotriva premierului conservator Boiko Borisov, aflat pe atunci la putere aproape permanent din 2009.

„Am coborât la nivelul anilor 1980”. Care este prețul pe care rușii obișnuiți îl plătesc pentru război și sancțiuni?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here