„E greu de crezut că pribegia care-l așteaptă pe ursul cu rabie, de la Moscova, nu-i va fi rezervată, desigur, la un alt nivel, și sconcsului geopolitic de la Budapesta”, scriam, la început de aprilie, după probabil cea mai amară victorie a lui Viktor Orban și a ungurilor care-l votaseră. Iar o lună mai târziu, pornind de la întrebarea „Ce facem cu Ungaria?”, notam că „există câteva linii directoare pe care o viitoare intervenție chirurgicală a Vestului, în dosarul ungar, nu le poate evita”. Identificasem la acel moment nouă asemenea linii directoare. Dar weekend-ul trecut, în deja celebrul său „discurs nazist”, premierul de la Budapesta a furnizat lumii motive suficiente pentru adăugarea pe listă a celei de-a zecea linii.
În fine, ceva mai în urmă, în primăvara lui 2020, scriam că „cu Viktor Orban la cârma Budapestei, UDMR a decăzut la rangul de curtean al premierului maghiar. Din această poziție, Uniunea condusă de Kelemen Hunor e practic vectorul principal prin care Guvernul Ungariei își proiectează dincolo de granițe propriile priorități de politică externă” (analiza pe larg – AICI).
Ei bine, zilele trecute, acest rol de umil „curtean al premierului maghiar”, jucat de UDMR-ul lui Kelemen Hunor, s-a mai desfăcut o dată ca o floare alintată cu apă, lumină și căldură din belșug, atunci când președintele UDMR a reacționat la discursul lui Viktor Orban. În locul unei prestații de șef respectabil de partid respectabil, Hunor a semănat mai degrabă cu avocatul bine plătit al unui interlop care trebuia albit cu orice preț, în ciuda dovezilor compleșitoare cu infracțiunile comise.
Poziționarea aberantă a UDMR și a lui Kelemen Hunor au fost rapid taxate inclusiv de la nivelul președintelui Iohannis, dar merită remarcat că lovituri au venit inclusiv din interiorul comunității maghiare.
De pildă, din partea fostului președinte al formațiunii, Marko Bela: „Sunt nemulțumit și eu cu declarația lui Kelemen Hunor, fiindcă se vede clar că nu a vrut să-l critice pe Orban Viktor”.
Și tot din interiorul comunității maghiare din România a fost taxată nu doar aberația, ci și complicitatea intolerabilă a UDMR cu FIDESZ și Viktor Orban, prin vocea lui Peter Ekstein-Kovacs: „UDMR-ul s-a cam lipit de FIDESZ și de partidul de guvernământ din Ungaria și aici, cum să zic, iarba nu-i mai place, dar tace (…). Partidele politice și presa trebuie să-i întrebe pe liderii UDMR, până când răspund: vă asimilați aceste valori, vă asimilați acest rasism? Uitați, se vorbește de puritatea rasei și nu a sărit imamul de la Constanța, dar nici cei de la Constantinopol. Au sărit, în schimb, evreii din Ungaria, adică prim-rabinul Ungariei și Federația Comunităților Evreiești din Ungaria sunt pe undeva panicate, zic domnule, asta am trăit-o în al Doilea Război Mondial, când vorbeam de rase superioare, de rase inferioare. Adică UDMR-ul trebuie întrebat până când se delimitează de aceste excese vizibile de pe Lună, cum ar zice domnul prim-ministru Orban”.
Sub conducerea lui Kelemen Hunor, UDMR, altfel un partid cu atâta „personalitate” și atât de nărăvaș pe scena politică din România, a acceptat, de data asta cu o bizară și nespecifică blândețe, ca FIDESZ și Viktor Orban să așeze pe el ce harnașament a vrut și să-i regleze hățurile după bunul plac. Sub Kelemen Hunor, UDMR a procedat astfel mizând probabil pe faptul că, în contrapartidă, Budapesta îi va recompensa vasalitatea ajutându-l să-și sporească greutatea politică în rândul comunității maghiare din România, dar și pe scena politică propriu-zisă de la București. Pe undeva, UDMR și Hunor și-au atins aceste obiective, formațiunea și președintele ei continuând să nu aibă o concurență reală în sânul comunității și reușind să rămână cu șanse reale în cărți pentru a „completa” coalițiile de guvernare.
Armonia s-ar fi putut întinde, netulburată, pe mai departe dacă nu ar fi apărut singurul factor cu adevărat perturbator la adresa ei: o complicație geopolitică ale cărei mize și reverberații depășesc cu mult granițele meschine ale politicii interne și regionale dusă de regimul de la Budapesta. Și astfel, peste noapte, aventurismul ușor provincial și perfect autosuficient al lui Viktor Orban nu mai este o simplă chestiune de bucătărie internă a unei capitale cu aspirații exagerate în raport cu propriile capacități, ci de maxim interes extern, în zonele de decizie strategică politico-militară din cele mai influente cancelarii, începând cu Washington. Și, așa cum se întâmplă când derapează tractorul, ajunge să derapeze și remorca. Este ceea ce i se întâmplă acum UDMR-ului.
După cum s-a putut observa din reacția imediată, primul impuls al președintelui său a fost să nege realitatea, deși atitudinea și retorica de acest tip nu mai ajută pe nimeni cu nimic atunci când concurentul lor e redutabilul joc al fizicii și forțelor pe care le implică. Atunci când Kelemen Hunor s-a chinuit să explice că Viktor Orban nu e nici rasist, nici nazist, nici putinist, a spulberat orice diferență dintre el și spiritele deșelate de prostie care susțin cu seninătate că nu există Covid sau gravitație, că Pământul e plat, nu rotund, că Putin nu atacă, ci se apără.
Cu Viktor Orban la volanul tractorului care iese de pe drum și cu ei înșiși pe băncile de pluș dintr-o remorcă dusă încotro vrea șoferul beat, Kelemen Hunor și colegii săi din UDMR riscă mai mult ca oricând să joace soarta politică a comunității maghiare la o ruletă rusească pe care nu comunitatea maghiară din România o inițiase, ci altcineva: „sconcsul geopolitic de la Budapesta”, care folosește comunitățile maghiare de dincolo de granițele Ungariei drept carne de tun pentru ambițiile sale de mărire, total lipsite de acoperire.
În situația ingrată în care se află acum, UDMR și Kelemen Hunor au multe de pierdut și foarte puține cărți în mână; foarte puține și foarte mici, dar încă le pot juca. Iar asta înseamnă două lucruri: să-și facă mea culpa pentru strategia care a mers o vreme, dar i-a adus în fundătura de azi și, în timp ce cu o mână execută autoflagelarea, cu cealaltă să decupleze remorca și să spere că relieful întâlnit va contracara gravitația și va împiedica măcar remorca să cadă în prăpastia spre care tractorul se îndreaptă nestingherit, sub beția piciorului amorezat de accelerație.
În ciuda a ceea ce sunt tentați să creadă Kelemen Hunor și UDMR, direcția imprimată de Viktor Orban nu le mai lăsase demult marje rezonabile de mers pe sârmă fără să-și rupă la un moment dat gâtul. Episodul Băile Tușnad doar a livrat ultimul avertisment!
Jocul inițiat de Viktor Orban îl depășește deja și pe el; și cu atât mai mult îi depășește pe Kelemen Hunor și UDMR.
Minunat articol! Se pot găsi (dacă efectiv se vrea) soluții de asigurare a resurselor energetice pentru Ungaria, fără a a te face de râs cu discursuri
ridicole, punând în situație cel puțin jenantă și pe liderul politic al cetățenilor români de origine maghiară din România.