EXCLUSIV Propaganda rusă, desant într-un hotel din București: Armata Roșie a adus pacea în România

Rusia poartă o campanie amplă de rescriere a istoriei Pactului Ribbentrop-Molotov în contextul împlinirii a 75 de ani de la ceea ce rușii numesc „războiul de eliberare a Europei Centrale și de Est de sub nazism”. România este o piesă importantă din planul fabricii de propagandă a Kremlinului, iar evenimentul organizat miercuri la Hotelul Marshal Garden din București este încă o dovadă în acest sens.

Curățarea de „impurități” a Pactului Ribbentrop-Molotov, epicentrul existențial al URSS, se înscrie în cadrul mai larg – larg spre vast – al obsesiei puterii de la Moscova de a cosmetiza de-a fir a păr istoria Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial, astfel încât să poată fi extrase momente decisive și reambalate în noi narațiuni politice convenabile agendei lui Vladimir Putin. Diplomatul Alexandru Dodan are o analiză minuțioasă legată de acest heirup relativist al rușilor – AICI.

Vorbim de o un malaxor propagandistic la care contribuie nu doar instituțiile statului, mass-media rusă, istorici, diplomați, lobby-iști, ci și o veritabilă armată de regizori – arondați concernului Mosfilm -, în frunte cu Nikita Mihalkov și Feodor Bondarciuk. Multe dintre filmele lor sunt instrumente spectaculoase de stâlcit realități istorice incomode, aplicând la indigo celebra teză a lui Lenin: „Filmul este pentru noi cea mai importantă dintre arte”.

Undeva prin această constelație soft power gravitează și Ambasada Rusiei din România împreună cu o extensie a ei, Centrul Rus de Știință și Cultură. În general, misiunea diplomatică a Rusiei la București (gărduită cu sârmă ghimpată și cu ziduri de fortăreață SF, de parcă ar funcționa într-un stat din Orientul Mijlociu și nu într-o țară pașnică din UE) preferă mersul pe vârfuri în spațiul public. Firește, cu excepția situațiilor în care ambasadorul rus Valeri Kuzmin își etalează calitățile de provocator, cum a fost cazul „donației simbolice” legate de Cumințenia Pământului.

Tot din sportul diplomatic al mersului pe vârfuri a făcut parte și conferința științifică organizată miercuri de Centrul Rus, intitulată „75 de ani de la eliberarea Europei de Est de fascism și nazism: lecțiile istoriei”.

Universul.net a zis că nu ar striga să tragă puțin cu ochiul la un eveniment de o asemenea factură.

***

Sala de conferințe se află la etajul 6, o sală înghesuită cu pereții plini de fotografii înrămate cu actori români: Mircea Albulescu, Mitică Popescu ș.a.m.d. În jur de ora 10.00, încep să sosească invitații. În răstimpuri, în public răsare panglica negru-oranj a Sf. Gheorghe, prinsă într-un bold la buzunarul câte unui sacou. Un simbol militar cu o reputație proastă după 1990, fiind considerat o emblemă a revizionismului postsovietic. O poți vedea la separatiștii transnistreni. O poți vedea în războiul din Donbas.

Sala este împrejmuită cu panourile expoziției „Calea spre Victorie: sursele istorice mărturisesc. La cea de-a 75-a aniversare a eliberării Europei de Est de nazism”. Asamblată la Muzeul de Istorie de la Moscova, un pachet complet de triumfalism pacifist pe placul Kremlinului.

Au fost aduși și elevi pentru a „îngrășa” auditoriul. Pășesc timorați printre scaune. Unii sunt cam somnoroși.

Kuzmin își începe tirada

Asistența se animă însă brusc în momentul în care își face apariția, cu un mers legănat tip Al Pacino, ambasadorul Valeri Kuzmin, privind lung pe deasupra ochelarilor, iar efluviile limbii ruse încep să se unduiască agitate prin aer. Un domn masiv și vizibil emoționat, încorsetat într-un costum lucios, se grăbește să-i strângă mâna ambasadorului, uitând complet de telefonul pe care îl are în poală: telefonul se aude izbindu-se de podea, iar pe chipul bărbatului se citește șocul cadaveric de-a vedea ecranul ștanțat de câteva crăpături.

