Sikorski: Polonia ar putea trimite militari NATO în Ucraina. Putin să ghicească ce vom face

Sursa: X

Polonia ”nu ar trebui să excludă” posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina, anunţă marţi ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski, relatează AFP, citată de News.ro.

Întrebat despre posibilitatea de a trimite militari polonezi în Ucraina, Radoslaw Sikorski a răspuns că ”nu ar trebui să excludem nicio opţiune”.

Preşedintele rus Vladimir ”Putin să ghicească ce vom face”, declară el în acest interviu acordat unui număr de trei codiene europene, între care şi Gazeta Wyborcza.

Şeful diplomaţiei poloneze a evocat deja, în trecut, posibilitatea de a trimite trupe NATO în Ucraina.

În martie, el declara că ”prezenţa unor forţe NATO în Ucraina nu este de neconceput”.

”Apreciez iniţiativa preşedintelui francez Emmanuel Macron, pentu că este vorba despre a face astfel încât lui Putin să-i fie frică ţi na ca nouă să ne fie frică de Putin”, scria el pe X.

Preşedintele francez Emmnanuel Macron şi-a exprimat în februarie această idee şi a provocat un val de indignare în rândul aliaţilor Kievului, după care unii au făcut un pas în direcţia sa, în contextul unei înaintări a armatei ruse în estul Ucrainei.

Emmnanuel Macron a reiterat această posibilitate şi a apreciat că o trimitere de trupe este posibilă dacă Moscova ”străpunge liniile frontului” şi dacă Kievul cere acest lucru.

Polonia este un aliat de neclintit al Ucrainei de la începutul invaziei ruse.

Belgia urmează să livreze Ucrainei 30 de avioane de tip F-16 până în 2028 / Zelenski: Primul va ajunge deja anul acesta

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here