Siria, cel mai nou narco-stat. Familia Assad patronează comerțul cu captagon, cel mai de succes export al țării. Pastilele au ajuns până în România

Sursa: Pixabay

Asociații puternici ai președintelui Siriei, Bashar al-Assad, produc și vând captagon, o amfetamina ilegală, punând astfel bazele un nou narco-stat la Marea Mediterană, dezvăluie The New York Times.

<< Construită pe cenușa a 10 ani de război în Siria, o industrie ilegală de droguri condusă de asociați și rude puternice ale președintelui Bashar al-Assad a devenit o operațiune de miliarde de dolari, eclipsând exporturile legale ale Siriei și transformând țara în cel mai nou narco-stat din lume. .

Produsul său emblematic este captagon, o amfetamina ilegală, care dă dependență, fiind populară în Arabia Saudită și în alte state arabe. Operațiunile sale se întind în toată Siria, incluzând ateliere care produc pastilele, fabrici de ambalare în acestea sunt ascunse pentru a fi trimise export și rețele de contrabandă pentru a le plasa pe piețele din străinătate.

O investigație The New York Times a constatat că o mare parte din producție și distribuție este supravegheată de Divizia a patra blindată a armatei siriene, o unitate de elită comandată de Maher al-Assad, fratele mai mic al președintelui și unul dintre cei mai puternici oameni ai Siriei.

Printre jucătorii importanți se numără și oameni de afaceri cu legături strânse cu guvernul, gruparea militantă libaneză Hezbollah și alți membri ai familiei extinse a președintelui, al căror nume de familie asigură protecția împotriva activităților ilegale, potrivit investigației The Times. Informațiile au fost culese de la autorități de aplicare a legii din 10 țări, ca și din zeci de interviuri cu experți internaționali și regionali în domeniul drogurilor, cu sirieni familiarizați cu comerțul cu droguri, ca și cu actuali și foști oficiali din Statele Unite.

Comerțul cu droguri a apărut din ruinele unui deceniu de război, care a spulberat economia Siriei, a aruncat majoritatea oamenilor în sărăcie și i-a lăsat pe membrii elitei militare, politice și de afaceri din Siria în căutarea unor noi modalități de a câștiga valută și de a ocoli sancțiunile economice americane.

Metamfetamina ilegală este acum cel mai valoros produs de export al țării, depășind cu mult bunurile legale, potrivit unor date la care a avut acces The Times.

În ultimii ani, autoritățile din Grecia, Italia, Arabia Saudită și din alte părți au confiscat sute de milioane de pastile, majoritatea provenind dintr-un port din Siria, controlat de guvern, unele transporturi depășind, ca valoare în stradă, 1 miliard de dolari.

Oficialii din Italia au găsit anul trecut 84 de milioane de pastile ascunse în role uriașe de hârtie și roți din metal. Oficialii din Malaezia au descoperit peste 94 de milioane de pastile sigilate în interiorul roților de cauciuc de la cărucioare, în martie.

Aceste capturi reprezintă probabil doar o fracție din drogurile expediate, spun experții, însă oferă o fereastră spre acest fenomen și sugerând că industria a explodat în ultimii ani.

Peste 250 de milioane de pastile Captagon au fost confiscate, pe tot Globul, până acum în acest an, de peste 18 ori cantitatea capturată cu doar patru ani în urmă.

Și mai îngrijorător pentru guvernele din regiune, rețeaua siriană construită pentru a face contrabandă cu captagon a început să transporte droguri mai periculoase, cum ar fi metamfetamina cristalină, spun oficialii regionali de securitate.

Cel mai mare obstacol în combaterea comerțului, au spus oficialii, este că are sprijinul unui stat care nu are motive să ajute la închiderea acestuia.

„Ideea de a merge la guvernul sirian pentru a vorbi despre cooperare este pur și simplu absurdă”, a spus Joel Rayburn, trimisul special al SUA pentru Siria în timpul administrației Trump. „Literalmente, guvernul sirian este cel care exportă drogurile. Nu este ca și cum ar privi în altă parte în timp ce cartelurile de droguri își fac treaba, ci el este cartel de droguri”.

Ascensiunea unui narco-stat

Captagonul a fost produs inițial de către o companie farmaceutică germană, ca stimulent pentru tratarea tulburării de deficit de atenție și a narcolepsiei. În anii 1980, utilizatorii din Arabia Saudită și din alte state din Golful Persic au început să-l ia în mod recreațional pentru a obține un impuls de energie, a alunga frica și a rămâne treji pentru examene, la muncă, la petreceri sau pentru a conduce pe distanțe lungi.

Pastilele sale albe erau ștampilate cu două semiluni, dându-i porecla arabă „abu hilalain” sau „cea cu două luni”.