„Cuvântul de bun venit” al lui Valeri Kuzmin debutează în forță, mitraliind cu o rafală de verdicte Uniunea Europeană și, per total, democrațiile liberale occidentale.

Ambasadorul rus consideră o nedreptate punerea semnului egal între naziști și sovietici.

Kuzmin: „Spre marele meu regret, în ultimii ani, se creează impresia că mulți în Europa modernă nu doar că pur și simplu nu sunt în stare, dar în mod conștient nu doresc să învețe și, cel mai important, să se ghideze în politica practică de lecțiile incontestabile ale celui de-al Doilea Război Mondial. Acest lucru îl denotă, între toate, cel puțin rezoluția Importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei adoptată dintre primele de noul Parlament European. În ea, alături de referința de serviciu la tragedia Holocaustului, se face o încercare nerezonabilă de a atribui o responsabilitate practic egală pentru dezlănțuirea și ororile celui de-al Doilea Război Mondial celor două regimuri totalitare – cel nazist și cel sovietic, ignorând complet sacrificiile uriașe și lupta eroică împotriva nazismului și fascismului ale popoarelor URSS, care au adus o contribuție decisivă la victoria definitivă a Coaliției antihitleriste. Dar exact această victorie a fost cea care a deschis perspectiva istorică a dezvoltării pașnice și democratice a continentului european în a doua jumătate a secolului XX, deși istoria sa a fost complicată de crearea blocului NATO în 1949 și, ca măsură de răspuns, a Organizației Tratatului de la Varșovia, abia în 1955, și de o perioadă destul de lungă de Război Rece, dezlănțuit de Statele Unite și aliații săi.”

Ca și când URSS se ocupa cu ornitologia și nu tot cu același război rece. „S-a uitat rolul rușinos al democrațiilor occidentale în apariția nazismului, în special cel al Marii Britanii”.

Kuzmin descrie rolul URSS în al Doilea Război Mondial ca fiind o reacție a unui salvator care nu mai putea suporta răul „regimurilor fascisto-totalitare din Europa de Vest”.

„În politica actuală de la Washington și Bruxelles există o incapacitate unică din a trage învățături din tragedia celui de-al Doilea Război Mondial”, acuză ambasadorul Kuzmin, adăugând că SUA nu face în prezent decât să distrugă unul după altul tratatele încheiate între ruși și americani. Ambasadorul rus are o râcă aparte cu Tratatul ABM, împotriva rachetelor balistice, încheiat în 1972 între SUA și URSS și reziliat în 2002 de către George W. Bush, care a argumentat că împiedică dezvoltarea unor mijloace de apărare împotriva unor state-paria, precum Coreea de Nord sau Iranul.

Apoi, Valeri Kuzmin tună și fulgeră împotriva „cursei de înarmare a spațiului cosmic” de către SUA, adăugând că „Trump își dezvoltă arsenalul nuclear ca să ajungă la dominația globală”.

„Rusia și China propun, în cadrul ONU, să fie elaborate acorduri privind inadmisibilitatea de a desfășura cei dintâi arme în spațiul cosmic, refuzul de a folosi cei dintâi arme nucleare și refuzul a războiului nuclear în general. Recent, pe 10 octombrie 2019, participanții la reuniunea Consiliului de Miniștri al Afacerilor Externe CSI au adoptat declarația Cu privire la sprijinirea pașilor practici pentru prevenirea cursei înarmărilor în spațiul cosmic. Țara noastră promovează în mod constant consolidarea rolului central al ONU, dreptului internațional, diplomației multilaterale a dialogului / de tip rețea, network diplomacy, în căutarea de răspunsuri la asemenea provocări și amenințări globale, precum terorismul internațional, schimbările climatice nefavorabile și poluarea mediului, criminalitatea organizată transfrontalieră, boli epidemice periculoase etc.”

Ce uită să menționeze diplomatul este existența Forțelor Spațiale Ruse, care aparțin Forțelor Aeriene Ruse, având ca răspundere „războiul spațial”.

