Şefa diplomaţiei germane spune că nu e surprinsă de legăturile care se fac între Kremlin şi moartea lui Prigojin

Ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a declarat joi că „nu din întâmplare” toată lumea bănuieşte o legătură între Kremlin şi moartea lui Evgheni Prigojin, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Patronul grupului rus de mercenari Wagner se afla, se pare, la bordul unui avion prăbuşit miercuri în regiunea Tver din Rusia.

Şefa diplomaţiei germane a afirmat într-o conferinţă de presă la Berlin că „nu din întâmplare lumea întreagă priveşte acum spre Kremlin când un fost apropiat al lui Putin, în dizgraţie, cade literalmente din cer la două luni după ce a încercat o rebeliune”.

Ea a subliniat că la Moscova există un sistem „dictatorial”, bazat pe violenţă: „Cunoaştem acest model în Rusia lui Putin, decesele şi sinuciderile dubioase, căderile de la ferestre, toate neelucidate; toate acestea subliniază un sistem de putere dictatorial, care nu cunoaşte decât violenţa în interior şi în exterior„.

Baerbock a adăugat că decizia unui tribunal din Moscova în dosarul jurnalistului american Evan Gershkovich, arestat la sfârşitul lui martie şi acuzat de spionaj – infracţiune pe care nu o recunoaşte – intră în aceeaşi logică şi „arată că violenţa brutală în interior înseamnă (…) că nu există un proces corect” în Rusia.

Şi preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, apreciase cu o zi înainte că „puţine lucruri se întâmplă în Rusia” fără o implicare a preşedintelui Vladimir Putin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here