După ce s-a constatat că dă dependență, a fost interzis la nivel internațional, la sfârșitul anilor 1980. Dar, pentru a continua să alimenteze piața din Golf, producția ilegală de captagon a luat amploare, inclusiv în Valea Bekaa, din Liban. Aceasta din urmă este un hub de producție pentru hașiș și un bastion al Hezbollah, grupare susținută de Iran, care face acum parte din guvernul libanez.

În timp ce produsul farmaceutic Captagon conținea amfetamină fenetillină, versiunea ilegală vândută astăzi, denumită adesea „captagon”, cu un „c” mic, conține de obicei un amestec de amfetamine, cofeină și diverse substanțe de umplutură. Versiunile ieftine se vând cu amănuntul la mai puțin de un dolar pilula, în Siria, în timp ce pastilele de calitate superioară se pot vinde cu 14 dolari bucata sau mai mult, în Arabia Saudită.

După izbucnirea războiului din Siria, contrabandiştii au profitat de haos pentru a vinde drogul luptătorilor din toate taberele, care l-au folosit pentru a-şi face curaj în luptă. Sirienii întreprinzători, care lucrează cu farmaciști locali și utilaje din fabricile farmaceutice dezafectate, au început să îl producă.

Siria avea componentele necesare: experți pentru a amesteca medicamente, fabrici pentru a face produse în care să fie ascunse pastilele, acces pe căile maritime mediteraneene și rute de contrabandă existente către Iordania, Liban și Irak.

Pe măsură ce războiul s-a prelungit, economia țării s-a prăbușit și un număr tot mai mare de asociați ai domnului al-Assad au fost vizați de sancțiuni internaționale. Unii dintre ei au investit în captagon și s-a dezvoltat un cartel legat de stat, reunind ofițeri din armată, șefi de miliție, comercianți ale căror afaceri crescuseră în timpul războiului și rude ale domnului al-Assad.

Laboratoarele de captagon sunt împrăștiate în zonele controlate de guvern ale Siriei, pe teritoriul controlat de Hezbollah, lângă granița cu Liban; în afara capitalei, Damasc; și în jurul orașului-port Latakia.

Multe dintre fabrici sunt mici, în hangare metalice sau vile goale, unde muncitorii combină chimicalele cu mixere și le presează în pastile cu utilaje simple, potrivit a doi sirieni care le-au vizitat. Soldații păzesc unele dintre facilități. Altele sunt marcate ca fiind zone militare închise.

Pastilele finite sunt ascunse în funduri false, în containere de transport; în cutii cu lapte, ceai și săpun; și în transporturi de struguri, portocale sau rodii. Apoi sunt introduse ilegal, pe uscat, în Iordania și Liban, de unde unele pleacă pe calea aerului și a porturilor maritime din Beirut. Cea mai mare parte pleacă din Siria, din portul mediteranean Latakia.

Biroul de securitate al Diviziei a Patra, condus de generalul-maior Ghassan Bilal, asigură o mare parte din sistemul nervos al rețelei. Potrivit oficialilor regionali de securitate și unui fost ofițer de armată sirian, trupele protejează multe dintre fabrici și facilitează circulația drogurilor către granițele și portul Siriei.

„Prezența diviziei în regiune este periculoasă”, a spus colonelul Hassan Alqudah, șeful departamentului de narcotice al Direcției de Securitate Publică a Iordaniei. „Fabricile de captagon sunt prezente în zonele de control ale Diviziei a Patra și se află sub protecția ei”.

Maher al-Assad și generalul Bilal nu au putut fi contactați pentru comentarii. Oficialii Ministerului Informațiilor sirian și ai misiunii sale diplomatice din Viena nu au răspuns solicitărilor de comentarii. Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a negat că grupul său are vreo legătură cu captagonul.

Și alți sirieni importanți participă la afacere.

Un jucător cheie din apropierea Damascului este Amer Khiti, un om de afaceri a cărui ascensiune este emblematică pentru noua clasă de afaceri din timpul războiului din Siria, potrivit foștilor oficiali americani și sirieni care cunosc comerțul cu droguri.

Inițial un modest negustor de animale, domnul Khiti a devenit contrabandist în timpul războiului, ducând alimente și alte bunuri între Damasc și suburbiile deținute de rebeli, cu sprijinul statului, potrivit lui Sami Adel, un activist din orașul natal al domnului Khiti, care a i-a urmărit cariera.

Pe măsură ce rebelii au fost alungați din suburbii, el a achiziționat proprietăți imobiliare acolo și a investit în instalații de ambalare care sunt folosite pentru contrabandă.

