În urmă cu un deceniu, hărțuirea francezilor era la modă. David Cameron declara că Marea Britanie va „întinde covorul roșu” pentru cei care fug de majorările abrupte ale taxelor propuse de noul președinte socialist François Hollande. Economia franceză a continuat să fie luată în derâdere de britanici, culminând cu verdictul dat de directorul general al companiei John Lewis, care o descria în 2014 ca fiind „sclerotică, fără speranță și deprimată”. În luna următoare, Hollande și-a trimis la Londra ministrul vorbitor de engleză al Economiei, în vârstă de 37 de ani, cu instrucțiuni pentru a le demonstra britanicilor că economia franceză era sănătoasă. Acel ministru era Emmanuel Macron. „Fie că ne place sau nu, presa anglo-saxonă este formatoare de opinie în Europa”, declara el corpului de presă francez. „Deci, dacă acești formatori de opinie continuă să spună că Franța nu se reformează, atunci așa vom fi percepuți”, reamintește Gavin Mortimer, într-un editorial din The Spectator.
🔷 Lui Macron nu i-a plăcut niciodată influența și impertinența presei britanice, ceea ce explică parțial de ce nu-l „înghite” pe Boris Johnson, care a fost cândva unul dintre acei „formatori de opinie”. Macron se simte mai confortabil în compania tehnocraților, a acelor bărbați și femei gri pe care națiunile vest-europene îi produc cu atâta talent, absolvenți ai instituțiilor precum École nationale d’administration din Strasbourg, alma mater a lui Macron, cum ar fi premierul francez Jean Castex și Clément Beaune.
Johnson, pe de altă parte, știe cum să-i enerveze pe tehnocrați. A petrecut cinci ani ca jurnalist la Bruxelles, scriind articole despre felul în care Uniunea Europeană se încurcă în „noile specificații pentru dimensiunile prezervativelor”. Acestea au fost opiniile care au contribuit la formarea viziunii majoritare britanice asupra necesității ieșirii din UE.
Disputa din ce în ce mai aspră dintre Franța și Marea Britanie privind drepturile de pescuit poate fi înțeleasă în acest context. Realitatea este că, deși Johnson și Macron nu se „înghit” unul pe celălalt, amândoi văd clenciul piscicol în termeni similari – ca pe-o oportunitate politică.
Johnson este conștient de faptul că schimburile de insulte sau amenințări cu Macron vor da bine acasă, mai ales în tabloide, aliații săi de încredere în orice dispută cu francezii. („Boris gladiatorul!”, scria pe prima pagină a Express-ului de săptămâna aceasta – totuși, chiar este un gladiator?) Disputa pe zonele de pescuit este un război comercial pe placul lui. Și-l ajută și faptul că Macron, din proprie alegere, întruchipează intransigența sângeroasă a UE. Există mulți francofili englezi care sunt stânjeniți sau înspăimântați de felul în care premierul tratează cu Macron („Donnez-moi un break!”). Totuși Boris știe că a da înapoi în fața francezilor din cauza peștelui ar însemna, de asemenea, să cedeze teren Bruxelles-ului, iar asta nu ar fi pe placul „zidului roșu”.
Macron dorește să arate că o poate înlocui pe Angela Merkel în calitate de lider de facto al Europei și vrea, totodată, să convingă lumea că guvernul francez acționează în interesul UE. După cum a spus Castex săptămâna trecută, europenii trebuie să înțeleagă că părăsirea UE „este mai dăunătoare decât rămânerea în ea”. Iar dacă asta înseamnă capturarea traulerelor britanice în Canal, atunci fie! Recent, Macron a susținut, de asemenea, că „credibilitatea” internațională a Marii Britanii este în pericol, deoarece, în opinia sa, Johnson a renunțat la termenii comerciali ai acordului Brexit.
Miza este mare pentru Macron, cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale. În ultimele săptămâni au apărut doi concurenți, ambii reprezintă o amenințare similară. Afirmația lui Éric Zemmour, polemistul de dreapta, este că numai el poate restabili grandoarea Franței, precum și granițele acesteia. Bestseller-ul său atrage alegătorii care tânjesc după acea perioadă în care țara lor era o forță internațională.
