Silvio Berlusconi vrea să se întoarcă în Parlamentul italian, după zece ani

Sursa: Facebook

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, care se află în centrul multor scandaluri, anunţă miercuri că vrea să revină în Parlament, în urma alegerilor legislative prevăzute în septembrie, la zece ani după ce a fost dat afară din Legislativ, în urma unei condamnări cu privire la fraudă fiscală, relatează AFP, citată de News.ro.

”Cred că, până la urmă, voi candida în Senat, pentru ca toţi oamenii care mi-au cerut acest lucru să fie în sfârşit fericiţi”, declară la postul de radio Rai miliardarul şi magnatul media în vârstă de 85 de ani.

După ce a pus umărul la doborârea premierului Mario Draghi de la putere luna trecută, retrăgându-i susţinerea, Partidul Forza Italia (centru-dreapta) al lui Berlusconi pare pregătit să revină la putere în alegerile legislative prevăzute la 25 septembrie.

Forza Italia face parte dintr-o coaliţie de dreapta dominată de Partidul Fratelli d’Italia (post-fascist) al lui Giorgia Meloni, din care face parte şi Liga (extremă dreapta) a lui Matteo Salvini.

Berlusconi a dezminţit informaţii potrivit cărora este îngrijorat de posibilitatea ca Giorgia Meloni, a cărei deviză este ”Dumnezeu, patria şi familia”, să devină şefa Guvernului celei de a treia economii din zona euro.

El a declarat, luând act de un acord pe care l-au încheiat, potrivit căruia partidul care obţine cel mai mare număr de voturi pune premierul, că ”dacă este Giorgia, sunt sigur că ea va fi capabilă să se achite de această sarcină dificilă”.

Însă el i-a îndemnat pe alegători să susţină Forza Italia, ca o voce moderată a coaliţiei, subliniind poziţia europeană şi atlantistă a acestuia.

”Fiecare vot în plus în favoarea Forza Italia va consolida profilul moderat şi de centru al coaliţiei”, subliniază el în alt interviu, publicat în ediţia de miercuri a cotidianului Il Giornale.

Silvio Berlusconi a fost în trei rânduri premierul Italiei, în anii ’90 şi 2000, însă a dominat viaţa publică mult mai mult timp, la şefia unui vast imperiu media şi sportiv.

Senatul italian l-a exclus pe Berlusconi în noiembrie 2013, după ce acesta a fost condamnat cu privire la fraudă fiscală, şi i-a interzis să participe în alegeri legislative timp de şase ani, însă el a fost ales în Parlamentul European în 2019.

Berlusconi – estrem de controversat în Italia – este împotmolit în numeroase procese care i-au marcat lunga carieră, inclusiv într-unul în care este acuzat de faptul că a plătit invitaţi pentru ca aceştia să mintă referitor la faimoasele petreceri ”bunga-bunga”, orgii organizate pe când era premier.

El a suferit de o serie de probleme de sănătate, unele legate de spitalizarea sa din cauza covid-19 în 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here