Rușii de rând, carne de tun. Beizadelele lui Narîșkin, Șoigu, Gherasimov, Matvienko petrec prin Dubai, Europa, Crimeea

Copiii oficialilor ruși sancționați, ai siloviki-lor și parlamentarilor țării agresoare continuă să viziteze state NATO și UE, dezvăluie The Insider. Dubai, Bali, Maldive și Seychelles sunt și ele destinații de vacanță populare printre călătorii ai căror tați sunt în război cu Ucraina.

Fiica lui Narîșkin, în țările NATO și nu numai

„Măștile au fost aruncate și este evident pentru noi că blocul NATO poartă un război hibrid atât împotriva Rusiei, cât și împotriva aliatului nostru, Republica Belarus”, declara, în vară, directorul Serviciului de Informații Externe, Serghei Narîșkin. În aceeași vară, fiica sa, Veronika, a mers în vacanță în Turcia, țară membră NATO.

Contul de Instagram al fiicei lui Narîșkin este închis pentru cei din afara cercului de prieteni, dar The Insider a descoperit contul celei mai apropiate prietene a ei, Victoria Kosolapova. Aceasta din urmă este ea însăși fiica lui Alexei Kosolapov, un celebru ex-fotbalist al Lokomotiv Moscova și al echipei naționale a Rusiei.

Victoria și Veronica călătoresc deseori împreună. Pe Instagram, pot fi găsite imagini cu vacanțele petrecute în Italia, Grecia și alte țări europene.

Înainte de Anul Nou, fiica lui Narîșkin a mers în Bali. Au stat cu o prietenă la AYANA Resort Bali, unde o noapte costă peste 500 de dolari.

Veronica și-a petrecut primele zile ale lui 2023 în Dubai.

De la începutul războiului din Ucraina, ea a vizitat și Seychelles. În general, se poate mișca liber în întreaga lume: membrii familiei șefului Serviciului de Informații Externe nu sunt incluși în listele de sancțiuni.

Potrivit The Insider, la Moscova fiica lui Narîșkin locuiește în apartamentul ei de 179 de metri din complexul rezidențial Lomonosov, în valoare de aproximativ 60 de milioane de ruble. Ea deține și proprietăți de vacanță în Sorocianî, lângă stațiunea de schi.

O cotă (7%) la Kenton LLC este, de asemenea, înregistrată pe numele fiicei șefului Serviciului de Informații Externe. Compania a pus în funcțiune un imens complex de producție și depozitare (92.000 mp), în Krasnogorsk, de 6 miliarde de ruble. Afacerea Narîșkinei este susținută de guvernul regiunii Moscova și de corporația federală „MSP”. Printre activele tinerei se numără și hotelul MillCreek, dotat cu un teren de golf, din regiunea Leningrad.

Fiica Șoigu se distrează în Dubai

Ksenia Șoigu a mers în Dubai pentru sărbătorile de Anul Nou. The Insider a găsit o fotografie cu ea, în timpul vacanței în Emiratele Arabe Unite, la bloggerul Alexei Stoliarov, ginerele ministrului rus al Apărării.

The Insider a descoperit și hotelul din Dubai la care s-a cazat cuplul: Caesars Palace. Relaxarea aici ar fi trebuit să-i coste cel puțin 500.000 de ruble.

Ksenia și-a asigurat o viață frumoasă datorită relațiilor corupte ale tatălui său, notează The Insider. Ea a deținut compania de investiții Capital Perform și a avut pe mână bugete de miliarde. Firmele Kseniei asigurau examinări medicale pentru șoferii instituțiilor de stat, au primit subcontracte de la oligarhul Ghenadi Timcenko pentru construcția de stadioane, poduri și drumuri. În fine, a reușit să devină și consilieră a vicepreședintelui Gazprombank (companie de stat), dar și partener director în fondul oligarhului Vladimir Evtușenkov. Evtușenkov și Timcenko sunt contractori ai Ministerului Apărării.

Fiul senatorului anti-american Dgeabarov se odihnește în SUA

În vara anului 2021, postul REN TV a difuzat un documentar care ataca opoziția rusă cum că s-a afla în serviciul Statelor Unite. Unul dintre principalii vorbitori-acuzatori a fost Vladimir Dgeabarov, membru al Consiliului Federației.

După cum a aflat The Insider, în timp ce senatorul punea reflectoarele pe opoziția „pro-americană”, fiul său, Alexandr Dgeabarov, călătorea tocmai în America.

Dgeabarov-tânărul, împreună cu soția lui (cel puțin conform stării civile), Sofia Celoianț, au plecat în vacanță în California. Au vizitat, în special, San Francisco și Los Angeles.

Nora senatorului, Sofia Celoianț, cunoscută pentru lupta ei împotriva „agenților străini”, are documente de călătorie israeliene, potrivit unor scurgeri din baza de date a persoanelor cu dublă cetățenie și permise de ședere.

Spre deosebire de tatăl său, fiul lui Dgeabarov, nu e pe lista de sancțiuni. Ca atare, continuă să călătorească în țările occidentale. În timpul războiului, a postat pe Instagram imagini din Suedia și Norvegia. Iar în ultimele luni, Alexandr a reușit să călătorească în Turcia și Dubai.

