Totuși, cercetați-o pe Șoșoacă!

După interviul acordat de individa Diana Șoșoacă unei portavoci a Kremlinului, într-o primă fază ai fi tentat să tragi concluzia că ambasadorul Rusiei la București ar trebui să-și facă griji pentru postul său, ulterior pentru pensie și nu în ultimul rând pentru confortul personal.

Cu fițuica pe masă și fălcile încleștate, șefii de la Moscova ai individului Kuzmin ar putea părea brutal de îndreptățiți să-l trimită în gulag pe leneșul lor subordonat. Motivul aparent? Acela că nici măcar el și nici un alt rus de pe teritoriul României, cel puțin dintre cei aflați în subordinea lui, nu au promovat, în atâția ani, cu atâta fervoare și cu asemenea nesimțire interesele regimului criminal al dictatorului Putin.

În realitate, însă, mai probabil este ca individul Kuzmin să fie premiat de către șefii săi de la Moscova, iar nu pedepsit.

Până la urmă, cultivarea individei Șoșoacă este și rodul muncii lui. Desigur, nu neapărat doar a lui, căci în asemenea sfere „rarefiate” și pe așa spețe sensibile obiceiul pământului și procedurile mumificate sugerează că succesul ar veni mai degrabă pe fondul unei munci de echipă și a unor eforturi inter-disciplinare.

Iar când e vorba de „echipă” și de „inter-disciplinaritate”, în general diplomatul rus obișnuit lucrează cel mai eficient alături de genul de „colegi” plantați în anexele ambasadelor ruse; „colegi” care, în orice țară minimum vigilentă, sunt la un moment dat declarați persona non grata și expulzați rapid (când discret, când cu pompă; când individual, când în grup – depinde în general de cum evaluează țara-gazdă activitatea, impactul, contextul, la un moment sau altul).

Evident că activitatea politică a Dianei Șoșoacă, cea de până în interviul în care s-a auto-detonat, se evidențiase ca strident de părtinitoare în direcția intereselor ruse. Se evidențiase ca fiind în strident conflict cu orientarea strategică de lung parcurs a României. Și deja trăda un strident profil dăunător intereselor imediate și de perspectivă largă ale țării pe altarul căreia individa sugerează că s-ar jertfi și mâine.

Însă odată cu acest interviu, Șoșoacă a făcut un pas decisiv și ireversibil spre Moscova. Un pas extrem de asumat care tocmai prin această natură ca și prin prisma statutului de senator al individei, ar trebui să facă foarte curios Bucureștiul și capitalele partenere. Și, pe cale de consecință, ar trebui să genereze nevoia de lămurire pe cale instituțională a relației atât de speciale pe care Șoșoacă o are cu Rusia. O relație specială pe care o sugerează activitatea sa, în general, și o reconfirmă declarațiile din interviul respectiv, în special.

Din acest punct de vedere, se impun nimic mai puțin decât o anchetă parlamentară și deschiderea unei investigații penale pe numele Șoșoacă.

Pe timp de război la granițele propriei țări, Șoșoacă face în mod deschis apologia Rusiei agresoare și jocurile dictaturii lui Vladimir Putin.

Șoșoacă nu doar că nu se arată deranjată de pretențiile revizioniste ale rămășiței de imperiu rus care a supraviețuit istoriei și care acum încearcă să se recompună prin forța armelor și violarea granițelor. Dar îi legitimează demersul și violența, îi propagă mesajul, înfățișează imperiul frustrat și criminal, care a distrus atâtea țări în ultimul secol, ca fiind tocmai ceea ce el nu este.

Șoșoacă nu face în vis toate astea, ci în gura mare; nu procedează astfel la șuete casnice, în sufrageria de acasă, ci în spațiul public – în media și de la tribuna Parlamentului.

Șoșoacă nu e un oarecare analfabet funcțional, ci un cinic exploatator al metodelor 2.0 de comunicare publică și mijloacelor avansate de manipulare.

