S-a dat startul pentru modernizează unui drum național foarte circulat

Sursa: Pixabay

CNAIR a scos, miercuri, la licitaţie contractul de proiectare şi execuţie pentru modernizarea DN71 Bâldana – Târgovişte – Sinaia, Sector 2, o investiţie estimată la peste 1,1 miliarde de lei.

”Miercuri, 20.07.2022, CNAIR a publicat în SEAP anunţul de participare pentru contractul de achiziţie publică având ca obiect proiectarea şi execuţia obiectivului Modernizare DN71 Bâldana – Târgovişte – Sinaia, km 0+000 – km 44+130 lărgire la 4 benzi de circulaţie şi km 51+041 – km 109+905 drum la două benzi, Sector 2: Târgovişte – Sinaia km 51+041 – km 109+905 drum la două benzi de circulaţie”, anunţă, miercuri, CNAIR, într-un comunicat de presă.

Potrivit CNAIR, obiectivul are o lungime de aproximativ 58,86 km, o valoare estimată de 1.178.807.145,14 lei fără TVA, iar contractul este finanţat prin fonduri europene nerambursabile.

Durata contractului este de 108 de luni şi cuprinde: 12 luni perioadă de proiectare, 36 de luni perioadă de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioadă de garanţie a lucrărilor.

Termenul pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru data de 05.09.2022.

”Traseul începe de la ieşirea de nord a municipiului Târgovişte, traversează oraşele Pucioasa, Fieni, Sinaia şi comunele Aninoasa, Doiceşti, Moţăieni, Pietroşiţa şi Moroieni, alternând cu zone de extravilan şi se termină la intersecţia cu DN 1 în Sinaia la km 120+400 al DN 1”, a mai transmis CNAIR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here