Procurorul Marian Truşcă, care coordonează un grup de anchetatori de la Parchetul Capitalei specializat în investigarea abuzurilor sexuale asupra copiilor, susţine că în ultimii ani au început să vină tot mai multe sesizări de la medici, psihologi, profesori şi consilieri şcolari, sesizări în baza cărora au fost deschise dosare penale pe numele unor pedofili, informează Agerpres.ro.
„Este un trend foarte pozitiv pe care l-am remarcat în ultimii ani şi anume acela că foarte multe sesizări au început să vină de la profesionişti. Suntem din ce în ce mai mult sesizaţi de medici, de psihologi, de profesori, de consilieri şcolari. Am constituit foarte multe dosare pe baza acestor sesizări”, a declarat procurorul Marian Truşcă într-o conferinţă de presă.
El a explicat că majoritatea agresorilor vin din proximitatea copiilor în proporţie de 70-80%, sunt persoane cunoscute, chiar din familia restrânsă sau extinsă a minorului.
De asemenea, declaraţiile date de copiii abuzaţi reprezintă baza formulării acuzaţiilor împotriva pedofililor, mai ales în cazurile în care au trecut câţiva ani de la săvârşirea agresiunii până la sesizarea organelor de anchetă.
„Avem foarte multe cazuri în ultimul timp în care ne bazăm întreaga acuzaţie pe probele pe care copilul le oferă prin declaraţie, pentru că singurul actor care poate oferi probe directe este de cele mai multe ori copilul. Agresorul, în 90% dintre cazuri, nu va recunoaşte, cel puţin în primă fază, nu avem martori oculari, nu avem alte mijloace de probă, mai ales atunci când se sesizează la 7-8 ani şi singurele probe rezultă din declaraţia copilului. Dacă sunt obţinute într-o manieră fundamentată ştiinţific, atunci aceste probe devin foarte credibile”, spune Marian Truşcă.
Din septembrie 2022, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti Capitalei funcţionează o cameră specială dotată cu tehnologie de ultimă generaţie de transcriere şi înregistrare audio-video, unde minorii – martori sau victime ale abuzurilor sexuale – sunt audiaţi într-un mediu prietenos şi profesionist, fără să aibă contact cu celelalte părţi implicate în anchetă, respectiv agresorii şi avocaţii acestora.
Procurorul a făcut o comparaţie între modul în care erau audiaţi înainte copiii în secţiile de poliţie şi cum decurg audierile acum în camera specială de la Parchet, într-un mod profesionist, sub forma unui interviu, în care anchetatorii sunt foarte atenţi la emoţiile micuţilor:
*Această abordare pe care procurorul specializat o face se bazează pe stabilirea unui raport cu copiii. Paşii pe care îi urmează au în spate zeci de mii de ore de cercetare şi analiză. Nu se întâmplă aproape deloc ca un copil să spună: ‘nu mai vreau să vorbesc’. Sigur că avem în vedere şi situaţia în care reticenţa copilului, care este inerentă contactului cu o persoană străină, poate să conducă la nedezvăluire pentru moment şi avem în vedere un al doilea interviu. Dar astea sunt situaţii de excepţie. Copiii nu se simt intimidaţi. I se explică copilului absolut orice, i se oferă toate detaliile pe care le doreşte, suntem atenţi în permanenţă în acest interviu la reacţiile emoţionale ale copilului, pe care le monitorizăm, le sondăm şi apoi le normalizăm. În momentul în care investigăm nişte fapte, dar observăm că copilul manifestă nişte emoţii, oprim, ne focusăm sau trecem din planul cognitiv informaţional către planul emoţional şi sondăm acele emoţii ale copilului, astfel încât să le depăşim. Căutăm informaţii, dar nu neglijăm în niciun moment emoţiile copilului, care sunt inerente.
*Să luăm un exemplu mai vechi. Un copil de 10 ani este audiat la secţia de poliţie, unde stă mai bine de 5-6 ore, din momentul în care ajunge în secţie, până în momentul în care pleacă. Audierea este înregistrată, participă un avocat, un psiholog. Din punct de vedere al procedurii, totul se întâmplă ca la carte. Însă durează prea mult, din chestiuni organizatorice. Trebuie să vină părinţii, un reprezentant de la DGASPC, un avocat. Durează câteva ore până vin toţi, timp în care copilul stă în secţia de poliţie, într-un mediu în care nu este tocmai prietenos. Audierea se făcea cu întrebări directe, fără o tehnică anume, care conduc copilul şi care nu oferă o mare credibilitate la ce spune. Din punct de vedere probator nu se obţinea mare lucru, iar emoţional vă daţi seama ce înseamnă să stai 6 ore într-o secţie de poliţie.
*La o săptămână după această experienţă, se întâmpla undeva în 2019, acelaşi copil a fost nevoie să îl reaudiem. Am anunţat părinţii cu câteva zile înainte, am avut o discuţie cu părinţii, le-am explicat ce urmează, am programat exact data şi ora audierii. Copilul s-a prezentat împreună cu părinţii. Toate persoanele, avocat şi aşa mai departe, erau deja anunţaţi. Copilul a fost preluat de la intrare şi condus în camera de audiere şi toată experienţa copilului, toată interacţiunea copilului cu organul judiciar, a durat 45 de minute din momentul în care a intrat în Parchet, până când a ieşit. Audierea propriu-zisă a durat 30 de minute. În aceste 30 de minute, s-a înregistrat, nu s-a consemnat aşa cum se făcea în mod obişnuit, copilul a oferit atâtea informaţii de aşa bună calitate, care până la urmă au constituit temeiul trimiterii în judecată şi condamnări. Aceasta este diferenţa uriaşă între o abordare clasică, să spunem aşa, care nu presupune niciun fel de pregătire sau specializare, şi abordarea specializată.
Procurorul a explicat că victimele pedofililor sunt în general fete, din toate categoriile de vârstă, cele mai mici având 4-5 ani.
De asemenea, agresorii sexuali sunt de toate vârstele, începând de la 17-18 ani, până la 80 de ani.
