România activă și responsabilă a intrat în ”modul supraviețuire.” Cine nu pricepe, va plăti scump!

Gabriela Schmutzer, șefa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) sector 6 i-a trimis lui Ciprian Ciucu, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, un cadou de Paște. O sticlă de șampanie Moet & Chandon, una de Hennessy, foie gras și alte delicatese. Prețul coșului este de peste 800 de lei. Informația, dezvăluită chiar de Ciucu, care a anunțat că a trimis cadoul înapoi, a stârnit o furie teribilă pe rețelele sociale.

La prima vedere, reacția pare disproporționată. Da, suma cheltuită de Gabriela Schmutzer, unul dintre cei mai bine plătiți angajați ai statului român (salariu de 5.000 de euro pe lună) echivalează cu bugetul alocat pentru hrana unui copil insituționalizat pe mai multe săptămâni. Dar când o compari cu jaful la scară industrială patronat de cei aflați cu cinci trepte mai sus decât Frau Schmutzer în ierarhia prădătorilor bugetari, suma este, totuși, derizorie. La fel și hențul moral. Delapidarea sistematică a bugetului Sănătății, operată de baronii sistemului medical, politicieni și uber-doctori deopotrivă, a avut și are consecințe mult mai dramatice, după cum vedem azi.

Cu toate acestea, sentimentul de revoltă amestecat cu dezgust față de ploconeala șefei DGASPC sector 6 este pe deplin justificat. Din două motive.

În primul rând, pentru că ne reamintește că asta e regula în instituțiile statului, nu excepția. Reacția față de șampania Moet cumpărată din banii alocați copiiilor nevoiași este reacția față de toate sticlele de șampanie cumpărate în aceste zile din banii plătitorilor de taxe, pentru a burduși cămările și așa pline ale miilor de incompetenți și de hoți care populează stratosfera statului.

În al doilea rând, pentru că se suprapune pe o gigantică strângere de inimă provocată de gândul că și această criză va fi decontată, precum cea din 2008, de milioanele de români onești, muncitori, dintre care mulți și-au pierdut sau își vor pierde slujbele, în timp ce paraziții din fruntea multor instituții vor continua să facă o treabă de mântuială, să ignore nevoile celor pe care ar trebui să-i servească și să-și petreacă timpul inventând noi metode de a delapida banul public. Iar în timp ce economia privată se va zvârcoli în agonie, ei vor continua să-și trimită cu nesimțire coșuri, de parcă gaura lăsată în urmă de COVID 19 nu ar avea nicio treabă cu ei, pentru că locuiesc pe o altă planetă, protejată de astfel de accidente.

Este de notorietate că toată șefimea din administrația publică și locală își trimite cu maximă generozitate, că doar nu dau de la ei, coșuri grase de Paște, de Crăciun, de Anul Nou, de Ziua Națională, de 1 Martie, de 8 Martie, de zilele de naștere, de zilele de nume și cu orice alt pretext pot inventa. Și doar nu or fi proști să își trimită o garoafă și o Eugenie.

Coșul trimis de Gabriela Schmutzer este mediu ca valoare. Cele de top, care pot include vinuri de colecție, coniac rar și un pix Mont Blanc, ajung la câteva mii de lei bucata. Evident, nu sunt pentru tot poporul funcționăresc. Sunt calibrate cu mare precizie ca să se muleze perfect pe rangul destinatarului.

Cu cât sunt mai mari potențialele beneficii sau riscurile ”de carieră” pe care le întrupează un anumit șef, cu atât mai largă e plecăciunea exprimată prin coș. Cât costă, cumulat, la nivelul întregului stat român, aceste peșcheșuri deghizate în delicate atenții? În niciun caz cât fură un baron local într-un an, dar fiți convinși că și acest sub-sub-sub-capitol bugetar, bine ascuns sub benigna denumire “protocol”, ajunge la câteva milioane, dacă nu chiar zeci de milioane de euro.

Chiar sunt curios dacă Ludovic Orban va îndrăzni să se folosească de acest exemplu revoltător, de bani luați la propriu de la gura unor copii bătuți de soartă (chiar dacă ține de autoritatea Consiliului local al sectorului 6), ca să ceară Corpului de Control să verifice toate bugetele cheltuite pe cadouri de instituțiile din subordinea sa. Dacă nici acum nu este imperativ un astfel de gest, un semnal de solidaritate nu doar cu copiii care au nevoie de protecția statului, dar și cu milioanele de români care nu dorm noaptea întrebându-se dacă vor mai avea ce pune pe masă la finalul crizei, nu știu când ar mai fi!

În astfel de momente, aroganța și hoția șefilor de triburi funcționărești și bătaia de joc cronică față de banul public, exprimată chiar și printr-un dezmăț minor pentru standardele lor, precum un cadou de lux trimis de Paște, irită de 1000 de ori mai mult decât în vremuri de relativă prosperitate.

Azi, astfel de gesturi și reacția Executivului față de ele cântăresc decisiv în verdictul dat pentru prestația liderilor: este de partea noastră, a celor care finanțează, prin taxele plătite, aparatul birocratic sau este de partea celor care abuzează de pozițiile de putere pe care le dețin și își transferă în buzunarele proprii hălci mai mici sau mai mari din banul public? Este de partea oamenilor serioși și responsabili, sau a nesimțiților?

În criza care ne așteaptă, guvernul Orban va lăsa toată povara doar pe umerii noștri și va închide ochii la micile și marile golănii ”tradiționale” ale castei hrăpărețe sau va interveni ferm, va sancționa excesele, se va uita cu lupa la fiecare cheltuială nejustificată, va rade din privilegii, va bloca toate achizițiile neesențiale, va strânge la maxim cureaua, astfel încât să elibereze resursele necesare sprijinirii economiei private, singura care poate ajuta România să iasă mai repede să iasă din impas?

