Rusia interzice intrarea pe teritoriul său pentru prim-ministrul Irlandei şi alţi circa 50 de oficiali irlandezi

Ca răspuns la sancţiunile occidentale, Rusia a anunţat miercuri că interzice intrarea pe teritoriul său pentru prim-ministrul irlandez Micheal Martin şi pentru alţi circa 50 de înalţi responsabili irlandezi, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.ro.

„Acţionând la ordinul Bruxelles-ului, Irlanda duce o campanie agresivă de propagandă antirusă”, a afirmat Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, explicând punerea în aplicare a acestor sancţiuni ce vizează 52 de personalităţi irlandeze.

Alături de Martin pe lista persoanelor supuse sancţiunilor figurează ministrul irlandez al afacerilor externe şi al apărării Simon Coveney, ministrul finanţelor Paschal Donohoe, precum şi senatori şi deputaţi.

„Guvernul irlandez susţine necondiţionat măsurile restrictive unilaterale puse în aplicare de Uniunea Europeană împotriva unor cetăţeni ruşi şi care vizează să izoleze ţara noastră pe scena internaţională”, a denunţat ministerul rus.

Ofensiva rusă în Ucraina, declanşată pe 24 februarie, a suscitat un val de condamnări pe plan internaţional şi o ploaie de sancţiuni împotriva Moscovei, care a replicat interzicând intrarea pe teritoriul său pentru sute de personalităţi occidentale.

Rusia ciungă. Cum taie toporul sancțiunilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here