Iar România nu-și poate permite luxul ignorării unor asemenea semnale. În zilele astea fierbinți, ale războiului care amenință și pe verticală, și pe orizontală, nici măcar Republica Moldova nu și-a mai permis așa ceva. Iar spre deosebire de București, Chișinăul se află într-o poziție infinit mai dificilă, din perspectiva capacității proprii de reacție și din perspectiva proximității istorice, politice și geografice cu vectorul împotriva căruia e nevoit să reacționeze.

Dacă activitatea de până acum a individei Șoșoacă fusese considerată de statul român insuficient de relevantă pentru a i-o evalua instituțional, detaliat și deschis, ei bine după interviul acordat recent publicației ruse, statul român nu ar mai trebui să resimtă rețineri de vreun fel.

Până la urmă, instituțiile românești cu care individa interacționează, în calitatea sa de senator, trebuie să știe mai multe. De aceeași lumină au nevoie și opinia publică în general și potențialii alegători ai respectivei, în particular.

Statul român nu mai e în situația de a se auto-invita la un asemenea demers, l-a invitat Șoșoacă însăși, prin aproape fiecare cuvânt rostit în acel interviu.

În fine, bonus la argumentele de mai sus, merită adăugat că, în acel interviu-capcană, „patrioata” Șoșoacă nu i-a deranjat pe ruși cu nimic din ceea ce, pentru români, ține totuși de câteva din chestiunile fundamentale:

• Tezaurul românesc ținut prizonier de Moscova.
• Furtul organizat executat de ruși din avuția romanilor, pe vremea URSS, și de companiile rusești și oligarhii ruși, în epoca post-comunistă.
• Furtul teribil și sistematic organizat de ruși din avuția Republicii Moldova.
• Amputarea teritoriului Republicii Moldova, operațiune organizată de ruși, prin războiul transnistrean.
• Iar dacă dumneaei consideră teritoriul de peste Prut a fi un teritoriu românesc, nu am auzit nimic, de la dumneaei, despre prezența armatei ruse pe teritoriul moldovean, deci, prin extensie, și pe cel românesc.
• Cum ar reunifica individa Șoșoacă Republica Moldova cu România, dacă asta presupune, potrivit propriilor spuse, un soi de „negociere” cu rușii și grijă maternă pentru simțămintele lor? Oare altfel decât obținând o și mai mare anexare de facto la orbita rusă? Astfel încât, dacă până la o așa-zisă reunificare pe acea orbită zăcea agățată „doar” R. Moldova, după pretinsa reunificare să-i fie atașată aceleiași orbite o entitate de câteva ori mai mare, România+Republica Moldova?
• Nu am auzit nimic despre riscul contrapartidei transilvane la visata, de către Șoșoacă, recuperare a unor teritorii de la Ucraina. Să fie aici doar simplă imbecilitate geopolitică sau o frumusețe de conștientă complicitate anti-națională cu Rusia hulpavă după noi teritorii și neabătut orientată spre haos și destabilizare în Europa Centrală și de Est?
• Desigur, nu am auzit-o pe Șoșoacă nici făcând apologia eliberării României de sub comunismul infect adus în țara în care s-a născut de către ruși, iar nu de îngeri și cu atât mai puțin de către americani. În schimb, am simțit în spusele ei un autentic fior de nostalgie ceaușistă și de cosmic regret că Odiosul și Odioasa ar fi fost lichidați de nerecunoscătorii pui pe care i-au crescut la sân.
• În fine, aviz pacifiștilor de rit rusesc, nu am găsit în spusele individei nici condamnarea agresiunii ruse în Ucraina, element totuși axiomatic, și nici vreo compasiune pentru victimele bocancului moscovit din țara vecină.

Desigur, în caz că ești un individ care tocmai ce a descoperit o latură romantică, eventual și una mistică în estetica urâtului, devine aproape naturală fascinația personală pe care o resimți față de grotescul ce mustește în fiecare manifestare publică a individei Șoșoacă. Și vine de la sine încolonarea în siajul purulent pe care aceasta îl creează. Dar, stimate individ fascinat de așa aparențe, fă măcar o jumătate de pas spre tatonarea substanței. Vei avea revelația existențială că, orbit de estetică, înotai ca musca-n lapte și, în lipsa trezirii, poți sfârși ca ea.

Următorii pași ai lui Prigojin. Momentul ratat de Putin