România se confruntă cu o alegere periculoasă

Cu îngrijorare observ că pericolul se apropie și realizez că experiența trecutului nu pare să fie un factor important. Am ajuns pentru prima dată aici la cinci ani după Revoluție. Pe străzi încă erau mormane de gunoi și haite de câini care făceau mersul pe jos o activitate periculoasă. Mașinile parcate pe trotuar făceau trecerea nesigură, așa cum de altfel am și aflat pe propria piele atunci când m-a lovit una. Mergeam undeva pe lângă Piața Romană, într-un loc din care speram să pot cumpăra cafea, dar în care am aflat că dimineața la ora 10.00 puteam cumpăra doar bere.

Mulți prieteni mi-au povestit experiențele lor din zilele grele ale comunismului.

Una dintre amintirile puternice a fost despre cum învățaseră oamenii să fure pentru a putea mânca. Pământul lor fusese confiscat și inclus într-un vast program agricol guvernamental. Ca atare, nu mai puteau avea o grădină cât de mică sau crește găini, ori face altele asemenea pe bucățica aia de teren pe care o consideraseră a lor și care le mai îmbunătățise traiul; cu atât mai puțin un loc, precum magazinul local, de unde să-și poată cumpăra cele trebunicioase.

Dar a mai fost și trimiterea în lagărele de concentrare din Germania a multor oameni din comunități precum cea din Sighetu Marmației. Trenuri pline cu evrei, romi sau invalizi. Când au preluat puterea, rușii au umplut și ei alte trenuri. Cunosc povestea celor care au supraviețuit datorită cuiva care fusese considerat mort și care a eliberat un tren întreg când l-a găsit nepăzit de soldații ruși. Scrisorile de recunoștință din partea celor care au scăpat i-au fost trimise din locații mai sigure decât în România.

Îmi amintesc și acum de acest sat în care trăiesc și de distrugerea și neglijența care aproape că au ruinat o comunitate prosperă. Acea comunitate și-a revitalizat acum economia și a îmbunătățit condițiile de trai, dar au trecut mulți ani. Pentru unii, acum pare indestructibil. Nu este chiar așa. Luați, de exemplu, drumurile; fără întreținere, ele vor redeveni potecile de noroi care au fost mult timp după 1989. Lângă noi, pe colț era o bucată noroioasă pe care am umplut-o cu mult pământ pentru a o face traversabilă de către cei care locuiau dincolo de ea. Pavajul de dată mult mai recentă nu fusese extins nici măcar cu un metru dincolo de drumul principal al satului. Acea stradă a fost multă vreme în stare proastă. Până la drumul principal, drumurile erau încă pavate și de lățimea unei căruțe. Magazinele s-au deschis încetul cu încetul, din ele oamenii putând în sfârșit să-și cumpăre produsele necesare fără a mai fi nevoiți să meargă pentru asta până la București.

Uitându-mă la toate astea și la multe altele, îmi revine în minte cum am ajuns aici. Texasul este departe de acest loc, dar unul dintre cei care fuseseră persecutați a ajuns în locul în care lucram eu acolo, dorind să își îmbunătățească limba engleză, după ce la București fusese considerat mort. Cei care nu recunosc pericolul din alegerile pe care le fac acum sunt condamnați să repete nedreptățile trecutului, în timp ce se bucură de roadele muncii celor care au adus această țară într-un loc sănătos în care oamenii au oportunități să trăiască și să înflorească.

Pentru că știți cum a fost, nu trebuie să vă luați după aberațiile actualei administrații de la Washington. Știți ce trebuie făcut pentru a păstra democrația și pentru a o îmbunătăți, în loc de a împinge lucrurile înapoi spre acea perioadă teribilă când entitățile dominante încercau să controleze ceea ce nu ar fi fost niciodată posibil.

Vedeți dumneavoastră, este în fibra comunităților democratice ca ideile și eforturile multora să fie luate în considerare și chiar încercate, iar astfel locurile sănătoase prevalează și posibilitățile periculoase, nesigure și nerealizabile dispar din lipsă de atenție. Cei care înfloresc creează o viață mai bună pentru toți.

Este crucial acum ca românii să recunoască ce este important în alegerile care vin și să aleagă să mențină și să îmbunătățească, în loc de a distruge ceea ce cu greu a fost câștigat.

Călin Georgescu, marioneta nevestei lui și a diplomației ceaușiste