- << Alexei Moskalev este un tată singur din Efremov, un oraș din regiunea Tula, din Rusia. În aprilie 2022, fiica sa, Mașa, în vârstă de 12 ani, și-a „șocat” profesorii și pe directorul școlii, făcând în timpul orei de artă un desen împotriva războiului. Desenul fetei înfățișa o femeie cu un steag ucrainean, ce-și apăra copilul de rachetele zburătoare. Deasupra imaginii, eleva de clasa a VI-a scrisese două sloganuri: „Glorie Ucrainei!” și „Nu războiului”.
- (…) Pe 30 decembrie, un convoi format din cinci vehicule de poliție a apărut la domiciliul familiei Moskalev. Agenții au descins, răsturnând mobilierul și călcând în picioare bunurile familiei. Au luat toate echipamentele electronice și toate economiile de bani ale familiei, atât în ruble, cât și în dolari americani: în total, aproape 5.000 de dolari.
- (…) Avocatul lui Moskalev, Vladimir Bilienko, a putut vorbi cu personalul de la adăpostul pentru minori, în care stă acum Mașa Moskaleva. Asistenții sociali i-au dat câteva dintre desenele fetei și i-au arătat o scrisoare pe care i-o scrisese tatălui ei. „A trasat o inimă mare la sfârșit și a scris: Tata, ești eroul meu”, spune avocatul. >> Detalii – AICI
În Rusia, „discreditarea armatei” a devenit, după 24 februarie 2022, o infracțiune pe care, dacă ai ghinionul să fii doar om de rând, riști să o comiți fie și numai privind chiorâș o poză cu Putin, dar mai ales dacă ai pronunțat cuvântul „război”, în somn sau treaz fiind, copil sau adult.
Cazul prezentat mai sus e unul sfâșietor. Dar oare câte povești la fel de tulburătoare sau și mai și, doar că nespuse, precum cea a familiei Moskalev, s-or fi derulat în aceste 16 luni de iad putinist?
Așa cum se cade într-un imperiu al șobolanilor care au pus stăpânire pe regatul oamenilor, Rusia contemporană a atins cea mai înaltă culme a excepționalismului mafiot. Un excepționalism în care mafiotul a devenit în primul rând legiuitor suprem. Un excepționalism în care mafiotul ajustează legea când vrea și cum vrea, pentru cine și împotriva cui dorește, astfel încât să își creeze spațiul de a comite, el și numai el, legal și la vedere, Fărădelegea, sub toate formele ei.
În timp ce rușii simpli sunt condamnați „în baza legii” pentru păcatul capital de a se referi la războiul din Ucraina cu singurul cuvânt din vocabularul în vigoare capabil să îl descrie ca atare – „război” – dictatorul face uz de acest cuvânt cu o perfectă impunitate.
De pildă, Vladimir Putin a început să folosească în public acest termen cu câteva zile înainte de Crăciunul 2022. Altfel spus, tocmai în perioada în care, la capătul opus, calvarul familiei Moskalev intra în zodia apogeului, întrucât o copilă de numai 12 ani furase startul la utilizarea termenului.
De remarcat apoi și faptul că, din decembrie încoace, Putin a recidivat la acest capitol ca un infractor vrednic și compulsiv.
În timp ce Mașa a fost separată de tată și aruncată la orfelinat, iar tatăl a fost vânat ca un criminal în serie, Putin a continuat să guste plăcerile vieții, să ordone curmarea a zeci de mii de vieți, să facă franjuri ritmul cotidian în cazul altor peste 150 de milioane (ucraineni și ruși, deopotrivă).
Desigur, nici Rusia putinistă nu este chiar perfectă. Dovada? Oricât de puternic e dictatorul, monopolul său pe utilizarea cuvântului „război” nu este 100% ermetic.
E greu de spus câți ruși, alții decât rusul Putin, se bucură de acest privilegiu regal. Aproape sigur, mai puțini decât degetele de la o mână. Dar foarte sigur e faptul că există cel puțin unul: Evgheni Prigojin.
Șeful mercenarilor Wagner a comis și el, cu seninătate și impunitate, această infracțiune pe care nu și-o poate permite restul poporului. Și totodată, o infracțiune pe care, aspect interesant, nici Kremlinul nu și-a putut permite să i-o cenzureze, prin prevenție sau pedeapsă.
Evgheni Prigojin a fost, ani la rând, un apropiat al lui Putin, un servitor util, harnic și fără scrupule al dictatorului. A fost acel șobolan din subteranele regimului în care Șobolanul-Suprem avusese încredere cum poate nici în copii săi nu avusese, din moment ce i-a dat armate private pe mână, din moment ce i-a dat undă verde la a-i duce războaiele nevăzute pe trei continente. Și din moment ce a mâncat chiar din farfuria în care Prigojin, poreclit de multă vreme „Bucătarul lui Putin”, îi aranja merindele alese (acesta din urmă fiind un detaliu de o valoare excepțională, având în vedere paranoia patologică a dictatorilor, mai ales când vine vorba de ceea ce înghit).
Chestiunea și mai interesantă rezidă însă în faptul că toleranța lui Putin la pronunțarea cuvântului „război” de către Prigojin nu s-a manifestat în vremurile idilice ale relației dintre cei doi, ci mai recent, când relația s-a transformat în anti-relație.
Iar ca o paranteză, apropo de cazul răvășitor al familiei Moskalev, Prigojin a comis un act chiar suprem de trădare și sfidare, atacând regimul și sprijinind familia distrusă de regim. Detalii – AICI
Iată cum, pornind doar de la un substantiv comun, „război”, și un substantiv propriu, „Moskalev”, ajungem la esența unuia dintre cele mai relevante dosare ale războiului ruso-ucrainean: lupta intestină pentru putere, care se dă de ceva vreme la Moscova.
Faptul că Prigojin a retezat monopolul lui Putin, pronunțând cuvântul „război” fără a se expune la ceea ce s-ar expune peste 100 de milioane de compatrioți, și faptul că Prigojin și-a permis să ia partea familiei Moskalev într-o poveste care ține de utilizarea cuvântului interzis, ne spune multe: dar nu despre curajul killer-ului Prigojin, ci despre slăbiciunea killer-ului Putin. Despre vulnerabilitatea acestuia din urmă în raport cu un individ care i-a fost aghiotant. Despre teama sa în fața acestui tâlhar (cu cazier de tinerețe cunoscut chiar pentru tâlhărie).
„Război” și „Moskalev” – două cuvinte dincolo de cuvinte și un front dincoace de front.
Ele ne spun multe despre trecutul și prezentul infamei umiliri a unui popor (mic ce se vrea mare) de către conducătorii săi și vorbesc de la sine despre cât de „dinamic” va fi viitorul, din perspectiva conflictului intern dintre asupritorii mai mari și mai mici ai aceluiași umilit popor.
- P.S.: Acest text i se adresează, spre meditație riguroasă, și putinistei Șoșoacă, a cărei prostituție politică pe altarul autocrației ruse a căpătat în ultima vreme valențe hidoase. Mai ales dacă prestația cu pricina este privită prin lentila care oferă o perspectivă clară asupra cazului Moskalev și asupra junglei de la Kremlin.
