Robert Sighiartău (PNL): Ce se întâmplă la Giurgiu este o boală cronică a României. Corupţia este indisolubil legată de aceşti baroni, care o mare parte sunt la PSD

Foto: Facebook/Robert Sighiartău

Deputatul PNL Robert Sighiartău a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre cazul reţinererii de către DNA a vicepreşedintelui Curţii de Conturi, Niculae Bădălău, că ceea ce se întgâmplă la Giurgiu este o boală cronică a României, iar corupţia este indisolubil legată de aceşti baroni, care o mare parte sunt la PSD. Sighiartău a mai spus că, personal, consideră că ar trebui să se discute despre reforma administrativă, notează News.ro.

”Pe noi ne interesează că PNL să livreze, mi-aş dori personal să văd anumite teme mari, care se pot rezolva printr-o majoritate confortabilă, PNL-PSD, cum e reforma administrativă. Uitaţi-vă ce se întâmplă zilele acestea cu Bădălău. Există un baronism politic pe care îl cunosc (..) care nu produce nimic adăugat”, a spus deputatul PNL.

Robert Sighiartău a precizat că, ”dacă am avea câteva regiuni ar dispărea foarte mult şi corupţia”.

”Ce se întâmplă la Giurgiu este o boală cronică a României. Corupţia este indisolubil legată de aceşti baroni, care o mare parte sunt la PSD. Personal, eu cred că ar trebui să discutăm despre reforma administrativă”, a mai declarat Sighiartău, precizând că primarii PNL ar dori să se facă această reformă iar mare parte din ei ar câştiga pentru că sunt foarte buni.

Fostul senator PSD Niculae Bădălău, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi, care a fost reţinut de DNA pentru dare de mită şi trafic de influenţă, a fost arestat preventiv, luni, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti. Cealaltă persoană reţinută în acest dosar a fost plasată în arest la domiciliu. Decizia instanţei poate fi contestată.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here