Maeștrii punerii în scenă de la Kremlin au făcut totul pentru a nu lăsa dubii cu privire la autorul execuției lui Prigojin.
- Au ales ziua 23 a lunii, aceeași în care, opt săptămâni mai devreme, defunctul pornise cu trupele de mercenari spre Moscova.
- Au ales momentul în care răposatul se afla alături de principalele căpetenii ale armatei sale private, astfel încât să fie limpede că naționalizarea Wagner este ireversibilă, în pur stil rusesc, iar odată cu cadavrul individului Prigojin va fi îngropată și epoca Prigojin.
- Au ales aceeași zi pentru a oficializa destituirea generalului Serghei Surovikin din funcția de comandant al forțelor aeriene și spațiale ale Rusiei (o chestiune pur formală, dar cu valoare clară de simbol, având în vedere că durduliul măcelar cu trese era apropiat de Prigojin și dispăruse subit imediat după eșuarea rebeliunii).
- Au ales totodată ca marile agenții de presă ale Rusiei să fie atipic de generoase cu informații despre pasageri, locul, momentul „accidentului” și cu imagini de la fața locului, cu frumosul foc de tabără alimentat de kerosen.
- În fine, au ales ca instituțiile abilitate să aibă reacții oficiale prompte.
Este emoționantă aproape până la lacrimi viteza și transparența cu care evenimentul a fost mediatizat și confirmat pe canalele oficiale ale propagandei și autorităților de la Moscova. Dar adevărul este că, în Rusia, genul acesta de scrupulozitate profesională, altfel atât de rar întâlnit pe orice alt palier, este, din contră, un modus operandi de tip marcă înregistrată atunci când killer-ul suprem de la Kremlin are de reglat conturi.
Surprinzătoare în toată afacerea Prigojin nu e lichidarea cu tam-tam, ci faptul că operațiunea a fost amânată bizar de mult timp. „În mod normal, lichidarea lui Prigojin devine prioritară pentru Putin”, titram la 13 ianuarie, într-un context în care liderul mercenar încălcase deja șocant de multe linii roșii în relația cu Putin, și cu aproape jumătate de an înainte de violarea supremei linii roșii, prin rebeliunea declanșată: amenințarea jilțului dictatorului.
Ideea de bază era simplă și am expus-o astfel, la vremea respectivă: „Împunsăturile șefului Wagner la adresa lui Gherasimov, Șoigu, Surovikin, Lapin și a altor specimene de comandanți ai impotentelor forțelor armate ruse reprezintă fațada. La un moment dat, șarjele barbarului vor lua la țintă centrul de comandă cel mare”.
Cinci luni și zece zile mai târziu, profeția avea să se împlinească fără urme de echivoc. Pe 23-24 iunie, un Prigojin lăsat prea mult în viață și-a adunat trupele, a ocupat un oraș și un centru de comandă-cheie pentru operațiunile armatei ruse în Ucraina, a doborât avioane și elicoptere militare rusești, a omorât militari ruși, a parcurs patru cincimi din drumul spre capitala țării.
Până la 23 iunie, devenise de natura evidenței faptul că minimalizarea și problemei Prigojin și ezitările fuseseră o greșeală majoră, cu consecințe pe termen foarte lung. Din 23 august, tot de natura evidenței este și faptul că minimalizarea impactului rebeliunii, chiar dacă una eșuată, reprezintă o eroare pe măsură de fatală.
După 23 iunie și pe mai departe, după 23 august, Putin se găsește în situația nefastă de a duce două războaie grele și imprevizibile în loc de unul singur. Pe lângă operațiunile din extern, în Ucraina, Kremlinul este prins într-un lanț de operațiuni de epurare/lichidare, plan intern.
E drept, e vorba de operațiuni mai difuze și mai nebuloase decât cele de pe frontul ucrainean, dar nu mai puțin importante din perspectiva relevanței lor pentru imaginea de ansamblu a conflictului ruso-ucrainean și, tot mai probabil, ruso-rus.
Foarte interesant este și următorul inventar, întrucât el sugerează că niciun pas radical, pe axa Prigojin-Putin, nu a cunoscut o încheiere, ci mereu o continuare l, prin alți pași tot mai radicali:
- Până la rebeliune, atacurile verbale ale lui Prigojin au cunoscut o neverosimilă intrare în „prelungiri”, căci au fost urmate de atacuri armate (relativ izolate) între grupări de mercenari ruși și grupări de militari ruși, produse fix după calapodul conflictului verbal dintre Prigojin și cei doi capi ai armatei, Șoigu-Gherasimov.
- Rebeliunea, deși înecată cu puțin înainte ca mercenarii să fi ajuns la periferia Moscovei, a avut totuși ecouri largi. Eșecul operațiunii propriu-zise nu a echivalat cu un final, ci cu deschiderea unei a doua etape. Negocierile de la Kremlin între Putin plus oamenii lui și Prigojin plus oamenii lui. Plimbări ale lui Prigojin prin Rusia și Africa, inclusiv negocierea de către liderul Wagner a unor contracte cu statul pentru livrări de alimente la instituții din țară, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, coroborate cu participarea sa la summitul recent al Rusiei cu țările africane. Accentuarea senzației că „invincibilul” Putin nu știe cum să procedeze cu Progojin sau știe, dar nu are cum. Accentuarea senzației unor zone ale structurilor de putere moscovite că sunt cumva prinse la mijloc și e riscantă alegerea taberei. În fine, pierderea de către mașinăria rusă de război a unei resurse umane deloc de neglijat – mercenarii Wagner – în condițiile în care Rusia întâmpină dificultăți mari de a menține o prezență umană solidă pe o linie a frontului atât de lungă (după rebeliune, Kremlinul a rămas cu problema deficitului de încredere în soldații Wagner și comandanții lor, prin urmare, pentru Kremlin, gradul de exploatare a acestora, în război, s-a diminuat dramatic).
- Precum cele două momente-cheie de mai sus, și lichidarea lui Prigojin este, în ciuda aparențelor, mai aproape de a deschide o nouă fază decât de a închide cercul definitiv. Aparent, cel puțin prin elementele simbolistice enumerate la începutul textului, Putin s-ar fi descotorosit de Prigojin în urma unor calcule atente de oportunitate și sincronizare cu alte variabile. Dar cum viața e complexă, încă nu este neapărat evident faptul că operațiunea ar fi fost ordonată și îndeplinită în condiții perfect de laborator, după ce toate breșele (existente sau posibile) au fost sigilate. Trebuie totuși reținut faptul că Putin a acționat în condiții de criză prelungită și într-un mediu dinamic, nu static.
În virtutea dinamicilor de până acum, evidențiate mai sus la punctele 1 și 2, coroborat cu situația de fapt, expusă la punctul 3, aș paria că lichidarea lui Prigojin nu poate face excepție de la regulă, deci va opera o altă deschidere, iar nu o închidere.
De ce natură? În ce fel? Până în ce punct? Nu e simplu de prezis sau conturat acum.
Totuși, pare că vorba ucrainenilor, tot mai des subliniată în ultima vreme inclusiv de președintele lor, oferă un cadru general pentru ceea ce e de așteptat, cu atât mai mult după curmarea zborului excentricului Prigojin: războiul virează tot mai mult și spre Moscova.
Iar Prigojin, viu și mort, are o contribuție majoră.
