Șapte arestări în Franța și România într-un dosar de trafic de cai de tracțiune

Sursa foto: Facebook

Procurorii francezi au anunțat vineri că a fost dezmembrată o rețea de trafic de cai de tracțiune, șapte suspecți fiind reținuți în Franța și în România, transmite AFP, citată de Agerpres.

Patru din cei nouă cai furați în mai și iunie din Franța au fost găsiți în România, sănătoși, a precizat procurorul Cedric Logelin din Besancon, reședința departamentului Doubs din regiunea Bourgogne-Franche-Comte din estul Franței.

Hoții de cai au acționat în departamentele Doubs, Territoire de Belfort și Haute-Savoie. Ei intrau cu camioanele pe pajiști și încărcau animalele. Fiecare cal valora circa 5.500 de euro.

Furturile au provocat agitație atât în comunitatea crescătorilor, cât și în rândul apărătorilor animalelor.

Logelin a afirmat într-o conferință de presă că unii dintre păgubiți au declarat că a fost ‘ca și cum li s-ar fi furat copilul’.

De la început a fost clar că hoții nu urmau să vândă pentru carne caii din rasa de tracțiune Comtois, a arătat procurorul. Animalele respective sunt cunoscute pentru robustețe și folosiți în exploatări forestiere.

Anchetatorii din jandarmeria și parchetul din Franța au colaborat în cadrul anchetei cu polițiști și jandarmi români coordonați de Parchetul General de la București și cu autorități din Germania, Cehia, Slovacia și Ungaria.

Trei suspecți, considerați autorii furturilor, au fost reținuți în România; alți doi, presupuși tăinuitori, au fost arestați de tribunalul din Besancon. Au mai fost reținuți doi suspecți care au furnizat, se pare, un vehicul folosit de hoți și au pândit animalele care urmau să fie furate.

Procurorul Logelin a afirmat că pentru infracțiuni comise în Franța pot fi citați și cei care au reședința în România, iar în acest caz instanța competentă ar fi tribunalul corecțional din Besancon.

Furtul în grup organizat se pedepsește conform legii penale franceze cu până la 15 ani de închisoare.

Moartea fondatorului brandului de modă Mango, Isak Andic: Poliția confirmă continuarea anchetei