- O analiză The Economist
Demersul lui Donald Trump de a obține Groenlanda a reînviat o veche dezbatere: ar trebui ca mai multe puteri europene să se doteze cu propriile arme nucleare? Luați în considerare Suedia. În timpul Războiului Rece, această țarp a urmărit în secret dezvoltarea de arme nucleare. În ultimele decenii, a fost un susținător al dezarmării. Însă pe 10 ianuarie, Dagens Nyheter, unul dintre cele mai mari ziare suedeze, a propus un program nuclear „nordic comun”, poate alături de Germania. „Ceea ce vedem acum ar putea fi primele semne ale unei schimbări politice”, susține Mats Knutson, de la televiziunea publică a Suediei, SVT.
Dezbateri similare apar și în alte părți. „În Germania a existat un adevărat tabu nuclear până anul trecut”, spune Alexander Bollfrass, de la Institutul Internațional pentru Studii Strategice. Acum, politicienii discută discret despre posibilitatea de a se proteja în eventualitatea retragerii umbrelei nucleare americane. Anul trecut, prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a declarat că și țara sa ar putea avea nevoie de arme nucleare.
În pofida tuturor acestor discuții, cele mai importante evoluții au loc în rândul celor două puteri nucleare existente ale continentului. Marea Britanie și-a angajat demult arsenalul în cadrul NATO. Franța nu a făcut acest lucru, însă fiecare președinte francez, din anii 1970 încoace, a recunoscut o „dimensiune europeană” a intereselor vitale ale țării. Când, în 2020, președintele Emmanuel Macron a propus să discute această chestiune cu aliații europeni, a fost în mare parte ignorat. La acel moment, încrederea în descurajarea extinsă americană — promisiunea de a folosi arsenalul nuclear pentru a apăra aliații — era solidă. Însă în martie anul trecut, după ce Friedrich Merz, pe atunci cancelar desemnat, și-a exprimat interesul Germaniei, domnul Macron a declarat că deschide „o dezbatere strategică privind utilizarea forței noastre de descurajare pentru a ne proteja aliații de pe continentul european”. Franța a formalizat ulterior această intenție în revizuirea sa strategică națională.
Cel mai aproape de un angajament obligatoriu a ajuns Franța prin declarația de la Northwood cu Marea Britanie, în iulie 2025. Declarația bilaterală de la Chequers din 1995 afirmase că o amenințare la adresa „intereselor vitale” ale uneia dintre țări reprezenta o amenințare la adresa celeilalte, însă angajamentul de anul trecut a mers mai departe. Marea Britanie și Franța au convenit să „coordoneze” utilizarea armelor lor nucleare și au declarat că „nu există nicio amenințare extremă la adresa Europei care să nu provoace un răspuns din partea celor două națiuni”.
Cele două țări au înființat un grup de coordonare nucleară, format din înalți oficiali diplomatici și militari, care s-a reunit în decembrie la Paris. Acolo, Franța a invitat pentru prima dată Marea Britanie să observe exercițiul său de simulare „Poker”, o demonstrație trimestrială a forței sale nucleare strategice aeropurtate. Un oficial francez din domeniul apărării a numit acest gest un semn al „încrederii bilaterale puternice” stabilite după Northwood.
Domnul Macron urmează să susțină în curând un nou discurs despre descurajarea nucleară a Franței. El a exclus orice modificare a autorității țării în ceea ce privește lansarea, o autoritate complet independentă. Acest lucru nu a împiedicat însă derularea unor discuții detaliate cu alte țări europene, în special cu Germania. „Astfel de lucruri se mișcă foarte lent”, spune Bruno Tertrais, director adjunct al Fundației pentru Cercetare Strategică (FRS) din Paris. „Dar Germania, la un nivel foarte înalt, s-a arătat dispusă să ia în considerare opțiuni care ar fi fost de neconceput acum cinci ani”. Oficialii europeni sunt rezervați în privința naturii acestor opțiuni. Pe 25 ianuarie, prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, a declarat că a purtat discuții preliminare cu Franța și Marea Britanie privind cooperarea în domeniul armelor nucleare, dar că acestea „nu sunt încă foarte precise”. Un pas ar putea fi ca domnul Macron să definească mai explicit dimensiunea europeană a intereselor vitale ale Franței.
O altă posibilitate ar fi exerciții comune de lovituri nucleare cu forțele aeriene ale altor țări europene (un avion-cisternă italian a participat la un exercițiu francez Poker în 2022). Acest lucru ar crea o bază mai solidă pentru cooperarea în timp de război. Étienne Marcuz și Emmanuelle Maitre, tot de la FRS, au susținut că alte țări ar putea, în cele din urmă, să ofere sprijin naval pentru submarinele nucleare sau sprijin de lovire pentru aeronavele franceze dotate cu arme nucleare — lucru pe care avioanele suedeze și finlandeze au început deja să îl facă pentru actuala misiune NATO de partajare nucleară, care implică arme nucleare tactice americane. Mergând mai departe, francezii ar putea desfășura în Germania sau în alte țări europene avioane de vânătoare din componenta flotei de capabilități nucleare), așa cum au făcut în Suedia și Polonia anul trecut (aparatele nefiind înarmate). Opțiunea cu cea mai mare amploare, imitând schema existentă a NATO, ar fi prepoziționarea în țări aliate de armenucleare aeropurtate.
Oficialii americani privesc cu scepticism ideea că arsenalele mult mai mici ale Marii Britanii sau Franței ar putea înlocui umbrela americană. Descurajarea extinsă, susțin ei, necesită un arsenal mare și precis, capabil să lovească rachetele rusești înainte de lansare, astfel încât daunele aduse țării care oferă garanția să poată fi limitate. Doar acest lucru ar face credibilă utilizarea armelor nucleare pentru apărarea unui teritoriu străin.
Gânditorii francezi, bazându-se pe doctrina țării de „suficiență strictă” în ceea ce privește focoasele nucleare, susțin, în schimb, că aceasta este o dogmă a Războiului Rece. Mulți din Germania „acceptă argumentul francez… că oferta franceză este mai credibilă”, sugerează domnul Bollfrass, „chiar dacă este mai redusă în termeni de capacitate”. Problema nerostită este că credibilitatea se poate schimba. În prezent, cel mai popular partid din Franța este formațiunea de dreapta populistă, Rassemblement National. „Dacă va exista curând un nou președinte francez”, spune el, „acea persoană ar putea avea o viziune foarte diferită asupra intereselor naționale ale Franței”.
Fortăreața Ucraina. Cum poate fi reînarmat Kievul fără Washington
