SINTEZĂ | Ultimele vești din Rusia

Sursa: Pixabay
  • Unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia, Aras Agalarov, sprijină conducerea pe viață a lui Putin, obține de la Kremlin, fără licitație, contracte guvernamentale de miliarde de ruble, colaborează cu „Partidul Rusia Unită” și a fost chiar implicat în scandalul privind ingerințele rusești în alegerile americane. Totuși, până în prezent, nu a fost inclus în listele vestice de sancțiuni. Mai mult decât atât, soția și fiica oligarhului au devenit cetățeni americani și trăiesc în Miami, scrie The Insider. (AICI)

  • În cadrul blocului politic al administrației președintelui a Federației Ruse, condus de către Serghei Kirienko, s-au stabilit „sparring partnerii” care vor „concura” cu Vladimir Putin în alegerile prezidențiale din 2024. Potrivit a două surse apropiate Kremlinului citate de Meduza, unul dintre principalele criterii de selecție a acestora a fost vârsta. Printre candidații înregistrați nu trebuie să fie politicieni mai tineri de 50 de ani. Conform estimărilor oficialilor din administrație prezidențiale, prezența unor astfel de candidați pe buletinul de vot i-ar putea determina pe cetățenii ruși să se gândească la faptul că Putin, în vârstă de 70 de ani, „nu mai este același om care a venit la putere cu mână fermă”, scrie Andrei Perțev, pentru Meduza. (AICI)

  • INFO RUSIA | Cerșetoria Z / Protest atipic / Foarfecele lui Kudrin / Update la ADN-ul Rusiei / Cazul Melkonianț. (AICI)

  • Războiul în imagini – Zilele 549-551. (AICI)

  • În primul an al invadării Ucrainei de către Rusia, contractorii care lucrează pentru Voentorg, furnizorul oficial de îmbrăcăminte și produse alimentare al armatei ruse, au raportat profituri de 1,5 ori mai mari decât în 2021, potrivit jurnaliștilor de la Vertska, citați și de Meduza. Datele care au fost obținute din analiza situațiilor financiare ale companiilor care lucrează cu Ministerul Apărării de la Moscova, specializate în alimentație, spălăt haine, spălat vase și cusătorie. (AICI)

  • Războiul în imagini – Zilele 552 și 553. (AICI)

  • Pe lângă cercul cunoscut de politicieni și funcționari, pe la Putin trec și alți oameni care „rezolvă problemele”, ale căror vizite nu sunt însă făcute publice. Unul dintre acești lobbyiști-cheie pentru „rezolvare” a devenit Kirill Dmitriev, șeful Fondului Rus pentru Investiții Directe. A început ca un simplu consultant, dar, după ce s-a căsătorit profitabil cu  prietena fiicei lui Putin, și-a clădit o carieră strălucitoare. Documentele obținute de către The Insider dezvăluie modul în care Dmitriev folosește resursele administrative pentru a-și susține interesele prietenilor săi. (AICI)

  • „Ciuma biblică” din regiunea Celiabinsk. Milioane de muște îi chinuie pe locuitorii din raioanele Kunashak și Argaiaș. Totul, din cauza faptului că fabrica locală de păsări de curte aruncă dejecțiile în râu, scriu Novaia Gazeta Europa și Novaia Vkladka. (AICI)

  • Războiul în imagini – Ziua 554. (AICI)

  • Contraofensiva ucraineană a început acum aproape trei luni. Cu ajutorul experților, Novaia Gazeta Europa trece în revistă prin ce s-a remarcat campania militară de vară, ce succese au obținut cele două tabere și ce au învățat armatele Ucrainei și Rusiei. De asemenea, articolul evaluează impactul loviturilor asupra obiectivelor situate în adâncimea teritoriului rusesc, în ce măsură vor mai avea loc atacuri asupra Podului Kerci, de ce se vorbește mai puțin despre HIMARS și dacă retragerea Companiei Militare Private Wagner a cauzat daune trupelor ruse. (AICI)

  • Războiul în imagini – Ziua 555. (AICI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here