În timp ce Zemmour a dominat titlurile presei cu diatribele sale împotriva islamului, imigrației și progresiștilor americani, Michel Barnier (negociatorul UE pentru Brexit) a crescut în liniște în ratingurile alegătorilor de centru-dreapta. Barnier va beneficia de îngâmfarea lui Zemmour, capabil să se prezinte ca un candidat mai temperat și mai experimentat, care, totuși, dorește să restabilească o mare parte din suveranitatea Franței. Un sondaj de luna trecută a relevat că, pentru alegătorii conservatori, Barnier a fost considerat cel mai capabil candidat să reprezinte Franța în străinătate.
Atât susținătorii lui Zemmour, cât și cei ai lui Barnier îl consideră pe Macron controlat de UE. Succesul lui Macron la alegerile de anul viitor depinde de capacitatea de-a convinge alegătorii că interesele naționale franceze sunt compatibile cu cele ale UE.
Mulți dintre alegătorii de dreapta se tem că acestea nu sunt compatibile și au fost consternați în această vară când Curtea Europeană de Justiție a decis că săptămâna de lucru de 35 de ore a Franței se aplică armatei sale. „Unitatea Europei nu trebuie realizată prin uniformitate”, a spus Barnier.
A uitat Macron că, în 2005, poporul francez a votat la un referendum împotriva constituției UE? Opoziția față de Bruxelles nu s-a diminuat de atunci. Însuși Macron a spus-o într-un interviu oferit BBC, în urmă cu trei ani, când a recunoscut că, dacă ar avea posibilitatea de-a alege, probabil și Franța ar vota pentru a părăsi UE.
Macron are așadar mai mult de pierdut decât Johnson în lupta pescuitului. Hărțuirea britanicilor, mai ales ca pedeapsă pentru că a îndrăznit să părăsească UE, s-ar putea să nu fie strategia potrivită. În general, poporul francez nu împărtășește anglofobia lui Macron. Mulți dintre cei care sunt eurofili respectă decizia Marii Britanii de-a părăsi UE, chiar dacă consideră că nu este recomandată. Milioanele de eurofobi din Franța admiră alegerea și, deși, în mod firesc, vor fi de partea pescarilor, ei înțeleg totuși că traulerele britanice își „preiau controlul”, la fel cum au făcut-o vinificatorii din Franța în 2016 și 2017, când au prins în ambuscadă camioanele spaniole care aduceau vin peste graniță.
De asemenea, ar putea fi supărător pentru Macron faptul că Johnson este surprinzător de popular în Franța. Un sondaj din vară a constatat că 51% dintre alegătorii francezi aveau o opinie favorabilă despre premier – cu zece puncte mai mult decât cota de aprobare a lui Macron în rândul oamenilor săi. Asta nu a picat prea bine la Elysée.🟦
Islamofobia? Din nefericire cei ca voi au adus cea mai reacționară religie in număr critic in Europa. Deja au făcut mii de victime si nici unul dintre voi nu va faceți autocritica… Pentru toți cei păcaliți de vorbe: Islamul a avut vârful științei si tehnologiei in epoca de după Profet. Doar ca au venit imamii si radicalii si i-au omorât pe toți, au rămas peste 1000 de ani in același stadiu de dezvoltare (noroc ca turcii i-au ocupat si au mai ridicat nivelul) si chiar si acum asta doresc pentru toată lumea: sa moara sau sa trăiască așa cum se făcea in anul 660 fără sa aibă vreo idee daca poți hrăni 8 miliarde cum hrăneai 100000. Ah, ai voie sa folosești tot ce au inventat alții ca sa omori dar nu ca sa te distrezi, super concepție ideologica… Istoria a demonstrat ca radicalii au câștigat mereu. I-au omorât pe toți cei ce nu răgeau aceeași lozinca.