Senatul a adoptat un proiect de lege prin care introduce un prag de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu

plenul reunit al senatului romaniei

Senatorii au votat, miercuri, în plen, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, iniţiat de Guvern la sfârşitul anului 2022, care a introdus, printr-un amendament depus în comisia juridică, un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei. Proiectul a fost votat cu 79 de voturi pentru, 25 de voturi împotrivă şi 11 abţineri. USR, prin vocea fostului ministru al Justiţiei, Stelian Ion, afirmă că actualul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu ”este mai toxic decât Iordache” iar ”Iohannis şi Predoiu desăvârşesc ce a început în 2017 Dragnea”, transmite News.ro.

Potrivit USR, ”PSD, PNL şi UDMR tocmai au propus şi vor vota la Senat un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei! Adică fapta prin care un funcţionar public produce ,cu intenţie, un prejudiciu mai mic de 250.000 lei nu va mai fi infracţiune”.
”Predoiu e mai toxic decât Iordache. Sub oblăduirea lui, pesediştii, peneliştii şi udemerişti tocmai au propus şi vor vota la Senat un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei. Adică fapta prin care un funcţionar public produce ,cu intenţie, un prejudiciu mai mic de 250.000 lei nu va mai fi infracţiune. Ce reprezintă pentru îmbuibaţii din PSD PNL 50.000 de euro?… O nimica toată. Noi am propus un prag la nivelul unui salariu minim pe economie, pentru că statul nu poate susţine în mod serios că munca unui om pe o perioadă de o lună este un fleac, o valoare care poate fi ignorată. Iohannis şi Predoiu desăvârşesc ce a început în 2017 Dragnea”, spune fostul ministru Stelian Ion pe Facebook.

Senatorul USR Simona Spătaru a spus, în plen, că proiectul Guvernului a fost puternic înrăutăţit în comisie.

”Chiar şi în această dimineaţă, fără a explica cum arată în final amendamentele, s-a făcut un vot, aşa, pe repede înainte, reprezentanţii Guvernului nu au fost întrebaţi dacă le susţin. În legătură cu abuzul în serviciu, felul în care coaliţia, în comisia juridică, alege să formuleze textul final, este un mod în care CCR va declara din nou neconstituţional acest text”, a spus ea.

Senatorul USR a precizat că ”este o infracţiune asupra căreia trebuie să fie foarte responsabili”.

”S-a tratat cu superficialitate şi pe ascuns intenţiile faţă de cum arată acum în raport textul”, a spus Spătaru, precizând că amendamentele au fost introduse în comisie, la ora 9.00, iar plenul s-a reunit la 10.00.

Diana Şoşoacă, senastor independent a cerut în plen retrimiterea la comisie, însă propunerea sa a fost respinsă în plen.

Proiectul legii pensiilor speciale, dezbătut în Senat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here