Siegfried Mureşan: În Austria au intrat oameni ilegal, nu în România

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan afirmă, într-o postare pe Facebook înaintea Consiliului JAI care urmează să decidă cu privire la intrarea României în spaţiul Schengen, că Austria, singura ţară care se opune admiterii României, are 100.000 de solicitări de azil, nu România şi că în Austria au intrat oameni ilegal, nu în România, relatează News.ro.

”Austria are 100.000 de solicitări de azil. Nu România. În Austria au intrat oameni ilegal, nu în România. Austria trebuie să îşi securizeze mai bine frontiera. A noastră este bine securizată”, a scris Siegfried Mureşan pe Facebook.
Într-o postare anterioară, el a amintit că începe o zi importantă pentru România.
”Reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne în cadrul căreia se va discuta aderarea României la spaţiul Schengen va începe în curând. România îndeplineşte toate condiţiile de aderare. România a demonstrat că poate securiza graniţele externe. Aderarea noastră este în interesul întregii Uniuni Europene, întregului spaţiu Schengen. Aderarea noastră face spaţiul Schengen mai sigur”, a afirmat europarlamentarul.
Mureşan a precizat că România continuă discuţiile cu toţi partenerii folosind toate canalele, toate mijloacele politice şi diplomatice, pentru a ajunge la o soluţie pozitivă pentru România.
”Vom sprijini toate soluţiile europene la criza migraţiei, dar vom fi foarte clari, foarte fermi, în a spune că nu acceptăm ca România să devină victimă colaterală a problemelor politice interne din Austria”, a precizat el.

 

 

Comisarul european pentru afaceri interne, înainte de Consiliul JAI: „Mă aştept la discuţii dinamice şi la o decizie pentru România şi Bulgaria”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here