Moghilevski: „Armata sovietică a adus pacea”

Kuzmin îi predă ștafeta lui Konstantin Moghilevski, directorul Fundației „Istoria Patriei”, care deschide expoziția cu o șarjă de dezvinovățire a participării Rusiei la Pactul Ribbentrop-Molotov: „URSS a semnat acordul cu Germania hitleristă din rațiuni de securitate. Trebuie cântărită cu atenție această realitate”.

Dar valurile de deportări din Basarabia și Nordul Bucovinei în Siberia și Kazahastan (în general funcționărimea din vremea administrației românești) în vagoane de vite, astea cum trebuie cântărite, cu atenție sau cu batista pe țambal?

Potrivit lui Moghilevski, urgența de a reanaliza Pactul Ribbentrop-Molotov este aceea că „arhivele celui de-al Doilea Război Mondial nu au fost bine analizate de istorici”. Ocupația sovietică a României din 1944 și până în 1958 este pentru Moghilevski o acțiune de eliberare a României. „Trebuie înțeleasă complexitatea (…) Trebuie să înțelegem că erau diferite așteptări din partea românilor. România suferise mult din cauza hitleriștilor și se temeau de ce va aduce Armata Roșie”.

Așadar, directorul Moghilevski vrea să convingă audiența că românii, îmbătați de frică, au înțeles greșit natura prezenței sovietice în România, confundând-o, vai, din pură și nevinovată exagerare, cu o ocupație.

Avântul domnului Moghilevski merge însă și mai în adâncime, împodobind adevărul istoric cu o ploaie de confetti: „Armata sovietică a adus pacea, modul de a trăi în pace. Există filme despre cum a fost întâmpinată Armata Roșie. Eliberarea a coincis cu schimbarea regimului din România, regimul Antonescu îndreptat împotriva românilor”.

Poate că n-ar strica înclinațiilor etice ale directorului Moghilevski să consulte un pic, de amorul plictiselii, lista pe care unul dintre diplomații cei mai curajoși din România, Vasile Soare, ambasadorul nostru la Moscova, a realizat-o începând cu 2008. Lista conține numele a nu mai puțin de 10.000 de români „binecuvântați” de „pacea” adusă de Armata Roșie: 10.000 de români morți în lagărele NKVD-ului, în „Arhipelagul Gulag”, între 1941 și 1956. Numărul total de prizonieri identificați până în prezent este 29.829.

Chiesa. Giulietto Chiesa. Anti. Antiamerican

Americanofobia, occidentalofobia și UEfobia ating paroxismul, însăk în microfonul invitatului special, Giulietto Chiesa – jurnalist, fost europarlamentar, autor al cărții „Putinofobia. Rusia contemporană și angoasele Occidentului”. Dacă ceilalți au vorbit stând pe scaune, invitatul special alege privirea de general asupra publicului, înălțându-se cu aplomb în picioare și începând să vitupereze într-o rusă aproape impecabilă, dezvoltată în anii de corespondență de la Moscova pentru l’Unita, defunctul ziar al Partidului Comunist italian. Pe Facebook-ul din Italia, alunecările febrile în teoria conspirației au făcut din Chiesa un influencer.

Italianul nu se dă în lături de la folosirea unei palete vaste de calamități.

„I-am întrebat pe niște studenți: Cine a câștigat al Doilea Război Mondial? Și toți au răspuns fără echivoc că SUA. După atâția ani toată lumea gândește că victoria a fost a Statelor Unite. Ne aflăm într-o falsificare totală a istoriei”, își începe canonada Giulietto Chiesa, marșând apoi împotriva Rezoluției Parlamentului European de condamnare a Pactului Ribbentrop-Molotov, adoptată în septembrie.

Chiesa: „Rezoluția Parlamentului European este un vot pentru o minciună publică. Europa democrată nu ține cont de adevăr și istorie. De ce milioane de europeni nu înțeleg ce s-a întâmplat într-un moment atât de important în istoria omenirii?”.

