România are asigurată 49% din finanțarea planificată pentru anul 2026, iar evoluția execuției bugetare și implementarea planului de finanțare au permis menținerea unui ritm echilibrat al împrumuturilor, fără a fi necesară prefinanțarea utilizată în anii anteriori, a anunțat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, potrivit Agerpres.ro.
‘România menține încrederea investitorilor iar finanțarea rămâne în linie dreaptă la mijlocul anului. România are deja asigurată jumătate din finanțarea planificată pentru 2026. La acest moment, planul de finanțare al statului este realizat în proporție de 49%, exact la jumătatea anului calendaristic. Este un ritm aliniat cu strategia stabilită de Ministerul Finanțelor și, astfel, România nu este în situația a avea nevoie de prefinanțare – așa cum s-a procedat în anii anteriori, când statul a atras încă din prima parte a anului sume mai mari decât necesarul imediat, pentru a se proteja în cazul unor perioade dificile pe piețele financiare internaționale’, a scris ministrul, vineri, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, evoluția execuției bugetare și implementarea planului de finanțare au permis în acest an menținerea unui ritm echilibrat al împrumuturilor, fără recurgerea la prefinanțare.
El susține că, pe piața internă, planul este îndeplinit în proporție de 58%, iar pe piețele externe în proporție de 35%. În opinia sa, diferența este firească, în condițiile în care finanțarea internă se realizează prin licitații organizate în fiecare lună, în timp ce finanțarea externă depinde de momentul în care condițiile din piețele internaționale sunt favorabile, dar și de calendarul în care sunt disponibile fondurile europene și împrumuturile de la instituțiile financiare internaționale.
‘Statul român nu se împrumută dintr-o singură sursă. O parte din bani sunt atrași de pe piața internă prin titluri de stat – instrumente financiare prin care băncile, fondurile de pensii, investitorii și populația împrumută statul pentru perioade determinate. O altă parte provine de pe piețele internaționale, prin emisiuni de obligațiuni în valută, din fonduri europene și din împrumuturi acordate de instituții financiare internaționale. Diversificarea acestor surse este importantă, deoarece reduce dependența de o singură piață și permite statului să aleagă, de fiecare dată, cele mai bune condiții de finanțare’, a mai scris Alexandru Nazare.
Potrivit acestuia, până în prezent Ministerul Finanțelor a atras 58,6 miliarde de lei prin emisiuni de titluri de stat pe piața internă, respectând media lunară prevăzută încă de la începutul anului.
‘Aceasta reprezintă revenirea la ritmul planificat, după o perioadă în care piețele financiare au fost marcate de volatilitate, iar Ministerul Finanțelor a adaptat volumele scoase la licitație pentru a evita împrumuturile la costuri mai ridicate. În primele două luni ale anului, interesul investitorilor a fost unul foarte ridicat. Ulterior, în martie și aprilie, tensiunile internaționale și incertitudinea politică internă au redus cererea pentru titlurile de stat’, a adăugat el.
Odată cu stabilizarea piețelor, începând din luna mai, cererea a revenit, iar licitațiile României au înregistrat din nou rezultate solide, a precizat ministrul.
‘Ministerul Finanțelor adaptează permanent calendarul împrumuturilor la condițiile din piață. Atunci când cererea investitorilor este mai redusă, volumele sunt ajustate pentru a evita costuri mai mari pentru stat. Când condițiile sunt favorabile, interesul investitorilor depășește semnificativ sumele anunțate, ceea ce permite atragerea de finanțare în condiții avantajoase. În luna iunie, cererea investitorilor a depășit cu aproximativ 70% sumele oferite, iar deja în primele licitații din iulie interesul a rămas ridicat – un semnal că încrederea investitorilor în capacitatea României de a-și implementa planul fiscal și de finanțare rămâne stabilă’, a adăugat Nazare.
Execuția bugetară solidă din primele 5 luni ale anului a contribuit la această evoluție, a afirmat el.
‘Deficitul bugetar s-a redus la 1,75% din PIB, față de 3,35% în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă o diminuare de 28,3 miliarde de lei. Acest rezultat a redus presiunea asupra necesarului de finanțare și a permis statului să se împrumute într-un ritm echilibrat, fără a pune presiune inutilă pe costurile de finanțare. În paralel, la Finanțe menținem un dialog permanent cu agențiile internaționale de rating, care evaluează capacitatea României de a se finanța și influențează încrederea investitorilor. Zilele acestea pregătim intens următoarele întâlniri cu agențiile, care încep deja săptămâna viitoare, atât în format fizic cât și online’, a precizat demnitarul.
Ministrul Finanțelor a subliniat că este obligatoriu ca România să mențină calificativul de rating, pentru ca finanțarea să rămână în linie dreaptă.













