Rafila, precizări privind certificatul verde și campania de vaccinare

Foto: INQUAM/George Călin

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că şi-ar fi dorit introducerea certificatului COVID, dar acesta nu a fost adoptat, transmite News.ro.

”Este o măsură pe care am fi vrut să o luăm, chiar dacă temporar, în România, în aşa fel încât să gestionăm cât mai bine acest val 5. Rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică, care să ducă la adoptarea unui astfel de document”, a mai spus ministrul. El a anunţat că doreşte şi revitalizarea campaniei de vaccinare.

”Din păcate, o măsură care să încetinească transmiterea, respectiv utilizarea acelui certificat COVID, noi l-am elaborat dar, după cum ştiţi, nu a fost adoptat. Este o măsură pe care am fi vrut să o luăm, chiar dacă temporar, în România, în aşa fel încât să gestionăm cât mai bine acest val 5. Rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică, care să ducă la adoptarea unui astfel de document”, a spus ministrul.

El a precizat că autorităţile doresc să evite trei lucruri, şi anume un lockdown care va afecta serios viaţa economică a ţării, închiderea şcolilor, pentru că totdeauna a militat pentru şcolile deschise, în condiţii de siguranţă pentru elevi şi profesori şi ceea ce preocupă cel mai mult, un număr cât mai mic de decese.

”Reducerea de decese este esenţială şi trebuie să avem la dispoziţie toate instrumentele pentru ca acest lucru să fie realizat şi în ţara noastră”, a mai spus Rafila.

Ministrul a precizat că insistă foarte mult pentru vaccinare. ”Trebuie să găsim o soluţie pentru revitalizarea acestei campanii de vaccinare, inclusiv prin implicarea directă a profesioniştilor din sănătate”, a spus Rafila, precizând că trebuie transmise informaţii către populaţie, care să fie ”credibile şi accesibile”.

”Încercăm şi am adoptat cadrul normativ pentru extinderea testării, în perioada următoare, la nivelul cabinetelor de medicină de familie, este o promisiune care exista în programul de guvernare şi sperăm că avem succes pentru a depista cât mai repede persoanele bolnave iar ele să beneficieze de tratament, inclusiv în ambulatoriu”, a mai declarat Alexandru Rafila.

Iran – conflictele din interior. Atuurile liniei dure și ce oferă perspectiva

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here