Reuters: Putin vrea o încetare a focului în Ucraina pe actualele linii ale frontului

Președintele rus, Vladimir Putin, este gata să oprească războiul din Ucraina cu o încetare a focului negociată ce recunoaște liniile actuale ale câmpului de luptă, au declarat, pentru Reuters, patru surse rusești. Potrivit acestora, în caz că Kievul și Occidentul nu răspund, Putin este pregătit să continue lupta.

Trei dintre surse, familiarizate cu discuțiile din anturajul lui Putin, au airmat că liderul de la Moscova și-a exprimat frustrarea, în cadrul unui grup restrâns de consilieri, în legătură cu ceea ce el consideră a fi încercări susținute de Occident de a împiedica negocierile și decizia președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, de a exclude discuțiile.

„Putin poate lupta atât timp cât este nevoie, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să înghețe războiul”, a spus un altul dintre cei patru, o sursă principală din Rusia care a lucrat cu Putin și cunoaște conversațiile la cel mai înalt nivel din Kremlinul, notează Reuters.

Toate sursele citate în acest material au vorbit sub condiția anonimatului.

Reuters a vorbit în total cinci persoane care lucrează sau au lucrat cu Putin la un nivel superior, în lumea politică și de afaceri. A cincea sursă nu a comentat înghețarea războiului pe frontul actual.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, ca răspuns la o solicitare de comentarii, a declarat că șeful Kremlinului a precizat în mod repetat că Rusia este deschisă dialogului pentru a-și atinge obiectivele, spunând că țara nu vrea „război etern”.

Ministerele de Externe și Apărării din Ucraina nu au răspuns la întrebări.

Numirea, săptămâna trecută, a economistului Andrei Belousov în funcția de ministru al apărării al Rusiei a fost considerată de unii analiști militari și politici occidentali ca plasând economia Rusiei pe un picior de război permanent pentru a câștiga un conflict prelungit, notează Reuters, în context.

Numirea a urmat presiunii susținute pe câmpul de luptă și progreselor teritoriale ale Rusiei din ultimele săptămâni.

Cu toate acestea, sursele au spus că Putin, reales în martie pentru un nou mandat de șase ani, ar folosi mai degrabă impulsul actual al Rusiei pentru a lăsa războiul în urmă. Nu au comentat direct legat de noul ministru al apărării.

Pe baza cunoștințelor lor cu privire la conversațiile din eșaloanele superioare de la Kremlin, două dintre surse au spus că Putin era de părere că aceste câștiguri din război, de până acum, sunt suficiente pentru a vinde o victorie poporului rus.

Cel mai mare conflict terestru din Europei, de după cel de-al Doilea Război Mondial, a costat zeci de mii de vieți de ambele părți și a dus la sancțiuni occidentale drastice asupra economiei Rusiei.

Trei surse au spus că Putin a înțeles că orice progres dramatic ar necesita o altă mobilizare la nivel național, pe care nu a dorit-o. O sursă care îl cunoaște pe președintele rus afirmă că popularitatea sa a scăzut după prima mobilizare din septembrie 2022.

Convocarea națională a speriat o parte a populației din Rusia, determinând sute de mii de bărbați cu vârste de recrutare să părăsească țara. Sondajele au arătat că popularitatea lui Putin a scăzut cu câteva puncte.

Peskov a spus că Rusia nu are nevoie de mobilizare și, în schimb, recrutează contractori voluntari pentru forțele armate.

Perspectiva unei încetări a focului sau chiar a unor discuții de pace pare în prezent îndepărtată.

Zelenski a spus în repetate rânduri că pacea în condițiile lui Putin nu un punct de pornire. El a promis că va recâștiga teritoriul pierdut, inclusiv Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014. El a semnat un decret în 2022 care a declarat oficial orice discuții cu Putin „imposibile”.

Una dintre surse a prezis că niciun acord nu ar putea avea loc cât timp Zelenski se află la putere, cu excepția cazului în care Rusia îl ocolește și încheie un acord cu Washingtonul. Cu toate acestea, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, vorbind săptămâna trecută la Kiev, a declarat reporterilor că nu crede că Putin este interesat de negocieri serioase.

Summitul din Elveția

Ucraina se pregătește pentru discuții care vor fi găzduite de Elveția luna viitoare, menite să unifice opinia internațională cu privire la modul de a pune capăt războiului. Discuțiile au fost convocate la inițiativa lui Zelenski, care a spus că Putin nu ar trebui să participe. Elveția nu a invitat Rusia.

Moscova a afirrmat că discuțiile nu sunt credibile fără prezența sa acolo. Ucraina și Elveția doresc ca aliații ruși, inclusiv China, să participe.

Teritoriul

Insistența lui Putin de a sigila într-un acord orice câștiguri obținute pe câmpul de luptă este nenegociabilă, au sugerat toate sursele Reuters.

Putin ar fi, totuși, gata să se mulțumească cu ce teritoriu are acum și să înghețe conflictul pe linia frontului actual, au arătat patru dintre surse.

„Putin va spune că am câștigat, că NATO ne-a atacat și ne-am păstrat suveranitatea, că avem un coridor terestru spre Crimeea, ceea ce este adevărat”, a spus unul dintre interlocutori, oferind propria analiză.

Înghețarea conflictului pe liniile actuale ar lăsa Rusia în posesia unor părți substanțiale din patru regiuni ucrainene, pe care le-a încorporat oficial la Rusia în septembrie 2022, dar fără avea control deplin asupra vreuneia dintre ele.

Un astfel de aranjament nu ar atinge obiectivele pe care și le-a stabilit Moscova la acea vreme, când a spus că cele patru regiuni ale Ucrainei – Donețk, Lugansk, Zaporijia și Herson – îi aparțin acum în întregime.

Peskov a declarat că nu poate fi vorba de restituirea celor patru regiuni care acum fac parte permanent din Rusia, conform propriei sale constituții.

Un alt factor care influențează opinia liderului de la Kremlin este, indică una dintre sursrsele intervievate, care a lucrat cu Putin, acela că cu cât conflictul durează mai mult, cu atât mai mulți veterani se vor întorce în Rusia, vor fi nemulțumiți de locurile de muncă și perspectivele de venituri din perioada postbelică; potențial, acest lucru creând tensiuni în societate.

Epurări-șoc la Moscova. A fost arestat și adjunctul lui Valeri Gherasimov

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here