Potrivit ISU Prahova, până miercuri dimineaţă, cele mai afectate localităţi în urma ploilor şi furtunilor sunt Păuleşti şi Filipeştii de Târg, unde pompierii militari acţionează pentru evacuarea apei din gospodării şi locuinţe, informează News.ro.
Astfel, în Filipeştii de Târg, pe strada Republicii, intervin pompierii Gărzii de Intervenţie Băicoi, iar în Filipeştii de Pădure, pe strada Gării, acţionează pompieri din cadrul ISU Dâmboviţa – Detaşamentul Moreni, în sprijinul colegilor prahoveni. Totodată, în Păuleşti, pe strada Genţianei, intervin pompierii Detaşamentului 1 Ploieşti.
Situaţii similare sunt înregistrate şi în Blejoi, pe strada Nicolae Iorga, unde acţionează Garda de Intervenţie Urlaţi, precum şi în satul Valea Popii, comuna Valea Călugărească, unde au fost mobilizaţi pompierii Detaşamentului 2 Ploieşti.
În total, intervin zece echipaje de pompieri cu motopompe, inclusiv un echipaj din judeţul Dâmboviţa.
”Până în acest moment, nu au existat persoane sau animale surprinse de acumulările de apă, situaţii în care să se impună evacuarea acestora”, a precizat ISU Prahova.
Judeţul se află sub avertizare meteorologică de ploi torenţiale, fiind emis Cod portocaliu, până la ora 9.00. Totodată, este Cod roşu hidrologic până la ora 12.00, fiind transmise mesaje RO-Alert.
Explozie urmată de incendiu la o hală a unei fabrici de lemn din Braşov














