Senatorul american Lindsey Graham, dat în urmărire de Rusia

Sursa: Twitter

Senatorul american Lindsey Graham a fost plasat de Ministerul de Interne rus pe o listă cu persoane date în urmărire, au relatat luni media ruse, citând baza de date a ministerului, potrivit Reuters, citată de Agerpres.ro.

Anterior, şeful Comitetului de anchetă al Rusiei, Aleksandr Bastrîkin, a ordonat deschiderea unei anchete penale cu privire la „remarcile rusofobe” ale lui Graham, potrivit media oficiale ruse.

Scandalul a pornit de la o înregistrare video editată şi publicată de biroul preşedintelui ucrainean cu privire la întrevederea de vineri între Graham şi Volodimir Zelenski. În această înregistrare, Graham apare spunând că „ruşii mor”, apoi a continuat afirmând că sprijinul american reprezintă „cei mai buni bani pe care i-am cheltuit vreodată”.

Pe baza acestei înregistrări, unele media ruse au tras concluzia că congresmanul s-a referit la „investiţii în moartea ruşilor”. Aceasta interpretare a atras critici din partea unor politicieni şi oficiali de rang înalt din Rusia.

Cuvintele senatorului republican american Lindsey Graham despre „cea mai buna investiţie” a SUA în „moartea ruşilor” au fost scoase din context, referindu-se la două fraze din diferite părţi ale conversaţiei congresmanului cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, au relatat duminică Reuters, Moscow Times şi RTVI.com.

Autorităţile ucrainene au dat publicităţii apoi o înregistrare completă a conversaţiei dintre Graham şi Zelenski în faţa camerelor de luat vederi, la cererea Reuters. Potrivit agenţiei, cele două remarci ale senatorului nu se succed şi nu există nicio legătura între ele.

Graham recunoaşte în timpul dialogului că rezistenţa Ucrainei îi aminteşte de evenimente din istoria SUA. „A fost o vreme când şi noi eram la fel, luptam până la ultimul om, voiam fie să fim liberi, fie să murim”, a spus el.

Zelenski îi răspunde că americanii sunt acum liberi. „Şi noi vom fi!”, exclamă preşedintele ucrainean.

Graham remarcă:”Iar ruşii mor”, la care Zelenski răspunde:”Da, dar ei au venit pe teritoriul nostru. Noi nu luptăm pe teritoriul lor!”

Fraza lui Graham despre cât de bine cheltuie SUA banii a fost rostită în contextul unui alt subiect şi într-o altă parte a conversaţiei.

Senatorul Lindsey Graham a contestat duminică criticile ruseşti cu privire la sprijinul pentru Ucraina, afimând că a laudat pur şi simplu spiritul ucrainenilor de a rezista în faţa unei invazii ruse cu ajutorul Washingtonului.

El i-a dedicat un comentariu separat secretarului adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev: „Dacă vreţi ca ruşii să nu mai moara în Ucraina, plecaţi! Opriţi invazia! Opriţi crimele de război!”.

Medvedev, comentând înregistrarea din ziua precedentă cu cuvintele lui Graham despre „uciderea ruşilor”, l-a numit pe republican un „bătrân prost” şi i-a sugerat să-şi amintească de „soarta tristă” a unor congresmeni americani, printre care l-a menţionat şi pe Robert Kennedy, într-o aluzie la faptul că aceştia au fost asasinaţi, conform RTVI.com.

Republican din Carolina de Sud, cunoscut pentru opiniile sale belicoase în materie de politica externă, Graham a fost un susţinător puternic al sprijinului militar sporit pentru Ucraina în lupta ei împotriva Rusiei, conform Reuters.

Moscova a adăugat deja zeci de responsabil şi politicieni aleşi din SUA pe listele sale cu persoane date în urmărire, interzicându-le intrarea în ţară, dar rareori a cerut arestarea unor înalţi oficiali americani.

În serviciul GRU. Spioana milionară care lucra sub acoperirea unei umile angajate ONU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here