Șerban Nicolae, după ce nu a mai prins un loc în Parlament: „Poporul are întotdeauna dreptate”. Sputnik îl elogiază drept „cel mai regretat exilat din PSD”

Sursa foto, Inquam Photos/George Călin

Șerban Nicolae a transmis un mesaj votanților săi după eșecul de-a prinde un loc în viitorul Parlament al României.

Fostul social-democrat, unul dintre comilitonii epocii Dragnea, a candidat la alegerile parlamentare pe listele Partidului Ecologist Român (PER).

PER a scos însă un scor rușinos de doar 1,33%.

„POPORUL ARE ÎNTOTDEAUNA DREPTATE

Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în activitatea publică, celor care au crezut în onestitatea și profesionalismul demersurilor mele. Cei mai mulți nu mă cunosc personal. Este cu atât mai onorantă pentru mine această susținere.

Nu regret nimic și nici nu vreau să schimb nimic. Voi continua să-mi iubesc Țara și poporul.

Multă sănătate tuturor, sărbători cu bine și să ne ajute Dumnezeu!”, a scris Șerban Nicolae într-o postare pe Facebook.

Mesajul acestuia a fost lăudat de site-ul propagandei ruse Sputnik, numindu-l pe Șerban Nicolae „cel mai regretat exilat din PSD”.

Șerban Nicolae, care s-a autocaracterizat drept „patriot”, a fost unul dintre cei mai înfocați adepți ai masacrării legilor Justiției în beneficiul penalilor. El s-a remarcat și prin numeroase ieșiri bădărănești în Parlament, în special la adresa femeilor.

Pleșoianu: „Sistemul nu va fi învins prin luptă directă”

PER a fost ales ca plasă de siguranță și de alți naufragiați din PSD, foști „prozeliți” ai lui Liviu Dragnea scoși de pe listele social-democraților de către echipa lui Marcel Ciolacu, precum Liviu Pleșoianu și Cătălin Rădulescu, zis „Mitralieră”.

Dacă Șerban Nicolae s-a rezumat la un mesaj scurt, Liviu Pleșoianu în schimb a postat pe Facebook un text lung de autovictimizare.

„Acesta este marele paradox al situației actuale: Sistemul nu va fi învins prin luptă directă, ba chiar va fi întărit, însă el poate fi învins indirect, prin trezirea oamenilor subjugaţi de Sistem. Cu furcile şi topoarele, nu vom face decât să întărim Sistemul. Va inventa noi şi noi modalităţi de a suprima sau deturna orice revoltă. Nu cu furca şi toporul poate fi învins Sistemul. Ci cu spiritul viu şi conştiinţa trează! Doar aşa…”, a scris Pleșoianu.

Mesajul integral, mai jos:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here