Potrivit unor surse oficiale, Rovana Plumb ar fi dispusă să se prezinte din nou în fața Comisiei Juridice cu un plan despre cum intenționează să plătească înapoi împrumuturile foarte mari pe care pretinde că le-a luat de la prieteni, în condițiile în care veniturile ei oficiale sunt relativ mici. Aceste împrumuturi dubioase care apar în declarația ei de avere reprezintă unul dintre motivele respingerii candidaturii ei la postul de comisar european.

Rovana Plumb a transmis, joi seară, că prevederi diferite au făcut să existe diferenţe între declaraţia financiară depusă la Bruxelles şi declaraţia de avere depusă în România. Plumb susţine că, până la această oră, nu a primit nicio comunicare oficială din partea Comisiei Juridice în urma audierii.

Azi am oferit colegilor europarlamentari din Comisia Juridică, aşa cum mi-au solicitat, clarificări suplimentare. Prevederi diferite au făcut să existe diferenţe între declaraţia financiară conform codului de conduită al comisarilor depusă la Bruxelles şi declaraţia de avere depusă în România. Până la această oră nu am primit nicio comunicare oficială din partea Comisiei Juridice în urma audierii mele”, a transmis, joi seară, Rovana Plumb.

Candidatura Rovanei Plumb la postul de comisar european pentru Transporturi a fost respinsă de Comisia Juridică a Parlamentului European.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here