Situație critică la spitalele din Brașov, unul dintre județele grav afectate de pandemie

Spitalele din Brașov, unul dintre județele cel mai grav afectate de epidemia de coronavirus, sunt pline, iar autoritățile sanitare au început să trimită pacienți în alte județe.

Din cele 1.345 de cazuri raportate joi, 55 au fost înregistrate în Brașov.

Suntem într-o situație mai deosebită și soluțiile nu pot să se bazeze numai pe o singură unitate sanitară. Este normal să ai și o colaborare cu alte unități sanitare și este normal ca lumea să înțeleagă că situația este una de excepție și soluțiile sunt unele de excepție„, a declarat Raed Arafat, citat de Digi24.

Guvernul va dota noua Secţie modulară ATI din curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov cu echipamente necesare pentru tratarea bolnavilor COVID în stare gravă, scrie publicația Bună Ziua Brașov.

Aflat în vizită de lucru în Brașov, șeful Departmentului pentru Situații de Urgență a declarat că primul pacient critic ar putea fi tratat aici la sfârșitul lunii august. „Echipament este, există ventilatoare, există injectomate, monitoare, nu se pune problema de echipamente„, a spus Raed Arafat.

În total, până joi, pe teritoriul României au fost confirmate 57.895 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here