Ofensiva de primăvară a Rusiei s-a blocat. În curând va veni timpul pentru contraatacul Ucrainei. Eșecurile militare vor agrava dificultățile politice ale Kremlinului. Mai devreme sau mai târziu, părțile interesate din sistemul rusesc se vor debarasa de Vladimir Putin, îl vor învinovăți pentru război și pentru condițiile dureroase în care acesta se va încheia și se vor întoarce la activitățile lor de bază, adică minciuna și furtul, scrie Edward Lucas într-un editorial CEPA.
<< Acesta rămâne cel mai probabil rezultat al războiului din Ucraina, marea întrebare fiind legată, însă, de intervalul de timp: mai avem de îndurat săptămâni, luni sau un an înainte ca mașinăria de război rusă să se oprească brusc?
Dar ar trebui să luăm în considerare și alte rezultate. Am petrecut recent ceva timp cu un grup de înalți funcționari care analizează scenariile viitoare pentru relațiile Occidentului cu Rusia. Am discutat despre opțiunile obișnuite: război civil, o juntă, un nou autocrat sau un fals liberal. Am petrecut chiar și câteva minute cu perspectiva improbabilă a democrației. Dar subiectul care mi-a atras atenția a fost ceea ce ei au numit „iranizare”: pe scurt, ideea că regimul de la Moscova s-ar putea dovedi la fel de rezistent ca omologul său de la Teheran.
Mafia teocratică de acolo este la putere de la revoluția din 1979. În ciuda barbariei regimului (setul său de instrumente include violuri sistematice, bătăi, răpiri și crime), Iranul nu a devenit o țară înapoiată sau izolată. Are o clasă de mijloc sofisticată, rebelă cu intermitențe, o mașinărie guvernamentală care practică o statalitate extrem de eficientă și o bază tehnologică capabilă să fabrice arme nucleare și rachete balistice. Terorismul de stat al Iranului se întinde pe tot globul. Un canal de televiziune de opoziție tocmai a fost nevoit să se mute din birourile sale din Londra, deoarece autoritățile britanice nu pot garanta siguranța personalului său. Presupus a fi fost condamnat la îngheț diplomatic, Iranul tocmai a restabilit legăturile diplomatice cu Arabia Saudită, inamicul său de moarte, în cadrul unui acord negociat de China. Este posibil să fi aranjat chiar un schimb de prizonieri cu Statele Unite. A dezvoltat o cooperare militară extinsă cu Rusia și poate că face inginerie inversă pentru armele americane capturate în Ucraina.
Occidentul a răspuns la această amenințare cu un amestec de sancțiuni punitive (Iranul a fost cea mai sancționată țară din lume până când Rusia a preluat prima poziție anul trecut) și oferte de ieșire pe cale diplomatică. În ciuda previziunilor încrezătoare de-a lungul mai multor ani, acestea nu au funcționat. Restricțiile privind comerțul, investițiile și legăturile financiare au făcut viața extrem de dificilă pentru iranienii respectuoși și pro-occidentali care respectă legea, dar nu au reușit să dea o lovitură decisivă și paralizantă economiei. De fapt, exporturile de petrol ale Iranului cresc vertiginos. Acesta vinde nave țărilor africane și Venezuelei și arme oricui. Acordul nuclear nu a făcut decât să încetinească progresul regimului către un arsenal apocaliptic.
Unul dintre motivele pentru rezistența Iranului este controlul ideologic continuu al regimului asupra cel puțin unei părți a populației. Aceasta fuzionează pietatea islamică cu mândria națională. Un alt motiv este fuziunea puterii economice și politice, în special prin intermediul Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, care, în mod nominal, face parte din forțele armate, dar, în realitate, este o entitate politică și de afaceri puternică, cu capacități independente de informații, financiare și militare.
Această configurație nu este identică cu cea din Rusia. Dar asemănările sunt izbitoare. Până acum, Rusia a ignorat sancțiunile occidentale. Ideologia regimului fuzionează o formă obscurantistă a creștinismului ortodox cu mândria națională. Contractele militare par să aibă un efect redus asupra puterii regimului. Emigrația este o supapă de siguranță, iar represiunea un baston. Corupția și ipocrizia lubrifiază sistemul, în loc să îl corodeze pur și simplu. Lașitatea și lăcomia străinilor îi permit acest lucru.
Este ușor de văzut cum ar putea evolua „iranizarea” Rusiei: nu trebuie decât să continue traiectoria actuală. Este mult mai greu de văzut cum ar putea Occidentul să o contracareze. >>
