Rusia, un nou ultimatum dat forțelor ucrainene

Rusia a dat un nou ultimatum miercuri forţelor ucrainene blocate în combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol pentru a depune armele, după ce marţi niciunul dintre ei nu s-a predat în cele două ore alocate de Moscova pentru a face aceasta, relatează EFE, potrivit Agerpres.ro.

„În pofida iresponsabilităţii totale a oficialilor regimului de la Kiev pentru a salva personalul militar, forţele armate ruse – ghidate de principii pur umanitare – oferă din nou militanţilor batalioanelor naţionaliste şi mercenarilor să înceteze lupta şi să depună armele la ora locală 14:00 (11:00 GMT)”, a declarat şeful Centrului de control pentru apărarea naţională, generalul-colonelul Mihail Mizinţev.

Generalul rus a asigurat că Rusia garantează securitatea şi viaţa celor care se vor preda miercuri.

El a indicat că marţi, „la ora locală 22:00 (19:00 GMT), nimeni nu a venit pe coridorul (umanitar) indicat”.

Rusia a atribuit eşecul ultimatumului de marţi dat rezistenţei ucrainene, baricadată în imensa oţelărie, încercuită de forţele ruse, „autorităţilor de la Kiev care continuă să-şi inducă în eroare oamenii, convingându-i de presupusa absenţă a capacităţilor de evacuare”.

Mizinţev afirmă că trupele ucrainene şi batalionul Azov, care opun în continuare rezistenţă în combinat, „sunt conştienţi de situaţia lor disperată, sunt gata să depună armele, dar numai la ordinul Kievului, întrucât în lipsa acestuia i-ar aştepta tribunalul militar”.

Într-un apel plin de tragism, comandantul ucrainean al puşcaşilor marini baricadaţi în oţelărie a cerut evacuarea într-o ţară terţă, potrivit DPA.

„Inamicul ne depăşeşte numeric de 10 la 1”, afirmă Serhii Volîna, comandantul Brigăzii a 36-a de puşcaşi marini ucraineni într-un mesaj video de un minut publicat miercuri pe pagina sa de Facebook. „Lansăm un apel către toţi liderii lumii să ne ajute”, declară el în ceea ce pare un ultim strigăt de ajutor.

Azovstali este ultimul punct al rezistenţei ucrainene în oraşul-port Mariupol, unde lupte grele se dau încă din primele zile ale invaziei ruse în Ucraina, iar în tunelurile combinatului s-ar adăposti numeroşi civili, chiar copii, în afară de militari.

Volîna a cerut o „procedură de extracţie” pentru ca toţi soldaţii rămaşi din garnizoana Mariupol, cei peste 500 de combatanţi răniţi şi sute de civili să fie duşi în siguranţă pe teritoriul unei terţe ţări.

Sub asediu total de la 1 martie, zona urbană şi portul din Mariupol sunt aproape complet distruse.

Potrivit informaţiilor părţii ruse, circa 2.500 de soldaţi ucraineni şi 400 de mercenari străini s-ar afla baricadaţi în combinatul siderurgic. Partea ucraineană susţine însă că acolo s-ar afla şi circa 1.000 de civili şi a cerut în repetate rânduri Moscovei organizarea unor coridoare umanitare pentru evacuarea lor în siguranţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here