Protest la Bechet față de decizia autorităților de a caza în campusul școlar persoanele care vin din Italia

Mai mulți localnici protestează, duminică seara, la Bechet, după ce autorităţile au anunţat că toate persoanele care vin din zonele de carantină din Italia vor fi izolate într-un campus şcolar din Bechet, potrivit Mediafax.

Primele persoane ar putea ajunge în carantină în campusul liceului din Bechet chiar duminică noaptea, potrivit prefectului de Dolj.

Aproximativ 50 de persoane prostestează în faţa primăriei din Bechet. Localnicii sunt speriaţi şi spun că locul de carantină ales de autorităţi este la câteva zeci de metri de şcoală unde elevii învaţă zilnic.

Nu ne ducem să facem haos prin localitate. Ei au făcut haos şi au adus cetăţenii în stradă (…). Probabil dacă era o clădire izolată nu era nicio problemă, dar cum să aduci într-un campus şcolar unde, la 10 metri, mâine se desfăşoară ore”, a spus un localnic din Bechet.

Primarul oraşului Bechet, Adrian Glăvan, a declarat, pentru Mediafax, că persoanele care vor intra în carantină nu vor ajunge la Bechet şi că protestatarii „au alte scopuri”.

Oamenii se panichează la un anunţ din ăsta, dar nu e nimic. Sunt câteva persoane care au cu totul alt scop. Nu e niciun lucru certificat, au fost nişte zvonuri, le-am spus oamenilor să se liniştească. Nu e nicio problemă care să ţină de cazare, nu va fi nicio legătură cu Bechetul“, a declarat Adrian Glăvan.

Un avion cu 179 de persoane care vine din Bergamo, Italia, va ateriza duminică noaptea pe Aeroportul Internațional Craiova. Cei care vin din zonele italiene aflate în carantină vor fi duse la aproape 100 de kilometri de Craiova, într-un centrul de carantină.

Potrivit prefectului de Dolj, Narcis Purcărescu, cele 179 de persoane care sunt aşteptate să aterizeze pe aeroportul din Bănie, vor fi verificate de medici specialişti de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova.

Toţi pasagerii vor da declaraţii în care vor menţiona zonele din care vin, iar cei care au avut contact cu zonele afectate de coronavirus din Italia vor fi duse cu autobuzele în oraşul Bechet unde vor fi cazate în internatul unui liceu din localitate. Aici vor fi monitorizate timp de 14 zile, a declarat Narcis Purcărescu, prefect de Dolj.

Sunt 179 de persoane, pasageri cu echipaj cu tot. Vor intra în carantină doar cei care vin din cele 11 localităţi din Italia în care este instituită carantina, indiferent dacă sunt sau nu contaminaţi. Vor fi duşi la campusul liceului din Bechet. E un campus ăcut pe fonduri europene şi e nefolosit. Am vorbit cu primarul de la Bechet şi ni-l pune la dispoziţie. Sunt 120 de locuri. (…) La noapte vor veni echipe de medici de la Spitalul de Infecţioase, vom avea la dispoziţie două salvări şi pentru transport, domnul primar ne-a pus la dispoziţie un autobuz mare şi două microbuze.Sperăm să nu fie cazul, dar vor fi la aeroport pentru orice eventualitate. Cei care au simptome vor fi preluaţi automat de Spitalul de Infecţioase, li se vor face analize, apoi vor fi trimişi la unul dintre cele patru spitale specializate în aşa ceva. Adică, Iaşi, Cluj, Timişoara, Bucureşti.Cei la care se confirmă. Până se confirmă rămân la Spitalul de Boli Infecţioase. Am vorbit cu doamna director şi are o zonă special amenajată„, a declarat pentru Mediafax, Narcis Purcărescu, prefect de Dolj

El a mai spus că măsuri speciale au fost luate şi la punctele de trecere a frontierei de la Bechet şi Calafat. Echipe de medici de la spitalele din Dăbuleni şi Calafat vor asigura permanenţa în cele două vămi şi vor verifica toate persoanele care vin din Italia sau altă zonă afectată de COVID-19.

În Aeroportul Internaţional Craiova vor asigura permanenţa medici de la spitalele din Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here