Șeful DNA: Direcția Națională Anticorupție s-a abătut în ultima perioadă de la combaterea corupției de nivel înalt / Trebuie să ne întoarcem la investigarea cazurilor de mare corupție

Procurorul-şef al DNA Marius Voineag a declarat într-un interviu acordat Pro Tv că instituţia pe care o conduce s-a abătut uşor de la scopul pentru care a fost înfiinţată, s-a abătut de la combaterea corupţiei de nivel înalt. ”Trebuie să ne întoarcem la o componentă esenţială a activităţii, şi asta înseamnă investigarea cazurilor de mare corupţie”, este concluzia lui Voineag, relatează News.ro.

”În primul rând, DNA s-a abătut uşor de la scopul pentru care a fost înfiinţat… S-a abătut de la combaterea corupţiei de nivel înalt. Asta e o chestiune care cred că este indisolubil legată de obiectul de activitate al DNA, combaterea marii corupţii. Trebuie să trecem la un DNA 2.0, la o altă etapă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, a declarat şeful DNA în interviul acordat Pro Tv.

El a subliniat că ideea de bază rămâne ce vrem de la DNA.

”Dacă noi vrem de la DNA să se ocupe de cauze de corupţie cu ofiţeri de poliţie judiciară cu 9 kile de pălincă sau 10 kile de cârnaţi, şi să ne specializăm în zona asta, atunci asta vom avea. În momentul de faţă, noi audităm activitatea DNA şi vă spun că noi trebuie să ne întoarcem la o componentă esenţială a activităţii, şi asta înseamnă investigarea cazurilor de mare corupţie”, a precizat Voineag.

El a mai remarcat că  impactul corupţiei este colosal.

”Avem un studiu la nivelul Parlamentului European, ne ducem undeva la 15 la sută din PIB. E vorba despre zeci de miliarde de euro anual, pe care noi îi pierdem. Eu cred că, în momentul de faţă, nu ne-am atins adevăratul potenţial ca ţară şi unul dintre aceşti factori a fost corupţia”, a subliniat procurorul-şef al DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here