Datele medicale ale unor pacienţi britanici, publicate după un atac cibernetic

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Datele medicale sensibile ale unor pacienţi britanici au fost publicate după un atac cibernetic care a vizat un furnizor de servicii la începutul lunii iunie şi care perturbă în continuare funcţionarea marilor spitale londoneze, a anunţat vineri Serviciul Naţional de Sănătate din Regatul Unit (NHS), informează AFP, citată de Agerpres.

„NHS England a fost informat că grupul de infractori cibernetici a publicat joi seară date despre care se crede că aparţin furnizorului Synnovis şi care au fost furate în timpul atacului”, a anunţat serviciul britanic.

Atacul cibernetic masiv împotriva acestei companii specializate în analize ale sângelui, comis pe 3 iunie, a avut un „impact major” asupra mai multor servicii medicale, inclusiv asupra transfuziilor de sânge.

Funcţionarea unor spitale din centrul Londrei, King’s College Hospital, Guy’s şi St Thomas, a fost grav afectată, mii de programări şi de operaţii fiind anulate în ultimele două săptămâni.

BBC afirmă că grupul rus de infractori cibernetici Qilin se află în spatele acestui atac.

Potrivit radioteleviziunii publice britanice, grupul Qilin ar fi partajat aproape 400 GB de date – inclusiv numele pacienţilor, datele de naştere, numerele NHS şi descrieri ale analizelor de sânge – joi seară pe site-ul său de pe darknet (internetul întunecat) şi pe canalul Telegram.

„Înţelegem că acest lucru poate provoca îngrijorare şi continuăm să lucrăm cu Synnovis, cu Centrul Naţional de Securitate Cibernetică şi cu alţi parteneri pentru a raporta cât mai rapid posibil conţinutul fişierelor publicate” şi pentru a verifica dacă acestea reprezintă într-adevăr date ale companiei Synnovis, a precizat NHS England.

FOTO | Cum arată militarii ucraineni după prizonieratul la ruși

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here