Regimul Putin nu mai este regimul lui Putin. O „renaștere” cât o înmormântare

Mai nimeni nu poate contesta faptul că regimul rus a căpătat un nou caracter. Resetarea duratei mandatului prezidențial, încercarea de asasinare a liderului opoziției Alexei Navalnîi și avalanșa de noi interdicții și măsuri represive arată toate că mecanismele sistemului politic din Rusia s-au schimbat dramatic, scrie experta Tatiana Stanovaia într-o analiză Carnegie Moscow.

🔹 Până în prezent, cel mai evident rezultat al transformării regimului este intensificarea represiunii și reprimarea opoziției non-sistemice. Dar schimbări importante au loc și-n interiorul sistemului, iar consecințele lor vor fi resimțite în curând.

Una dintre principalele caracteristici noi ale regimului rus este lipsa de coordonare între elementele sale cheie. Tendința generală conservatoare a devenit mai puternică, dar controlul politic de sus a devenit mai slab, iar procesul de luare a deciziilor a devenit fragmentat. Vechiul sistem de supraveghere a politicii interne din Rusia, care a permis Kremlinului să organizeze condițiile de joc politic în funcție de nevoile sale, nu mai există.

Acest sistem a început să se destrame în 2016, odată cu numirea lui Serghei Kirienko pe post de curator al politicii interne. Încercările de-a construi o concurență controlabilă au fost înlocuite cu o administrație birocratică, ocupată numai cu ultimatumuri.

Până în 2020 a existat o diviziune clară între „infra-sistem” (opoziția nominală care în realitate joacă conform regulilor Kremlinului), supravegheată de curatori din cadrul administrației prezidențiale, și „non-sistem” (opoziția reală ), care este distinctă de cea a silovikilor – sau a serviciilor de securitate. Implicarea acestora, a silovikilor, dus în cele din urmă la scoaterea în afara legii a opoziției din non-sistemice.

Dacă înainte represiunea politică era coordonată asupra unei anumite ținte, acum a început să fie aplicată în masă și fără discriminare. De data asta, nu doar personajele specifice opoziției și organizațiile lor sunt persecutate, ci însăși ideea de protest.

Conceptul de protest în sine este interpretat în sensul său cel mai larg: nu este doar ieșirea în stradă, ci chiar postări pe rețelele sociale, tweet-uri și orice critică a regimului și a valorilor sale (de aici lupta pentru interpretarea „corectă” a istoriei), care sunt percepute ca acțiuni anti-regim. Represiunea se extinde acum dincolo de opoziția din afara sistemului.

Zdrobirea actuală a protestului presupune o epurare completă a arenei politice: o epurare prost coordonată și realizată fără niciun fel de strategie coerentă sau analiză a consecințelor. Cele două camere ale parlamentului rus concurează pentru a vedea care poate produce legi mai dure și mai restrictive ca modalitate de-a câștiga capital politic, ducând la un tsunami în activitatea legislativă.

Întrucât orice încercare de-a merge înota împotriva acestui curent prohibitiv înseamnă sinucidere politică, clasa politică rusă va deveni din ce în ce mai conservatoare și radical anti-liberală, eliminând din rândurile sale pe oricine ridică vreun semn de întrebare.

Între timp, președintele Vladimir Putin, care s-a distanțat de afacerile de rutină cu mult timp în urmă, s-a transformat într-un fundal etern și static, după resetarea ceasului în privința mandatelor prezidențiale. El mai degrabă conservă sistemul decât îl dezvoltă.

În loc să fie un cerc restrâns de oameni responsabili de represiunea politică, acum este opera a mii de oficiali, dintre care niciunul nu poartă vreo responsabilitate politică. Oamenii sunt acum persecutați pe pilot automat, ceea ce înseamnă că oricine poate fi definit ca „anti-regim”, indiferent de statut sau conexiuni.

Această lipsă colectivă de responsabilitate înseamnă că supraveghetorii politicii interne nu simt nicio responsabilitate pentru ceea ce se întâmplă cu Navalnîi, deoarece mingea se află pe terenul FSB-ului.