Deocamdată, nu sunt semne că Ludovic Orban înțelege că supraviețuirea sa politică depinde de răspunsurile la întrebările de mai sus. Și nici că procentele din ultimele sondaje de opinie s-ar putea evapora rapid, pentru că societatea a intrat într-o altă logică.

România activă și responsabilă, care ține statul în spate, a intrat în ”modul supraviețuire”. Va sancționa mult mai dur greșelile decât în vremuri calme și va tolera mult mai puțin dublul standard și absența solidarității. După cum s-a văzut și în reacția furibundă la anunțul închierii unui ”așa-zis acord” între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă, interpretat ca o bătăie de joc la adresa tuturor celor care respectă cu strictețe recomandarea ”stați acasă”! Și este doar începutul. Vor aștepta și vor cere, din ce în ce mai apăsat și mai nerăbdători, demonstrații rapide, convingătoare și ferme că liderii statului conștientizează gravitatea situației și că vor lua măsuri excepționale, fără precedent.

P.S. Ce înseamnă fără precedent?

Fix acum 20 ani, în aprilie 2000, când eram redactor-șef la “Evenimentul zilei,” tot de Paște, am publicat o investigație realizată de reporteri incognito (imagini la final). Inspirați de caravanele de mașini care intrau în flux continuu în curtea Ministerului Agriculturii pentru a descărca ”coșurile”, am trimis și noi câțiva miei unor demnitari. Din Ministerul Agriculturii, dar și din alte instituții, inclusiv Parlament. I-am trimis un miel și fostului șef al SRI, răposatul Radu Timofte. Nu degeaba, evident, ci contra unui mic serviciu.

I-au primit cu toții de la reporterii EvZ incognito, aproape fără să întrebe cine sunt personajele fictive care le-au trimis plocoanele. S-au mulțumit cu niște bălmăjeli, ”sunt Georgescu, știți dumneavoastră, am și eu o problemă, v-am scris un memoriu, dar și un miel, unde vi le las?”

Radu Timofte, vicepreședintele Comisiei pentru Apărare a Senatului la acea vreme, cel care avea să fie numit, câteva luni mai târziu, șeful SRI ne-a spus, fără nici cea mai mică ezitare, să-i ducem mielul acasă. Câteva ore mai târziu, ziariștii stăteau la taclale cu fiica lui Radu Timofte, care îi rugase să-i lase mielul în bucătărie și le oferise o cafea. Într-atât de firesc li se părea să primească un cadou de la oameni de care nu auziseră în viața lor, fără să întrebe de unde provine mielul, încât într-o singură zi am reușit să livrăm, fără niciun efort, zeci de plocoane.

Fotografiile pe care le-am publicat de la marea descărcare de miei din curtea Ministerului Agriculturii, dar și conversațiile cu demnitarii au făcut vâlvă la vremea respectivă.

Nimeni nu se mai gândise vreodată să pună un teleobiectiv pe clădirea din fața Ministerului Agriculturii și să fotografieze ce se întâmplă în curte în Săptămâna Mare. Și cu atât mai puțin să testeze inteligența și instinctul de conservare al unui senator, vicepreședinte al Comisiei de Apărare și viitor șef de serviciu de informații, dar și pe cel al unui fost ministru de Interne. Iureșul a ținut vreo săptămână. Evident, nu s-a lăsat cu nicio destituire. Șeful guvernului era Adrian Năstase, iar șeful viitorului șef al SRI era Sorin Ovidiu Vântu.

În anii următori, am repetat experimentul, cu alți demnitari, cu alte momeli. Cu același succes. Cu excepția lui Timofte, care nu ne-a mai răspuns la telefon, au primit diverse foloase sau doar promisiuni, numeroși alți demnitar. Cu aceeași nonșalanță, de parcă experimentul nostru nu ar fi existat.

Credeți că azi, după 20 ani, lucrurile s-au schimbat? M-aș mira. Cadoul făcut de Gabriela Schmutzer din banii alocați orfanilor demonstrează că statul român își vede în continuare de obiceiurile sale, de parcă până și DNA-ul ar fi tot PNA-ul de pe vremea lui Năstase.

Și cu toate astea, dacă previziunile FMI se adeveresc și anume că recesiunea ce urmează va fi la fel de teribilă precum cea din anii 1930, s-ar putea ca supraviețuirea noastră să depindă de măsurile ”fără precedent” pe care statul le va lua. În primul rând, asupra sa. Și care vor trebui să aibă ca efect schimbarea radicală a relațiilor dintre demnitari și cetățeni, a atitudinii tuturor funcționarilor față de banul public și o reevaluare a ceea ce înțeleg ei, concret, prin etică și cinste, în acord cu noile exigențe.

Înțeleg scepticismul față de o astfel de ”utopie.” Cu toate acestea și dacă doar jumătate dintre previziunile sumbre se adeveresc, forța cu care criza va lovi de data aceasta va fi de o magnitudine care ne va obliga pe toți, deci inclusiv pe intangibili și imperturbabilii structurilor de stat, la schimbări pe care astăzi nici nu îndrăznim să le credem posibile. Dar pentru ca acestea să devină realitate, va trebui începută mai întâi răfuială zdravănă cu toți politicienii care vor încerca să protejeze status-quo-ul.

Pe scurt: dacă Orban și miniștrii săi nu vor înțelege să declanșeze, rapid, o operațiune ”fără precedent” de revoluționare a modului de funcționare a statului, până în cele mai mici detalii, vor fi măturați de la putere cu o viteză pe care nici nu și-o imaginează.

Aprilie 2000