Reuters: Biden şi Trump se pregătesc pentru prima lor dezbatere prezidenţială

Sursa foto: zn.ua

Preşedintele Joe Biden stă ascuns cu consilierii săi la Camp David de mai multe zile pentru a se pregăti pentru dezbaterea cu rivalul Donald Trump. Acesta, în schimb, evită pregătirea tradiţională şi preferă să poarte discuţii politice informale între opririle din campanie. Confruntarea de la Atlanta, care va avea loc joi la ora locală 21.00 (vineri, ora 4:00, ora României), va fi cea mai timpurie dezbatere prezidenţială din istoria modernă a Statelor Unite şi un eveniment esenţial pentru ambii candidaţi, relatează Reuters, citată de News.ro.

Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, şi fostul preşedinte Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, se află la egalitate în sondajele de opinie naţionale, o parte considerabilă a electoratului fiind încă nehotărâtă cu cinci luni înainte de votul din 5 noiembrie.

Dezbaterea va oferi cel mai puternic contrast de până acum între cei doi bărbaţi, cei mai în vârstă candidaţi care au intrat vreodată în cursa pentru preşedinţia SUA, în timp ce alegătorii pun la îndoială acuitatea lor mintală şi au o problemă cu vârsta lor.

„Este un test incredibil al competenţei lor cognitive”, spune Patrick Stewart, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Arkansas, care a scris o carte despre dezbaterile prezidenţiale. „Aceasta este şansa noastră de a vedea cât de mult au scăzut sau dacă au scăzut”, menţionează profesorul.

Cu limitări stricte în ceea ce priveşte discursul, cu interdicţia de a lua notiţe şi fără un public care să îi încurajeze în timpul dezbaterii de 90 de minute de la CNN, ei vor trebui să se pregătească pentru întrebări dificile şi un format care îi scoate din zona lor de confort, atrage atenţia Stewart.

CUM SE PREGĂTEŞTE BIDEN

Candidatul independent Robert F. Kennedy Jr. nu a fost selectat pentru această discuţie, aşa că Biden, un democrat, şi Trump, un republican, nu vor trebui să îşi facă griji în privinţa lui.

Ron Klain, fostul şef de cabinet al lui Biden şi un veteran al pregătirii dezbaterilor, conduce sesiunile lui Biden la Camp David, refugiul montan din vestul statului Maryland, unde preşedintele s-a pregătit pentru discursul său înflăcărat despre Starea Uniunii din martie.

Un purtător de cuvânt al campaniei a refuzat să comenteze dacă fostul consilier al Casei Albe Bob Bauer va relua rolul lui Trump pe care l-a jucat în timpul pregătirii dezbaterilor din 2020.

Echipa lui Biden se va concentra pe rafinarea argumentului potrivit căruia Trump urmăreşte politici extremiste în privinţa avortului şi a altor probleme, este un pericol pentru democraţie şi este îndatorat donatorilor bogaţi care îi scriu cecuri, a declarat un oficial de campanie pentru Reuters.

În timp ce Biden nu se va sfii să îl atace pe Trump pentru acţiunile din trecut, inclusiv pentru rolul său în revolta de la Capitoliul SUA din 6 ianuarie 2021, preşedintele vrea în acelaşi timp să se proiecteze ca un lider înţelept şi constant, în contrast cu diviziunea şi haosul lui Trump, a spus oficialul.

„Ceea ce vrea el să facă este să aibă acel ecran divizat, să arate acel contrast şi să îl forţeze pe preşedintele Trump să dea socoteală pentru opiniile sale mai extreme”, a declarat un alt strateg care consiliază campania şi care a cerut anonimatul pentru a vorbi deschis.

TACTICA LUI TRUMP, INFORMALĂ

Între timp, tabăra lui Trump vrea să îl pună pe Biden în postura de a fi nevoit să-şi apere bilanţul administraţiei sale în materie de imigraţie şi inflaţie, precum şi modul în care face faţă „unei lumi care arde”, a declarat Brian Hughes, consilier principal de campanie, făcând referire la conflictul dintre Israel şi Hamas şi la asaltul Rusiei asupra Ucrainei.

Trump a avut o serie de întâlniri în ultimele săptămâni cu senatori şi consilieri americani la proprietatea sa Mar-a-Lago din Florida şi în alte părţi pentru a trece în revistă punctajul de fond al problemelor pe care ar dori să le prezinte pe scena dezbaterii.

Printre cei implicaţi în discuţiile cu Trump se numără senatorii americani J.D. Vance şi Marco Rubio – ambii candidaţi principali pentru a fi coechipierii lui Trump din postura de vicepreşedinte – şi Stephen Miller, consilier principal al lui Trump în timpul preşedinţiei sale, cunoscut pentru poziţia sa dură privind imigraţia.

Consilierii lui Trump spun că acesta are o abordare mai informală în pregătirea pentru dezbatere decât în trecut, când fostul aliat Chris Christie şi-a asumat rolurile rivalilor Hillary Clinton în 2016 şi Joe Biden în 2020.

Trump, spun consilierii, şi-a perfecţionat argumentele în faţa alegătorilor în timpul a mai mult de un an de mitinguri şi interviuri în mass-media. Nu este de aşteptat ca el să participe în prealabil la o dezbatere simulată. „Ideea că el trebuie să fie într-o cameră şi să facă simulări – mai întâi tipul ăsta face asta, apoi tu faci asta – nu este stilul lui”, a spus Hughes. „Dacă facem ceva”, a adăugat Hughes, „este pur şi simplu să trecem în revistă cu el politicile şi realizările şi să privim împreună cu el la ceea ce va face în cei patru ani care urmează”.

Alan Schroeder, profesor emerit de jurnalism la Northeastern University, vede un anumit risc în abordarea mai puţin formală a lui Trump, care, la fel ca Biden, nu a mai fost angrenat într-o dezbatere directă de patru ani, după ce a evitat confruntările cu contracandidaţii săi republicani la alegerile primare din partid.

Una dintre regulile care s-ar putea dovedi o provocare pentru Trump: microfoanele vor fi dezactivate, cu excepţia cazului în care este rândul fiecărui candidat să vorbească.

„A participat la atât de multe evenimente televizate de diferite tipuri, încât crede că poate improviza”, a declarat Schroeder, expert în dezbateri prezidenţiale. „Dar dezbaterea este un lucru foarte specific. Nu prea merită să te prezinţi pur şi simplu”, consideră profesorul de jurnalism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here