Sean Penn cheamă la sprijin pentru Ucrain: Dacă îi permitem să lupte singură, sufletul nostru ca Americă este pierdut

Sursa: Wikipedia

Sean Penn, care se află în Ucraina pentru a filma un documentar despre invazia rusă, a transmis un comunicat, vineri seară, după ce a participat la un briefing de presă la Kiev, unde i-a ascultat pe oficiali despre criză, scrie Variety, transmite News.ro.

„Deja este o greşeală brutală prin faptul că vieţi sunt curmate şi inimi frânte, şi dacă nu va ceda, cred că domnul Putin a făcut cea mai oribilă greşeală pentru întreaga umanitate”, a spus Penn.

„Preşedintele Zelenski şi poporul ucrainean se dovedesc simboluri istorice ale curajului şi principiului. Ucraina este vârful de lance pentru visul democraţiei. Dacă îi permitem să lupte singură, sufletul nostru ca Americă este pierdut”.

Documentarul pe care îl va realiza Penn este o producţie a Vice Studios în asociere cu Vice World News şi Endeavor Content.

Penn a vizitat Ucraina în noiembrie 2021 şi a început pregătirile pentru documentarul său vizitând armata. Fotografii din călătoria lui Penn în noiembrie au fost publicate atunci de serviciul de presă de la Operaţiunea forţelor comune ucrainene.

„Penn a vizitat Biroul Preşedintelui şi a vorbit cu viceprim-ministrul Irina Vereschuk, precum şi cu jurnalişti locali şi membri ai armatei ucrainene” de când a sosit în Ucraina în această săptămână, a scris Newsweek.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here