După cum scria publicația Vajnîie istorii, Dgeabarov Jr. a deținut compania cipriotă Valuestage Trading Limited, prin care a investit în dezvoltatorul rus, RKS Development. A plasat 17,5 milioane de dolari în offshore. Prin RKS Development, familia Dgeabarov este legată de familia omului de afaceri Igor Saghirian. Acesta este un vechi „binefăcător” al senatorului.

Vladimir Dgeabarov provine din FSB, unde a avut grad de general-maior. La începutul anilor 2000, a fost șeful departamentului „K” (sprijin de contrainformații pentru sistemul de credit și financiar) al serviciului de securitate economică al FSB. După plecarea din serviciul secret, a activat în zona pe care o supraveghease până atunci. Iar Saghirian a devenit principalul lobbyist în noua carieră a lui Dgeabarov. Saghirian a fost până în 2009 președintele Renaissance Capital Bank, unde Dgeabarov a fost numit vicepreședinte. Apoi Saghirian a condus grupul de companii Troika Dialog, unde Dgeabarov a preluat funcția de vicepreședinte. La acea vreme, proprietarul Troika Dialog era Ruben Vardania. De reamintit că Troika Dialog a spălat banii elitei ruse, inclusiv pe ai lui Putin însuși (prin deținătorul nominal al banilor săi, violoncelistul Serghei Roldughin).

Rude ale lui Dgeabarov au fost, de asemenea, angajate în structurile aflate sub conducerea lui Saghirian. Pe lângă fiul său, Alexandr, care acum este angajat RDIF, a mai fost vorba de sunt fratele său, Eduard, și mama, Liubov Galaeva. Saghirian, care a fost implicat în spălarea banilor corupți din Rusia, prin Troika Dialog, încă din anii 1990, l-a ajutat pe Putin să atragă investiții străine și a facilitat deschiderea unei filiale a Crédit Lyonnais la Sankt Petersburg. Această bancă a fost folosită pentru a retrage sume mari de bani obținute prin corupție. Fondatorul fondului de investiții Hermitage Capital, William Browder, l-a numit pe Saghirian un participant la o schemă de deturnare de bani sub pretextul returnării impozitului pe venit. Astăzi, Saghirian, care este strâns asociat cu senatorul Dgeabarov, face afaceri la Londra. Familia lui Saghirian controlează lanțul de restaurante Ping Pong, iar el personal are cetățenie britanică și locuiește în Emiratele Arabe Unite.

Printre imobilele din Rusia, The Insider a găsit trei apartamente ale lui Dgeabarov în complexul rezidențial Timiriazevski, în suprafață totală de 263 mp; un apartament de 133 de metri pe strada Butîrskaia și o cabană în satul Oaza verde, de lângă Moscova. Valoarea totală a proprietăților este de aproximativ 200 de milioane de ruble.

Nurorile lui Matvienko și Jukov

Serghei Matvienko, fiul președintei Consiliului Federației, și-a făcut capitalul inițial când mama sa era guvernator de Sankt Petersburg. Serghei, în baza „acordurilor de investiții” cu primăria din Sankt Petersburg, a închiriat și privatizat proprietăți ale orașului. De asemenea, prin firmele sale, controlează miliarde de ruble din contracte publice pentru repararea sistemelor de canalizare din diferite regiuni rusești.

Pe nora lui Matvienko o cheamă Iulia. Îi place să se relaxeze într-o vilă de familie în Italia, în Cambodgia și în Turcia. Nora speakerului Consiliului Federației a petrecut vacanța de Anul Nou în Maldive, la hotelul Waldorf Astoria Maldives Ithaafushi.

O noapte în acest hotel costă peste 3.000 de euro (230.000 de ruble).

Nora vicepreședintelui Dumei de Stat Alexander Jukov s-a odihnit în toamnă pe insula grecească Mykonos. Sărbătorile de Anul Nou le-a petrecut în Bali.

Fiul lui Gherasimov, peste granițe și nu prea

The Insider a găsit totuși o persoană din rândul elitei politice și militare ale cărei rude preferă să se odihnească în Crimeea (așadar, în străinătate, dar conform conceptelor Kremlinului, totuși „patriotic”). E cazul șefului Statului Major General, Valeri Gerasimov.

Fiul său, Evgheni, locuiește la numărul 103 de pe Leninski Prospekt. Apartamentul de 160 mp. a fost cumpărat în 2020, dar pe nu mele cui, nu se știe. În extrasul din Rosreestr, numele proprietarului este ascuns sub „Federația Rusă”.

Alena Gherasimova (născută Mangușeva) locuiește cu fiul generalului. The Insider a găsit un cont pe VKontakte. Judecând după fotografia de pe rețeaua de socializare a nurorii șefului Statului Major General, îi place să se relaxeze în Crimeea. În această imagine, de exemplu, poartă un halat de baie la hotelul Porto Mare din Alușta.

Războiul din Ucraina, în imagini – Zilele 317, 318 și 319

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here