La începutul lunii martie, șeful mercenarilor Wagner, oligarhul infractor Evgheni Prigojin, anunța că trupele ucrainene sunt practic încercuite la Bahmut și mai bine s-ar retrage.
Ucrainenii nu s-au retras, iar câteva zile mai târziu același Prigojin începea cascada de atacuri la adresa conducerii militare ruse.
Ulterior, pierderile înregistrate, la Bahmut, de mercenarii Moscovei au devenit atât de mari încât șeful lor a ajuns să se filmeze cu stivele de cadavre, pentru a arăta că „muncește” și pentru a impresiona. Așadar, despre ce fel de încercuire și victorie iminentă fusese oare vorba?
La început de aprilie, tot Evgheni Prigojin mai lansa o katiușă defectă, de același tip: orașul Bahmut e tot mai încercuit, cu subtextul evident că victoria e din nou aproape.
Ce a urmat, se știe.
Ucrainenii au rămas în zonă, mercenarii Wagner au continuat să fie decimați în număr mare, ieșirile turbate ale lui Prigojin la adresa Moscovei s-au întețit.
Acum, în luna mai, apar noi anunțuri victorioase, având la origine pe același Prigojin și în siaj pe însuși Putin care felicită luptători ruși ce ar fi „eliberat” acest oraș ucrainean care a umilit o întreagă țară – Rusia.
Altfel spus, în ultimul trimestru, la Moscova pare că a fost ordin pe unitate ca măcar o dată pe lună să fie anunțată victoria rușilor la Bahmut. Oarecum după modelul comunist al proclamării producției-record la hectar, metodă celebră nu numai pentru ADN-ul ei mincinos, dar mai ales pentru natura sa criminală, tradusă prin exercițiile de foamete și sărăcie pe care le-a generat.
Acuma, după cum am mai scris aici și cu alte ocazii, esența problemei Bahmut se dezvăluie doar dacă o privești sub unghiul corect: al relevanței militare a locului și operațiunilor, iar nu al relevanței politico-propagandistice. Asta însemnând, implicit, plasarea problemei Bahmut în contextul generos al frontului în ansamblul său.
Este ceea ce au făcut ucrainenii, dar nu au făcut rușii și probabil că acesta a și fost secretul reușitei unei rezistențe atât de îndelungate și eficiente a trupelor Kievului.
La Bahmut, obiectivul militar al ucrainenilor a fost evident: folosirea acestei zone pentru macerarea a cât mai mult din resursa umană și tehnică a Rusiei, concomitent cu împiedicarea, în acest fel, a forțelor ruse de a duce ofensive răsfirate pe multiple axe ale teritoriului Ucrainei. Iar obiectivul a fost deja mai mult decât îndeplinit.
Pentru ruși, în schimb, a primat rațiunea politico-propagandistică. Era nevoie de o victorie care să compenseze impotența din alte zone a armatei invadatoare și impotența tot mai vizibilă a Kremlinului însuși. Iar militar, chiar și dacă Moscova ar fi obținut, la Bahmut, victoria încă din martie, când sugera Prigojin că deja era iminentă, reușita ar fi făcut mai grea viața planificatorilor ucraineni, dar tot nu ar fi adus mai aproape îngenuncherea Ucrainei de către Rusia.
Altfel spus, Kievul a privit mereu spre Bahmut ca spre un punct al frontului în relație intrinsecă cu logica întregului front. Iar Moscova a privit orașul ajuns fantomă doar ca pe un punct solitar. Și a ignorat, ca berbecul înfierbântat, dar cu deficit de atenție, restul frontului.
Apoi, când s-au uitat la Bahmut, planificatorii ucraineni au văzut mereu zona, nu doar orașul. Pe când rușii au neglijat zona și s-au concentrat doar pe oraș; cu toate că orașul, se poate spune, după gradul de distrugere și depopulare, aproape nu mai există. Deci și dacă rușii intră în el, e ca și cum ar călători într-o gaură neagră. Iar în gaura neagră, ne-au învățat demult fizicienii, riști să te dezintegrezi dacă e să călătorești.
Toate cele se mai sus formează condiția necesară și suficientă pentru ca în aceste clipe în care rușii spun că au cucerit, iar ucrainenii zic să mai avem răbdare cu concluziile tranșante, să fim foarte atenți în primul rând la mesajele Kievului.
Unul dintre aceste mesaje a venit de la gen. Oleksandr Sirski, înaltul oficial militar ucrainean care nu doar planifică operațiuni terestre, dar și „face teren”.
Zilele trecute, gen. Sirski a spus ceva ce se încadrează perfect în abordarea contextuală și sinergică, „Bahmut + restul frontului”, pe care o remarcam mai sus.