Și FSB nu simte nicio responsabilitate pentru riscurile politice, deoarece aceasta nu este responsabilitatea lor: este o problemă pentru supraveghetorii administrației prezidențiale.

Problemele politice sunt tratate acum de toată lumea și de nimeni, iar asta face ca orice indiciu de opoziție să devină toxic. Studenții sunt exmatriculați, iar oamenii sunt concediați de locurile lor de muncă doar pentru că au luat parte la un protest, au dat like la o postare pe rețelele de socializare sau au cârtit la adresa regimului.

În loc de strategi politici care gestionează politica, responsabilitatea a fost împinsă asupra șefilor de companii, managerilor de resurse umane, rectorilor universităților și profesorilor școlari.

În primele două mandate prezidențiale, Putin a construit un sistem de management delegând zone specifice asociaților săi apropiați, dintre care mulți rămân figuri influente în cadrul regimului. Astăzi, însă, Putin tinde să aibă încredere în cei care sunt, în ochii lui, profesioniști de top: tehnocrații apolitici, care nu sunt predispuși la populism și care iau decizii iresponsabile.

Aceasta este logica numirii lui Igor Kobzev de la Ministerul Urgențelor în funcția de guvernator al regiunii Irkuțk, care a fost lovită de dezastre naturale, și a lui Vladimir Uiba – medic – pe post de guvernator al Republicii Komi, care a fost profund lovită anul trecut de pandemie.

Reversul monedei în privința recrutării profesioniștilor pentru a face față problemelor este că, în chestiuni de stat, care necesită flexibilitate, o abordare pur profesională se poate dovedi prea îngustă și riscantă. De când a fost numit Uiba – care nu avea experiență în politica publică -, în Republica Komi au izbucnit mai multe scandaluri și conflicte.

Dependența lui Putin de un cerc restrâns de profesioniști înseamnă că deciziile luate de unele instituții de putere intră în conflict cu interesele altora. Când curatorii de televiziune cresc nivelul de agresivitate și frică în propaganda de stat, totul se sparge în capul supraveghetorilor politicii interne, care trebuie găsească soluții față de fricile alegătorilor. Când Kremlinul avertizează în privința răspândirii corona-isteriei, guvernatorii regionali nu știu unde să mai interneze mulțimea de pacienți.

Problema cu acest tip de abordare restrânsă este că exclude discuțiile ample și nu ține cont de toți factorii implicați. Drept urmare, deciziile ajung adesea să fie unilaterale și să provoace conflicte.

De asemenea, nu lasă nici un rol societății ca element al vieții politice: pentru ce sunt necesare masele atunci când problemele sunt rezolvate de profesioniști special selectați?

Schimbările din 2020-2021 s-au dovedit atât de cuprinzătoare și profunde încât regimul rus trece printr-un soi de renaștere. Chestiuni legate de succesori și schimbări au devenit discutabile: sistemul se pregătește pentru o perioadă lungă de conservare și de introducere a unor reglementări stricte privind comportamentul politic.

Totul este fie pro-regim, fie anti-regim – adică penal.

Acest lucru va duce la o presiune crescută asupra mass-media, un control mai dur impus internetului și reglementarea strictă a oricărei activități publice. Din cauza acestui nou proces fragmentat de luare a deciziilor, guvernul va face din ce în ce mai multe greșeli. Protestele vor fi zdrobite, opoziția reală va fi regionalizată, iar lupta anti-regim se va extinde la politicienii din partidele sistemului și la jurnaliștii cu gândire critică.

Represiunea asupra a tot ceea ce se află în afara sistemului va reduce inevitabil și portița de acces în sistem, va deveni mai dificil să fii admis în interiorul sistemului.

În același timp, Putin însuși va deveni din ce în ce mai vulnerabil. El se transformă într-un simbol a cărui valoare instituțională este în creștere, în timp ce influența sa personală scade. Regimul Putin nu mai este regimul lui Putin: accelerează expansiunea acestuia, transformându-l însă pe președinte din subiect în obiectul manipulării.🟦