Alegerile prezidențiale din Republica Moldova (în care partida pro-Vest pornește în mod clar cu prima șansă) și referendumul cu o temă fără precedent (aderarea la UE) și totodată cu un ascendent solid al unui DA de toată frumusețea reprezintă probabil episodul electoral care pune pe Rusia o presiune cum aceasta din urmă nu a mai cunoscut nicicând din partea micii republici.
Simptom evident în acest sens: torenții de dezinformare abătuți asupra populației și abundența de operațiuni subversive la adresa statului și a statalității, ambele fenomene orchestrate fiind, fără perdea, de Moscova, cel puțin în ultimul an și jumătate.
Uneori dezvăluite de serviciile de informații din țări terțe (Ucraina și din SUA, de pildă), iar alteori depistate direct de serviciile de informații moldovene, tentativele Rusiei de a crea instabilitate la Chișinău ori de-a dreptul de a răsturna ordinea constituțională de acolo s-au succedat în ritm alert. Și, semn suplimentar al disperării de cauză a Kremlinului, operativii săi și operațiunile sale au renunțat sistematic la scrupulele discreției absolute.
În Republica Moldova, țară căreia Europa și America i-au deschis în sfârșit porțile, neîndoielnic pe fondul războiului din Ucraina, rușii au activat, de dragul sabotajului strategic, tot ceea ce puteau activa – politicieni corupți, oligarhi putrezi, militari trădători, lumea interlopă, spioni activi ori spioni oarece vreme lăsați în adormire.
Ultimele evaluări ale Institutului pentru Studiul Războiului merg chiar mai departe: în caz că Rusia va avea câștig de cauză în Ucraina, Republica Moldova ar putea fi invadată de Rusia, după model ucrainean.
Vizibil (tot mai vizibil) este și faptul că pentru otrăvirea lacului european în plină consolidare din Republica Moldova, Rusia a aruncat în luptă și “legiunile” de “scafandri” pe care le-a cultivat în România și pe care le coordonează cât (mai) poate de strâns.
Ele, aceste legiuni, activează cu zel pe teritoriul alunecos al “opiniei publice”, după cum prezente sunt, mai mult sau mai puțin discret, și pe teritoriul politicii – cu precădere în pliurile populisto-suveraniste ale acestuia (de remarcat oximoromul cât casa de mare al “suveranismului” care, cu consecvență de catâr, face invariabil jocurile agendei… moscovite!).
Merită meditat la toate astea nu numai pentru că bat la ușă prezidențialele și referendumul din Republica Moldova, ci și pentru că la o lună și un pic distanță bat la ușă prezidențialele și parlamentarele din România.
Oricât de inepte or fi sondajele momentului, în ceea ce privește alegerile din noiembrie-decembrie care vor avea loc în România, imaginea de ansamblu e grăitoare și cutremurătoare: există oarece șanse ca în turul doi pentru Cotroceni să intre un candidat – George Simion – care nu a reușit pe deplin să înlăture suspiciunile care privesc relațiile sale cu Moscova, candidat care, totodată, a avut poziții profund dăunătoare intereselor Ucrainei, Republicii Moldova, României, Uniunii Europene și NATO. Și mai există șanse ca pe lângă partidul respectivului candidat (AUR) să intre în Parlamentul României și un alt partid de o aceeași factură – pro-rus, anti-UE, anti-SUA, anti-NATO, anti-România (e vorba de SOS România, condus de Diana Șoșoacă).
Mimând pervers patriotismul, mimând pervers suveranismul, călcând pervers pedala emoției de peșteră, cele două forțe extremiste și totodată portavoci ale putinismului prin excelență sunt aceleași care, de când a început războiul în Ucraina și au crescut riscurile unui război chiar în Republica Moldova, au luat la țintă nu Rusia agresoare, ci Ucraina deja agresată și o Republică Moldova mai amenințată ca oricând cu o similară potențială agresiune.
Frații de peste Prut se confruntă azi cu amenințări teribile din partea unei țări-mamut care, sfidând dovezile irefutabile ale istoriei, se străduiește de aproape un secol să șteargă orice urmă a frăției dintre cei ce trăiesc pe cele două maluri ale Prutului.
Iar prin asta, cu o potențială amenințare, malignă până în ultima fibră, se confruntă România însăși.
Românii de pe ambele maluri ale Prutului au o mare datorie față de ei înșiși să aibă grijă ce vor face la urnă – unii acum, pe final de octombrie, iar ceilalți puțin mai încolo, la final de noiembrie.
Și Chișinăul poate îngropa Moscova. Moldovenii fac Rusia mică și tot mai mică