Iată ce declara gen. Sirski:
- „În ciuda faptului că acum controlăm doar o mică parte din Bahmut, importanța apărării ei rămâne. Aceasta ne oferă posibilitatea de a intra în oraș în cazul în care situația se schimbă. Iar acest lucru se va întâmpla cu siguranță. Continuăm să avansăm de-a lungul flancurilor în suburbiile din Bahmut și ne apropiem efectiv de încercuirea tactică a orașului. Acest lucru ne va permite avem sub controlul artileriei toate clădirile ocupate de inamic și să le distrugem treptat. Acest lucru privează inamicul de controlul asupra căilor de acces în oraș și ne oferă anumite avantaje tactice. În cursul activității noastre cu comandanții, am analizat în detaliu acțiunile noastre și procedura de distrugere a inamicului. Prin urmare, ne continuăm apărarea. Situația este dificilă, dar sub control”.
Altfel spus, deși există și pe ucraineni, iar nu numai pe ruși, o așa-numită presiune de PR în ceea ce privește Bahmut, Kievul rămâne legat de abordarea rațională din punct de vedere militar.
Rezultă, inclusiv din vorbele gen. Sirski, că pentru Ucraina important e ceea ce poate face Bahmut pentru restul frontului, nu ceea ce poate face tot frontul pentru Bahmut, așa cum e cazul în optica defectă a rușilor.
Valoarea poziției Bahmut e relativă pentru ucraineni și absolută pentru ruși, iar diferența asta de optică a jucat în favoarea ucrainenilor de când au început operațiunile în zonă și cu siguranță va continua să facă minuni de aici încolo.
Iar de aici încolo, în contextul apropierii contraofensivei Kievului, foarte probabil acest lucru se va putea vedea mai ușor.
De altfel, în chestiunea Bahmut, ne aflăm într-un moment ca un punct de inflexiune, sub aspectul rolului și valențelor sale în logica războiului ruso-ucrainean.
Dacă, pentru ucraineni, până acum, Bahmut fusese ca o panglică cu miere agățată de tavan pentru atragerea cât mai multor muște și nimicirea lor, pe măsură ce contraofensiva bate la ușă centrul de greutate al statutului său glisează spre cel al unui efect de levier în operațiuni ofensive. Iar asta, aspect foarte interesant de asemenea, se va petrece fără ca să dispară alte două caracteristici-cheie, deja tradiționale, ale Bahmutului, din perspectivă ucraineană: cea de consumare pe mai departe a unor resurse rusești la rate colosale, în oameni și echipamente, respectiv cea de adâncire a faliei dintre grupările care se bat pentru putere, la Moscova, și în rândul cărora frustrarea și nervozitatea cresc.
În fine, mai există un aspect de neocolit al comparației dintre ucraineni și ruși, pe chestiunea Bahmut.
Chiar și dacă tranșarea luptelor de acolo s-ar face în termeni de alb și negru, așa cum caută Moscova să o prezinte, prin „înfrângerea” ucrainenilor și „victoria” rușilor, acea „victorie” tot ar fi mai distrugătoare pentru Moscova decât ar fi acea „înfrângere” pentru Kiev.
Pe de o parte, pentru că ar fi, în cel mai bun caz, o victorie pirică: cu costuri nesustenabile, cu dificultăți uriașe de a o păstra, fără un orizont semnificativ pentru a deschide drumul adevărat, cel spre cucerirea Kievului.
Pe de altă parte, există riscul ca după o inițială și împăunată decretare moscovită a lui „mission accomplished”, Kremlinul să piardă totuși poziția atât de costisitor câștigată, după ce va începe să lovească propriu-zisa contraofensivă ucraineană, care poate demarează mâine, poate în iunie, iulie, august.
Umilirea politico-propagandistică a Kremlinului poate cunoaște, într-un așa context, o asemenea culme, încât doar efectul psihologic al unei retrageri rusești din Crimeea să o mai pună în umbră.
Orice va fi și indiferent cum va fi, pentru Ucraina Bahmut și-a făcut chirurgical treaba și va continua să joace un rol de bisturiu.
Aș încheia reluând PS-ul din Geniala manevră Bahmut, text scris la început de martie (e de actualitate; se aude chiar și avionul F-16, iar incursiunile pe teritoriul rus devin deja mai dezinhibate).
- „Ușor, ușor, războiul tinde să intre într-o fază în care Bahmut ar putea părea, în viitorul relativ apropiat și din perspectivă rusă, o fază chiar calmă din punct de vedere politico-militar. E de așteptat o intensificare a războiului dronelor, cu atacuri ucrainene tot mai îndrăznețe pe teritoriul rus, dar și o intensificare a războiului pe linii multiple, în interiorul Ucrainei, urmare intrării în teren a doi vectori care vor face diferența: tehnica occidentală (tancuri, vehicule de infanterie, rachete cu rază mai lungă) și contingentele de militari ucraineni pregătiți în ultimele luni de către aliați. Iar luni, americanii le-au mai semnalizat un lucru rușilor (și chiar chinezilor): implicarea avioanele de luptă ale aliaților nu mai țin de teorie, ci accelerează spre practică”.