O altă figură din timpul războiului este Khodr Taha, un negustor de păsări de curte care supraveghează punctele de control din Divizia a IV-a din toată țara, unde facilitează deplasarea captagonului, potrivit oficialilor regionali de securitate și sirienilor care cunosc comerțul cu droguri.

Domnul Khiti nu a răspuns solicitărilor de comentarii, iar eforturile de a-l contacta pe domnul Taha, prin intermediul companiilor pe care le deține, nu au avut succes.

Ambii s-au achitat față de guvern cheltuind din belșug pentru banchete, panouri publicitare, mitinguri și concerte în sprijinul candidaturii prezidențiale a domnului al-Assad, din acest an.

Dl Khiti a plătit, de asemenea, pentru renovarea unui centru militar de recrutare și a altor clădiri guvernamentale care au fost avariate în timpul războiului, iar anul trecut a câștigat un loc în Parlamentul din Siria.

În mai, dl al-Assad i-a acordat domnului Taha Ordinul de Merit, „în semn de recunoaștere a serviciilor sale în economie și management financiar, în timpul războiului”.

Statele Unite au impus sancțiuni asupra lui Bashar și Maher al-Assad, generalului Bilal, domnului Khiti și domnului Taha. Acesta l-a numit pe domnul Taha un intermediar pentru Divizia a Patra, ale cărui afaceri „generează venituri pentru regim și pentru susținătorii săi”.

Captagon este încă produs și introdus ilegal prin Liban. Nouh Zaiter, un șef de cartel de droguri libanez, care locuiește acum mai ales în Siria, leagă taberele libaneze și siriene ale afacerii, potrivit oficialilor regionali de securitate și sirienilor familiarizați cu comerțul cu droguri.

Înalt, cu părul lung, originar din Valea Bekaa, domnul Zaiter a fost condamnat în absență la închisoare pe viață și muncă silnică de către un tribunal militar libanez, în acest an, pentru infracțiuni legate de droguri.

Prins la telefon, domnul Zaiter a spus că afacerea lui era cu hașiș și a negat că ar fi fost vreodată implicat cu Captagon.

„Nu am și nu voi trimite niciodată astfel de otrăvuri în Arabia Saudită sau oriunde altundeva”, a spus el. „Nici celui mai mare dușman al meu nu-i voi oferi captagon”.

Captagon a devenit probabil cea mai importantă sursă de valută a Siriei, potrivit Jihad Yazigi, editorul The Syria Report, o publicație care urmărește economia Siriei.

„Asta nu înseamnă că veniturile obținute revin în economie”, a spus el. „Sunt investite în cea mai mare parte în conturile bancare ale contrabandiștilor și ale lorzilor războiului”.

O afacere în plină expansiune

Se știu atât de puține despre captagon în afara Orientului Mijlociu, încât agențiile de aplicare a legii din alte regiuni nu recunosc întotdeauna drogul atunci când îl găsesc.

Iar contrabandiștii folosesc metode în continuă schimbare pentru a ascunde drogurile și a le transporta pe căi întortocheate, astfel încât să le ascundă originea.

Din 2015, autoritățile au găsit captagon în avionul privat al unui prinț saudit, ascuns în filtre de ulei pentru camioane și utilaje de prelucrat țiglă, amestecat cu transporturi de struguri și portocale și ascuns în cartofi de plastic plasați printre cartofi adevărați. Contrabandiștii au îngropat drogurile în cafea și mirodenii pentru a deruta câinii și i-au sigilat în bare de plumb și pietre uriașe pentru a bloca scanerele.

Drogurile au fost confiscate în Turcia, Liban și Iordania, în porturile din Egipt, Grecia și Italia, într-un aeroport din Franța și până în Germania, România și Malaezia. Majoritatea acestor țări nu sunt piețe semnificative pentru droguri, ci sunt doar popasuri de momeală în drum spre Golf.

Arabia Saudită, cea mai mare piață, a anunțat până la șase capturi pe lună, cu drogurile găsite în pachete de ceai și cusute în căptușelile hainelor.

În mai, după ce autoritățile saudite au descoperit peste cinci milioane de pastile ascunse în interiorul unor rodii scobite, transportate din Beirut, au interzis produsele din Liban, o lovitură majoră pentru fermierii locali.

Potrivit bazei de date consultate de The Times, numărul de pastile confiscate a crescut în fiecare an, din 2017.

Valoarea de stradă a drogurilor confiscate a depășit valoarea exporturilor legale ale Siriei, în principal produse agricole, în fiecare an, din 2019.

Anul trecut, captagonul global a avut o valoare stradală de aproximativ 2,9 miliarde de dolari, mai mult decât triplul exporturilor legale ale Siriei, cifrate la 860 de milioane de dolari.

