Sculptura „Hidra”, vandalizată la Iași, este scoasă la licitație

Sursa: Facebook

Sculptura „Hidra” de Costin Ioniţă, care a fost de curând expusă la Iaşi şi vandalizată, una dintre piesele centrale ale evenimentului „Luna Sculptorilor Români”, este scoasă la licitaţie în 28 martie, anunţă casa Artmark, potrivit News.ro.

Expoziţia dedicată primei Licitaţii de Sculptură de anul acesta, care cuprinde opere de Oscar Han, Ion Jalea, Mac Constantinescu, Romul Ladea, cât şi lucrări ale unor importanţi reprezentanţi postmoderni şi contemporani – Paul Neagu, George Apostu, Aurel Vlad, Napoleon Tiron, Ion Irimescu, a fost deschisă la Palatul Cesianu-Racoviţă. Din expoziţie fac parte şi mai tinerii artişti Lucian Smău, Daniel Rădulescu sau Costin Ioniţă.

Prima dată în faţa publicului în anul 2012, pe soclul pe care s-a aflat statuia lui Lenin în fosta Piaţă a Scânteii – actuala Piaţă a Presei Libere, „Hidra”, lucrarea sculptorului Costin Ioniţă, asemuită cu „un balaur cu şapte capete”, reprezintă o critică a clasei politice, după cum a mărturisit chiar artistul. Reacţiile controversate la adresa ei nu s-au epuizat, mai ales că a reapărut în atenţie în acest an electoral. „Ideea lucrării este că, până la urmă, clasa politică s-a schimbat doar la faţă, dar în esenţă este aceeaşi. E o temă care reprezintă politica postdecembristă. De ce Hidra? Pentru că Hidra este monstrul mitologic cu sânge otrăvit şi posibilităţi de regenerare infinite. Cele şapte capete ale Hidrei au forma unor trandafiri ce răsar din trupul decapitat al statuii lui Lenin. Lucrarea a făcut parte din «Proiect 1990» şi a fost expusă prima dată chiar pe soclul statuii lui Lenin din Piaţa Presei Libere”, a explicat Costin Ioniţă.

Lucrarea, reprezentată printr-un mănunchi de şapte plante carnivore care cresc direct din corpul lui Lenin, este o metaforă artistică care poate trezi controverse. Aşa cum s-a întâmplat şi anul acesta, când sculptura a revenit în faţa marelui public în februarie, într-o expoziţie organizată la Iaşi, în cadrul proiectului „Luna Sculptorilor Români”. Confundată cu un demon, „Hidra” lui Costin Ioniţă a fost vandalizată de o doamnă care a lovit impresionanta lucrare cu pumnii şi cu picioarele. Alţii au spus că se tem de ea şi că o ocolesc de la distanţă, argumentând că „sperie copiii”. Şi toate aceste cazuri recente au determinat organele de poliţie să ia măsuri.

„Costin Ioniţă creează cu luciditate un trup încă plin de viaţă al comunismului, care susţine şapte capete de trandafiri, aparent tranşate, dar bine conectate, ale unei Hidre – o creatură mitologică, referire, de data aceasta simbolică, la prezentul politic. Individualizarea celor şapte capete florale în trupul dezinvolt arată capacitatea de regenerare a unui sistem, o observaţie atent şi explicit transpusă de artistul Costin Ioniţă în ambiţioasa lui lucrare (…) un memento etic, util spaţiului politic românesc. Fără să aibă caracter moralizator, sculptura surprinde în esenţă realitatea ascunsă multora şi dezvăluie la scală largă traseul moral şi uman al politicii noastre”, precizează Claudia Zidaru, în catalogul primei expoziţii a lucrării. Opera este reprodusă şi în „Dicţionarul sculptorilor din România”, realizat de Editura Academiei Române.

În aceeaşi licitaţie sunt bine reprezentaţi, prin multe lucrări, unele chiar de dimensiuni ce se pot încadra şi în spaţiile de acasă sau de la birou, şi artiştii Oscar Han, de la care prezentăm un „Sărut” (cu preţul de pornire de 1.200 de euro), Ion Jalea, de la care oferim aici doar un exemplu, „Chip de copil (Regele Mihai)” (de la 400 de euro), Felix Aftene, de la care amintim „Despre zbor” (de la 5.000 de euro), George Apostu – „Jertfă” (de la 4.000 de euro), Ion Alin Gheorghiu – „Himeră” (de la la 1.000 de euro), dar şi Vlad Olariu, ce participă la eveniment în scop caritabil, cu „Măşti” – în urma vânzării, fondurile obţinute de această lucrare cu preţ de pornire de 2.000 de euro vor fi donate către una dintre cauzele reprezentate de Crucea Roşie Română.

Toate aceste lucrări şi multe altele pot fi întâlnite la Palatul Cesianu-Racoviţă din str. C.A. Rosetti nr. 5, la Galeriile Artmark. Programul este zilnic cu intrare liberă, de luni până duminică, în intervalul 10.00-20.00. Licitaţia de sculptură va avea loc la 28 martie, de la ora 19.00, atât la sediul Galeriilor Artmark, cât şi online, pe platforma Artmark Live.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here