După-amiaza este timpul exploziilor în Quang Tri, Vietnam. Au trecut 50 de ani de când s-a încheiat războiul aici și încă se curăță mizeria lăsată de americani. Bouncing Bettys și bombe cu dispersie sunt împrăștiate prin țară, gata să fie călcate de un fermier sau de-un copil. Dimineața, deminatorii lucrează cu detectoare de metale pentru a scana bucăți de teren, iar după prânz distrug orice muniție pe care o găsesc. Am venit în Vietnam pentru a vedea cum își va curăța Ucraina minele – o treime din țară este deja contaminată cu explozibili, iar Ministerul Afacerilor Externe tocmai a emis un contract de șase milioane de lire sterline pentru deminatorii britanici, scrie Max Jeffery în The Spectator.
<< Deminarea durează atât de mult deoarece se face în mare parte manual. Există câini și șobolani uriași care pot adulmeca explozibilii și dube blindate care forțează bombele să explodeze sub greutatea lor. Dar nimic nu poate înlocui deminatorul uman. Animalele nu sunt fiabile, iar vehiculele se strică. Operațiunile de deminare sunt întotdeauna împărțite pe situri, iar în Quang Tri am vizitat „CHA 0831”. Echipa merge pe rânduri subțiri de pământ în căldură, așteptând ca detectorul să emită un zumzet strident. Astăzi, deminatorii găsesc doar o grenadă de 40 mm – o cablează cu TNT și o aruncă în aer. De la o sută de metri distanță, aud doar un zgomot surd.
Vietnamezii au fost nevoiți să se roage ani de zile de America să le spună unde a bombardat și minat. În anii ’90, au primit hărțile sub forma unor puncte roșii pe o hartă. Paisprezece bombe cu dispersie aici, trei avioane cu rachete acolo. Deminatorilor din Ucraina le va fi și mai greu. Rusia nu va preda niciodată registrele sale din timpul războiului, iar multe dintre câmpurile lor minate nu au fost oricum documentate. Unele mine au fost puse în grabă când soldații ruși se aflau în retragere.
Nici granița defensivă a Rusiei, de la Harkov la Mariupol, cea mai puternic minată zonă a câmpului de luptă, nu va fi accesibilă până la sfârșitul războiului. Fotografiile din Ucraina arată explozibili antitanc brutali, sovietici, în formă de cratiță, alături de versiuni moderne cu senzori seismici care scuipă în aer focoase ghidate și își electrocutează ținta. Aceste mine convenționale sunt îngropate sau lăsate pe drumuri, dar Rusia folosește și sisteme de rachete pentru a desfășura rapid alte tipuri de mine. Minele PFM-1, sau minele-fluture, sunt din plastic, cu un corp și două aripi. Sunt mai mici decât palma, dar ți-ar putea zbura picioarele. Soldații le plasează în interiorul unei rachete și le lansează în depărtare. Proiectilul explodează în plin zbor și minele se dispersează, rotindu-se din cer ca niște semințe de sicomor. Rusia poate trimite 200 de fluturi în doar 20 de secunde.
Azerbaidjanul se află de trei ani în proces de deminare, după un conflict recent cu Armenia. Am fost acolo în luna mai pentru a vedea o țară care abia începe procesul de curățare. În anii ’90, Armenia a invadat regiunea Nagorno-Karabah, în vestul Azerbaidjanului, și a împânzit întreaga zonă cu mine. (Zona a fost cândva parte a Armeniei, dar a fost cedată Azerbaidjanului de Stalin în 1923, când era comisar al naționalităților). Azerbaidjanul a recucerit Nagorno-Karabah în 2020, după un război de șase săptămâni, iar acum încearcă să demineze terenul.
Guvernul azer a decis că nu poate distruge toate minele. În schimb, curăță satele și drumurile, lăsând restul pentru mai târziu. Am condus pe coridorul Zangezur, de-a lungul graniței cu Iranul, prin teritoriul deținut cândva de Armenia. Războiul lăsase doar copaci osoși și piatră, centuri de tancuri pe marginea drumului și poziții abandonate de lunetiști construite din dărâmături. Polițiști înarmați îți verificau pașaportul când intrai, iar panouri cu triunghiuri roșii te avertizau când te aflai lângă un câmp minat. Azerbaidjanul speră că acest drum, care leagă țara de Turcia, va aduce bani și oameni înapoi în zonă. Deocamdată, doar câteva mașini și camioane circulau pe traseul prăfuit.
Agenția de curățare a minelor din Azerbaidjan mi-a arătat un câmp minat din Horadiz, chiar lângă coridor. Echipa lor găsise 270 de mine și se afla abia la jumătatea procesului de curățare a zonei. Bărbați în echipament de protecție alb lucrau în liniște pentru a-și putea auzi detectoarele, iar o ambulanță aștepta în apropiere. Armenii au predat hărți cu locul unde au amplasat minele, dar azerii au spus că acestea erau doar ocazional exacte. Deminatorii găsiseră amplasamente ciudate de mine, inexplicabil de asemănătoare cu cele observate uneori în Ucraina. Soldații stivuiseră intenționat minele una peste alta, astfel încât victimele să calce pe o mină și să o declanșeze pe cea de-a doua, de mai jos. Ar fi fost efectiv fărâmițate, nu mutilate.
Am mers la Aghdam, în afara Nagorno-Karabahului – un sat acum în mare parte curățat de mine. A fost în prima linie a conflictului din anii ’90, iar reconstrucția sa este condusă de Emin Huseinov, un om numit de președinte care execută ceea ce Azerbaidjanul numește „Marea Întoarcere”. Este fost membru al Băncii Mondiale, al Fondului Monetar Internațional, al Organizației Națiunilor Unite și al Universității Harvard. Purta o cămașă albă cu monogramă și vorbea cu accent american.
Minele din Aghdam au fost amplasate într-un mod „haotic și nesistematic”, mi-a spus Huseinov. După ce a curățat orașul, echipa sa a construit un centru de conferințe pentru a găzdui vizitatori, iar o companie a început să construiască un complex hotelier, dar asta (și moscheea) a fost tot ce a rămas din Aghdam. Steaguri multicolore salutau redeschiderea sa, dar nimeni nu locuia acolo. Era în continuare un pustiu. În timpul conflictului, oamenii s-au mutat în capitala Baku și s-au dovedit greu de convins să se întoarcă. Progresul planurilor lui Huseinov era urmărit pe o foaie de calcul uriașă. El a spus că vorbea cu ucrainenii despre propria lor reconstrucție, dar nu a vrut să spună cu cine.
Războiul din Ucraina s-ar putea încheia în acest an. Ucraina ar putea să recupereze Crimeea, să adere la UE și să devină membră a NATO. Va veni cu propria sa „Mare Întoarcere”, iar Zelenski va fi un erou. Dar nimic nu va încetini reconstrucția Ucrainei mai mult decât minele și munițiile vechi. Unii oameni nu se vor mai întoarce niciodată la casele lor, iar unii fermieri nu-și vor risca viața pentru a munci pe câmpurile lor. Exporturile agricole reprezentau 40% din economie, dar nu vor mai reprezenta. Va fi nevoie de zeci de ani pentru a elimina toate munițiile nefolosite din Ucraina. Va fi un câmp minat blestemat timp de decenii.>>
