RAFO Onești, cumpărată cu 6 milioane de euro de către Gruia Stoica

Gruia Stoica revine pe cai mari în sectorul economic care nu doar i-a umplut buzunarele, ci i-a adus și probleme în justiție: transportul feroviar. Compania Roserv Oil, parte a Grupului GRAMPET, deținut de omul de afaceri, preia platforma industrială a rafinăriei RAFO Onești, într-o tranzacție coordonată în insolvență de CITR, potrivit unui comunicat de presă. Surse din interiorul companiei au declarat pentru ECONOMICA.NET că valoarea tranzacției a fost de 6 milioane de dolari plus TVA.

Potrivit sit-ului citat, Roserv Oil este o societate nou-înființată care se va concentra pe dezvoltarea la nivel național de terminale logistice atât pe partea de containere, dar și depozite pentru produse petroliere.

Condamnat în aprilie la 4 de închisoare cu executare (sentința nu este definitivă), numele lui Gruia Stoica este legat de un scandal de corupție cu vagoane de marfă în sectorul feroviar.

Potrivit rechizitoriului DIICOT, Gruia Stoica, împreună cu alte două persoane implicate în dosar, ar fi achiziţionat un pachet majoritar de acţiuni la SC Transbordare Vagoane Marfă, apoi a schimbat conducerea societăţii şi a introdus compania într-un circuit financiar fictiv, alături de alte companii, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

Anchetatorii susţin că între 2003 şi 2005, cei trei inculpaţi, „bazându-se pe relaţia de rudenie şi încredere reciprocă”, au constituit un grup infracţional organizat, elaborând un plan prin care să diminueze contribuţiile către stat. Totodată, ar fi fost rulate mai multe sume de bani creând aparenţa unor relaţii comerciale.

Procurorii DIICOT au exemplificat un contract fictiv de subînchiriere vagoane şi unul, tot plăsmuit, de consultanţă. Prejudiciul total s-ar ridica la 8,8 milioane de lei, a mai arătat DIICOT.

Numele omului de afaceri a apărut, de asemenea, ca martor, în dosarul „Turceni-Rovinari”, în care au fost judecați fostul premier Victor Ponta și fostul senator Dan Șova.

Câteva detalii

Compania Roserv Oil a decis cumpărarea activelor platformei RAFO Oneşti, aflată în faliment, cu obiectivul de a dezvolta cel mai mare centru logistic pentru containere şi produse petroliere care va deservi regiunea Moldovei. Această specializare vine să completeze obiectivul principal de activitate al Grupului Grampet, transportul feroviar de marfă. Odată cu preluarea de către Roserv Oil, activele RAFO Oneşti devin active productive, parte din activitatea comercială a Grupului Grampet, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica.

Odată cu preluarea de către Roserv Oil, platforma ar putea genera, pe termen lung, cel puţin 600 de locuri de muncă, iar prima fază a proiectului care implică activele tranzacţionate va genera peste 200 de locuri de muncă. În perioada imediat următoare, Roserv Oil va demara un proces de evaluare a instalaţiilor existente.

Compania şi-a propus să atragă parteneri din rândul societăţilor specializate în producţia de materii prime şi să pună în funcţiune mai multe instalaţii disponibile pe platformă, în acest sens.

În toată perioada de insolvenţă, platforma RAFO Oneşti a fost păstrată în stare de conservare de către CITR şi a făcut obiectul unei intense promovări.

În ultimii trei ani, CITR a propus spre vânzare platforma RAFO derulându-se peste 10 proceduri de valorificare. Platforma RAFO a fost promovată atât în România, cât şi internaţional, şi au existat peste 100 de contacte directe pentru acest activ.

Deşi a existat un interes aparent pentru acest activ, din păcate situaţia rafinăriei care nu funcţionează de peste 10 ani, nu a beneficiat de investiţii în modernizarea tehnologiilor utilizate la nivelul concurenţilor şi la cerinţele pieţei, capacitatea de producţie relativ redusă şi costurile de reluare a activităţii ridicate au făcut foarte dificilă această procedură de valorificare.

Prin această tranzacţie, se deblochează starea îndelungată de inactivitate a platformei şi se creează premisele dezvoltării unei activităţi economice pe platforma RAFO Oneşti.

CITR, o companie Impetum Group, a gestionat prin soluţiile sale, în cei 20 de ani de experienţă în restructurare şi insolvenţă, aproape 1.000 de proiecte şi administrează în prezent un patrimoniu evaluat la peste un miliard de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here