Senatorul UDMR, Tanczos Barna, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă online, că a solicitat Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) aprobarea cotelor de prevenţie şi a celor de intervenţie pentru urşi şi aplicarea unor politici publice în centrul cărora se află omul şi nu ursul, informează Agerpres.

Tanczos Barna a precizat că, potrivit legii, trebuie aprobate prin ordin de ministru, până pe 15 mai, cote de intervenţie şi de cote de prevenţie pentru urşi. Potrivit sursei citate, MMAP încă nu a aprobat aceste cote, iar proiectul de ordin publicat pe site-ul ministerului nu conţine cote de prevenţie, ci doar de intervenţie.

„Ministerul (Mediului, Apelor şi Pădurilor – n.r.) nu a aprobat anul acesta până în data de astăzi, 13 mai, cotele de prevenţie şi cotele de intervenţie pentru 2020. Mai mult, s-a publicat pe site-ul ministerului un proiect de ordin care ar deveni un abuz grosolan, dacă s-ar transforma în act normativ, pentru că nu ţine cont de obligativitatea cotelor de prevenţie. Ce am discutat noi în Camera Deputaţilor, în luna februarie anul acesta, este modul în care ministerul trebuie să prevină acele atacuri la adresa omului, acele atacuri în ferme, acele distrugeri de culturi, prin cote de prevenţie. În momentul de faţă, totul este post factum, ceea ce se face, inclusiv ceea ce se propune pentru 2020. Am depus săptămâna aceasta o interpelare şi o întrebare la adresa Ministerului Mediului, am cerut domnului ministru să aplice politici publice în centrul cărora este omul şi nu ursul, să respecte legea şi să nu comită un abuz, prin neaprobarea cotelor de prevenţie”, a declarat Tanczos Barna.

Acesta a precizat că a somat ministerul să aprobe atât cotele de prevenţie, cât şi cotele de intervenţie, „astfel încât să revenim la o abordare corectă şi la politici publice corecte în gestionarea populaţiei de urs din România”.

Senatorul UDMR a mai anunţat că, în decembrie 2019, la solicitarea UDMR, s-au alocat, la rectificarea bugetară, trei milioane de lei pentru plata despăgubirilor pagubelor produse de urşi, sumă care a intrat în contul ministerului şi din care s-au făcut plăţi.

În luna martie, susţine senatorul, în urma unei adrese înaintate către MMAP, a aflat că există, din nou, peste 2 milioane de lei, datorii ale ministerului către fermieri.

„Este inexplicabil cum în două luni de zile au apărut, dacă ministerul a fost corect şi a plătit toate pagubele în decembrie, cum au apărut în ianuarie şi februarie, iarăşi peste 600 de cereri neachitate, neplătite de către minister. Eu sunt aproape ferm convins că banii primiţi de minister au fost folosiţi în alt scop. Nu este neapărat o deturnare de fonduri, dar este vorba despre o măsură incorectă a ministerului, prin care sumele pe care le-am cerut şi le-am obţinut prin rectificarea bugetară pentru plata pagubelor au fost folosite pentru altceva”, a susţinut Tanczos Barna. 

1 COMENTARIU

  1. Dar de ce sa fie omul in centrul politicilor publice? N-am invatat nimic din dezastrul in care am ajuns din cauza antropocentrismului, din cauza dispretului fata de alte specii, alte vietuitoare?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here