În privința tectonicii geopolitice din Orientul Mijlociu, Chiesa e de părere că în Siria se cântă prohodul dominației globale a Statelor Unite. „Ieri seară scriam pe Facebook o frază: Rusia a devenit din nou o putere mondială. SUA au plecat din Orientul Mijlociu. Acordul Putin-Erdogan spune că Rusia va patrula în zona de securitate dintre Siria și Turcia. Este un element extrem de important. SUA au plecat în mod voluntar. Au pierdut. A fost o înfrângere militară a SUA”.

În acest an se împlinesc trei decenii de la căderea Zidului Berlinului. „Vor sărbători căderea. Vor face multe evenimente ca să ne explice cum Vestul a câștigat. Dar ei acum sunt într-o criză profundă, din cauza asta mint. Vor să povestească istoria așa cum doresc ei, pentru că au pierdut. America e alta acum. Există o luptă crâncenă între idei americane, între Trump și deep state și CIA. Pentagonul vrea să fie ca înainte, dar nu mai poate fi. Ei discută despre faptul că inamicii principali sunt Rusia și China. Dominația lor nu mai există, ei mint fiindcă nu vor să admită că dominația lor s-a sfârșit”.

Plecarea SUA din Siria „este o metodă bună de a sărbători 75 de ani de la victoria URSS împotriva nazismului”, mai turuie pasional Giulietto Chiesa și, înainte de a-și încheia alocuțiunea, în aplauzele mecanice ale publicului, nu uită să fac și un popas în apocalipsa balistică: „În Vest există arme care pot distruge omenirea”. Bineînțeles, iar în Rusia există baze nucleare în care se creează caramele.

„Davai ceas, davai cizme”

Fotografia de mai jos surprinde un marș prin infernul iernii rusești a unor ostași români căzuți prizonieri în bătălia de la Cotul Donului. Pe undeva printre ei se află și bunicul meu din partea tatălui. Sunt curios ce le-ar fi spus celor trei adulatori ai Pactului Ribbentrop-Molotov dacă ar mai fi fost în viață și s-ar fi aflat în sală. Cu acest gând minte am apăsat pe butonul liftului, lăsându-i în lumea lor diformă pe ambasadorul Kuzmin, pe zelosul Moghilevski și pe superstarul Chiesa.

Un alt prizonier capturat la Cotul Donului a fost Gheorghe Tănăsescu, al cărui jurnal de front a fost publicat în 2017 la Editura Militară. Voi cita câteva însemnări legate de „omenia” Armatei Roșii:

„Marți 24 noiembrie 1942. O coloană nesfârșită de oameni, cai, căruțe, tunuri și material de artilerie a pornit din sat spre Volga. După vreo 3 km, au apărut primii soldați ruși, foarte bine echipați pentru iarnă (căciuli, cojoace, pâslari, pantaloni, pufoaice și mănuși), care au început să ne jefuiască: davai ceas, davai cizme, binoclu, stilou, porthart, cal, busolă și tot ce găseau prin buzunare, chiar și batiste, oglinzi, piepteni, bricege. Umblau ahtiați după cizme ceasuri și după cizme de trupă românești. Cizmele bilghere, cu curele, nu le plăceau.”

„Vineri 27 noiembrie 1942. Când să plecăm au apărut rușii, civili și militari, să ne caute iar prin bagaje. Luau tot ce le plăcea. Pe unii îi dezbrăcau de mantale sau șube, lăsându-i înveliți în pături sau foi de cort, pe alții îi descălțau de cizme sau de bocanci, lăsându-i în picioarele goale sau dându-le gioarsele lor, care erau rupte și mici. Dacă cel descălțat avea baftă și se potrivea cu învingătorul, atunci era bine (…) Coloana plecase între timp, dar am pornit cu Andrei în frunte și am ajuns-o din urmă. Am mers după-amiaza și întreaga noapte (cam 45 de km), înfruntând un viscol cumplit. Din cauză că mulți erau slăbiți și roși de încălțăminte la picioare, nu se puteau ține de grosul trupei. Santinelele din spate se întorceau și îi împușcau, astfel că tot timpul auzeam focuri de armă la urma coloanei.”