<< Pe măsură ce liderii NATO se adună în capitala Lituaniei, în această săptămână, starea de spirit va fi optimistă. Alianța nu mai este „în moarte cerebrală” (citat din președintele francez, Emanuel Macron, 2019) sau „obsoletă” (citat din președintele Donald Trump, 2016); nici exercițiile militare ale acesteia nu sunt „zornăitoare” (citat din ministrul de externe al Germanie, în prezent președinte, Frank-Walter Steinmeier, în 2016). Summitul de la Vilnius va conveni asupra unor noi planuri de apărare. Bugetele militare cresc. Pe scurt: NATO is back in business. Chelner, încă o sticlă de șampanie, te rog! >>
- O analiză semnată de Edward Kucas, pentru CEPA
<< Dar, pe fundalul acestor motive de mulțumire, rămân adevăruri incomode. Într-adevăr, NATO se descurcă splendid în termenii săi, dar nu după standardele mult mai dure care de fapt contează: cele ale lumii exterioare.
În ultimele trei decenii, marile țări occidentale care conduc NATO au subestimat sistematic amenințarea din partea Rusiei. Ele nu au reușit să descurajeze Kremlinul în Ucraina, înainte de începerea războiului din 2014, sau înainte de invazia pe scară largă din februarie 2022. În ultimele 500 de zile, ele nu au reușit să furnizeze arme în cantitatea și de calitatea necesare pentru ca Ucraina să câștige. Costul colosal uman, financiar și de mediu este rușinos.
E drept, Ucraina nu este membră a alianței. Dar a cui este vina? Diplomația greșită din preajma Summitului de la București, din 2008, pentru care nimeni nu și-a cerut scuze public, a trimis Ucraina și Georgia în zona de pericol.
Nu că aderarea le-ar fi făcut neapărat mai sigure. Pentru membrii săi estici, alianța este în mare parte încă „NATO-lite”, constrânsă de vechi tabuuri, timiditate și percepții divergente ale amenințărilor. Rezultatul este cel mai vizibil în Estonia, Letonia și Lituania, care se întâmplă să fie țările care au cel mai mult nevoie de apărare. „Prezența vansată îmbunătățită” a NATO – aproximativ 1.000 de soldați în fiecare țară – reprezintă doar forțe subțiri de primă linie, aflate acolo în cel mai bun caz pentru a ajuta armata locală să încetinească un atac rusesc, nu să-l învingă. Le lipsește apărarea antiaeriană și antirachetă de care au nevoie și proviziile necesare pentru un război real.
Este adevărat, alianța trece de la o postură „de apărare în profunzime”, în care teritoriul pierdut în fața unei ofensive rusești este (se presupune) recapturat, la una care va apăra fiecare centimetru de pământ din primul minut de război. Acest lucru va necesita forțe mult mai puternice în statele baltice, cu infrastructură mai bună și terenuri de antrenament mai mari. Toate acestea și multe altele vor fi convenite la Vilnius. Dar nimic din ele nu există de fapt acum.
Acest eșec al apărării pune o povară uriașă descurajării. Rusia trebuie să creadă că orice atac asupra celui mai vulnerabil membru NATO ar aduce un răspuns militar copleșitor. Deocamdată, asta funcționează: statele baltice sunt mai sigure decât au fost vreodată în istoria lor. Dar asta implică două pariuri mari. Primul este acela că americanii sunt capabili să-și folosească puterea militară copleșitoare pentru a învinge Rusia. Celălalt este că factorii de decizie din Washington acceptă riscurile de a face acest lucru.
Deocamdată, ambele arată ca niște pariuri bune. Administrația Biden identifică Rusia drept o amenințare serioasă. Prezența militară a SUA în Europa este în creștere. Un consens bipartizan în Congres plătește pentru asta.
Dar ce se întâmplă dacă SUA este distrasă de o criză din China sau dacă un viitor președinte decide că o confruntare cu Rusia, cea mai mare putere nucleară din lume, este prea riscantă? Un alt adevăr ciudat: membrii europeni ai NATO, deși mai mari și mai bogați decât protectorul lor american, nu sunt pregătiți să-și asume acum această povară. Nici măcar în ipotezele cele mai optimiste nu vor putea face acest lucru într-un deceniu. Dar estimările serviciilor de informații sugerează că Rusia își va putea reconstrui forțele în termen de trei până la șapte ani de la încheierea războiului din Ucraina.
Lasă șampaniile. Cafea, te rog, e de lucru. >>