Agențiile de aplicare a legii s-au chinuit să-i prindă pe contrabandiști, nu în ultimul rând pentru că autoritățile siriene oferă puține sau deloc informații despre transporturile care au provenit din țara lor.

Numele expeditorilor enumerați pe manifeste sunt de obicei false, iar căutările pentru destinatarii preconizați duc adesea la labirinturi de companii-fantasmă.

O captură de 84 de milioane de pastile, făcută în Salerno, anul trecut, cea mai mare pe zona de captagon, până la acea dată, a venit din Latakia. Documentele de expediere îl aveau ca expeditor pe Basil al-Shagri Bin Jamal, dar autoritățile italiene nu l-au putut găsi.

Destinatarul era GPS Global Aviation Supplier, o companie înregistrată în Lugano, Elveția, care pare să nu aibă un birou.

Apelurile telefonice, mesajele text și e-mailurile către companie nu au primit niciun răspuns, iar firma de administrare a patrimoniului pe care compania a enumerat-o ca adresă de corespondență, SMC Family Office SA, a refuzat să comenteze.

Anchetatorii greci s-au lovit de blocaje similare.

În iunie 2019, muncitorii din Pireu au găsit cinci tone de captagon, în valoare de sute de milioane de dolari, în plăci aglomerate de lemn, în drum spre China.

Plăcile erau marcate Quick Click, o companie fără profil online, dacă ea chiar există.

Documentele oficiale spuneau că mărfurile erau destinate unei companii chineze, Shenzhen Xiang Sheng Li Trade Co Ltd. Mesajele trimise la o adresă de e-mail asociată cu compania nu au primit niciun răspuns.

Documentele evocă, de asemenea, un agent vamal care folosește numele Trista la Seehog, o firmă de logistică chineză. Când a fost contactată prin telefon, ea a negat că știa ceva despre transport și a refuzat să răspundă la întrebări.

„Nu sunteți poliția”, a fost reacția, și a închis.

Mai era un indiciu în documente: expeditorul a fost Mohammed Amer al-Dakak, cu un număr de telefon sirian. Când a fost introdus pe WhatsApp, numărul de telefon arăta o fotografie a lui Maher al-Assad, comandantul Diviziei a patra blindate din Siria, sugerând că numărul aparținea cel puțin unuia dintre oamenii săi.

Un bărbat care a răspuns la acel număr a spus că nu este domnul al-Dakak, afirmând că obținuse numărul de telefon recent.

Loukas Danabasis, șeful diviziei de narcotice a organismului de criminalitate financiară a Greciei, a declarat că tactica folosită de contrabandiști a făcut ca rezolvarea unor astfel de cazuri să fie „dificilă și uneori imposibilă”.

Se revarsă în Iordania

În timp ce oficialii din Europa se luptă să identifice contrabandiştii, Iordania, unul dintre cei mai apropiaţi parteneri ai Statelor Unite în Orientul Mijlociu, se află în prima linie a unui război regional împotriva drogurilor.

„Iordania este poarta către Golf”, a spus generalul de brigadă Ahmad al-Sarhan, comandantul unei unități armate de-a lungul graniței Iordaniei cu Siria, a declarat în timpul unei vizite în zonă.

Generalul al-Sarhan și oamenii săi au detaliat trucurile folosite de contrabandiștii sirieni pentru a aduce droguri în Iordania: ei lansează încercări de traversare în mai multe locuri. Atașează droguri la drone . Încarcă droguri pe măgari dresați să traverseze singuri.

Uneori, contrabandiştii opresc la posturile armatei siriene înainte de a se apropia de graniţă.

„Există o implicare clară”, a spus generalul al-Sarhan.

Comerțul cu droguri îi îngrijorează pe oficialii iordanieni din mai multe motive.

Cantitatile sunt in creștere. Numărul de pastile de captagon confiscate în Iordania în acest an este aproape dublu față de cantitatea confiscată în 2020, potrivit colonelului Alqudah, șeful departamentului de narcotice.

Și, în timp ce Iordania a fost inițial doar o cale către Arabia Saudită, până la o cincime din drogurile introduse ilegal din Siria sunt acum consumate în Iordania, a estimat el. Oferta crescută a scăzut prețul, făcându-le mai ușor de accesat de către studenți și astfel facilitând dependența acestora.

Și mai îngrijorătoare, a spus el, este cantitatea tot mai mare de metamfetamină cristalină care intră în Iordania din Siria, ceea ce reprezintă o amenințare mai mare.

„Acum suntem într-o etapă periculoasă pentru că nu ne putem da înapoi”, a spus dr. Morad al-Ayasrah, un psihiatru iordanian care tratează dependenții de droguri. „Mergem înainte, iar cantitatea de droguri crește”. >>

Cum trebuie redesenată politica SUA de „engagement” în relația cu China

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here