Rusia și China își întăresc colaborarea. Cea mai nouă țintă: spațiul cosmic. Expert: „Chiar este o mare scofală”

Bradley Dunn/ Unsplash

Rusia și China au dezvăluit marți planurile pentru o stație spațială comună. Moscova încearcă să recucerească gloria sa din epoca sovietică, în timp ce Beijingul își urmărește cu răbdare propriile ambiții „extraterestre”.

Deși Moscova a fost cândva în fruntea călătoriilor spațiale – a trimis primul om în spațiu -, ambițiile sale cosmice s-au estompat din cauza finanțărilor superficiale și a corupției endemice. Rusia a fost eclipsată de China și de Statele Unite, care au obținut ambele victorii majore în explorarea și cercetarea spațiului cosmic în ultimii ani.

Agenția spațială rusă Roscomos a declarat într-un comunicat că a semnat un acord cu Administrația Națională a Spațiului din China (CNSA) pentru a dezvolta un „complex de facilități de cercetare experimentală la suprafața și / sau pe orbita Lunii”.

CNSA, la rândul ei, a declarat că proiectul este „deschis tuturor țărilor interesate și partenerilor internaționali”. Experții spun că este mai mare proiect internațional de cooperare spațială al Chinei de până acum.

Moscova încearcă să preia conducerea în cursa spațială

Anul acesta, Rusia sărbătorește cea de-a 60-a aniversare a primului zbor spațial uman – l-a trimis Yuri Gagarin în spațiu în 1961, urmat de prima femeie, Valentina Tereșkova, doi ani mai târziu. Prin comparație, NASA a trimis primul său zbor cu echipaj în spațiu abia în 1961.

Dar Moscova a rămas în mult în urmă de atunci, atât față de ​​Washington, cât și față de Beijing.

Între timp, China – care a căutat un parteneriat mai strâns cu Moscova – a început un program spațial de succes.

Anul trecut, China a lansat sonda Tianwen-1 pe Marte, care orbitează în prezent Planeta Roșie.

Iar în decembrie a adus cu succes mostre de rocă și sol de pe Lună, prima misiune de acest tip din ultimii 40 de ani.

„O mare scofală”

Chen Lan, un analist specializat în programul spațial al Chinei, a declarat că stația spațială comună lunară este „o mare scofală”. „Va fi cel mai mare proiect internațional de cooperare spațială pentru China, deci este semnificativ”, a declarat Lan pentru AFP.

Șeful Roscosmos, Dmitri Rogozin, a scris pe Twitter că l-a invitat pe șeful CNSA, Zhang Kejian, la lansarea primului vehicul modern lunar din Rusia, Luna 25, programat pentru 1 octombrie (primul lunohod de după 1976).

Potrivit Roscosmos, Rusia şi China vor stabili o „foaie de parcurs” şi vor desfăşura „o strânsă colaborare” pentru a duce la bun sfârşit acest proiect.

„Staţia ştiinţifică selenară internaţională constă dintr-un ansamblu de instrumente experimentale de cercetare, creat la suprafaţă sau pe orbita Lunii şi conceput pentru a efectua activităţi pluridisciplinare”, se menţionează în comunicat.

SUA

Numeroase proiecte care au ca obiectiv Luna vizează satelitul natural al Pământului drept „banc de teste” către Marte, cum este cazul programului american Artemis.

Anul trecut, Rusia şi-a pierdut monopolul în cadrul zborurilor cu echipaj uman către Staţia Spaţială Internaţională (ISS) după prima misiune de acest gen reuşită de compania americană Space X. Compania are în vedere un zbor către Lună în 2023.

La rândul său, Statele Unite, cu care Rusia continuă să menţină o bună colaborare în domeniul spaţial, au realizat asolizarea cu succes a celui de-al cincilea rover – Perseverance – pe Marte, la sfârşitul lunii februarie.

În timpul mandatului fostului preşedinte Donald Trump, Washingtonul a stabilit revenirea americanilor pe Lună pentru 2024 în cadrul programului Artemis, însă succesorul său, Joe Biden, nu a făcut publice deocamdată priorităţile pentru explorarea spaţiului. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here