Geniala manevră Bahmut

Istoria va celebra manevra genială a ucrainenilor de a ține ocupată armata rusă cu o pradă de război care în loc să o salte și să-i deschidă oportunități a îngropat-o mai adânc și i-a îngustat semnificativ orizontul: Bahmut.

Prezentul o face deja, prin chiar dinamicile pe care acerba rezistență a militarilor Kievului le-a sădit în „ogorul” acestui nemilos război:

  • O rată fără precedent a mortalității în rândul trupelor ruse.
  • O rată fără precedent de consum a muniției și de consum plus uzură a echipamentelor militare (evident, ruse).
  • Măcelărirea armatei paralele a Kremlinului, reprezentată de gruparea de mercenari Wagner.
  • Oprirea recrutărilor făcute de Wagner din rândul pușcăriașilor.
  • Informații prețioase, culese în tot acest interval, despre modul de colaborare (mai bine zis, despre găurile ei) între mercenarii ruși și militarii ruși.
  • Împiedicarea trupelor ruse de a avansa pe alte linii ale frontului larg din Ucraina, care dacă s-ar fi aflat sub infernală presiune sau, în unele cazuri, chiar ar fi cedat, ar fi putut confrunta Kievul și pe aliații săi cu probleme greu de gestionat deopotrivă militar și politic.
  • Împiedicarea trupelor ruse de a deschide noi linii de front.
  • O cunoaștere mai bună, de către ucraineni și occidentali, a tacticilor și strategiilor ruse, ca și a breșelor existente și a celor potențiale de pe întreg lanțul: de la aspecte legate de optică, la aspecte legate de comandă și până la elementele ce țin de modul în care acestea sunt transpuse în teren.
  • Timp câștigat de ucraineni și aliați nu numai pentru o mai bună analizare a armatei ruse, ci și pentru livrările occidentale de armament și tehnică occidentală.
  • Timp câștigat de ucraineni și aliați pentru definitivarea ciclurilor de pregătire a noi contingente de militari ucraineni la baze din Occident.
  • Timp câștigat de ucraineni și aliați pentru a expune consistent, în plan mediatic, brutalitatea și gradul neverosimil de înapoiere al armatei ruse – de la simplul soldat până la cel mai înalt comandant de front și din Statul Major General.
  • Totodată, au rezultat exacerbarea și devoalarea faliilor dintre grupările de interese de la Moscova. Apărarea înverșunată a ucrainenilor, la Bahmut, a catalizat lupte interne în capitala rusă – pe cele dintre șeful mercenarilor, Evgheni Prigojin, pe de o parte, și șefii armatei regulate, Valeri Gherasimov și Serghei Șoigu; pe cele dintre diverșii susținători ai războiului și bloggeri militari, pe de o parte, și cercul restrâns politico-militar care comandă și gestionează ofensiva pentru Bahmut.
  • Nu în ultimul rând, frontul sectorial numit Bahmut a contribuit indubitabil la creșterea presiunii ruse pe China, tocmai prin faptul că a intensificat presiunea sub care deja se afla Rusia însăși. Din acest punct de vedere, vizibilitatea a fost una de zi senină săptămâna trecută, când americanii au expus discuțiile dintre chinezi și ruși pe tema unui eventual ajutor militar oferit de Beijing. S-a putut, de altfel, observa că Washingtonul a repetat manevra folosită la sfârșit de 2021 și început de 2022, când, pentru a convinge Kievul și lumea întreagă de iminența invaziei ruse, a desecretizat informații sensibile despre planurile Moscovei și au dat drumul la un cor de luări „relevante” de poziție la cel mai înalt nivel. E drept, rușii nu au dat înapoi atunci, dar ucrainenii și europenii au înțeles ceea ce era de înțeles, dovadă mobilizarea care a urmat. Nu știm încă irevocabil cum vor proceda chinezii, însă azi există șanse mai mari decât acum câteva săptămâni ca Beijingul să nu renunțe prea ușor la prudență când vine vorba de asemenea pași. În orice caz, postura de „pielea goală” în care s-a trezit conducerea PCC nu pare confortabilă și nici n-ar putea fi.

Acum, un aspect important de reținut în chestiunea Bahmut este acela că Moscova a fost jucată pe degete chiar cu ajutorul ei.

Oricât de hotărâți ar fi fost ucrainenii să țină în loc agresorul și să-i aplice pagube de asemenea anvergură, acest lucru ar fi fost mult mai greu spre imposibil de făcut în lipsa obsesiilor Moscovei de a alerga după un iepure care, având în vedere apetitul și biologia ursului, niciodată n-ar putea satisface nevoile unui urs.

Încăpățânarea Moscovei de a ocupa orașul Bahmut a fost așadar esențială, iar încăpățânarea asta nu e neapărat lipsită de explicații raționale, oricât de irațională pare ea, încăpășânarea:

  • Rusia avea nevoie de o victorie de răsunet, după luni bune de înfrângeri și retrageri de răsunet. Putin, Șoigu, Gherasimov, Prigojin au crezut că aceea va fi la Bahmut, a cărui valoare strategică era redusă, dar ale cărui „active” fuseseră umflate artificial cu ajutorul pompei propagandistice.
  • Rusia, cel mai probabil, nu poate în acest moment mai mult decât operațiuni ofensive cu spectru limitat, precum Bahmut. Ia asta este o veste proastă, în condițiile în care chiar și eventualitatea unei reușite acolo nu ar deschide orizonturi suficient de largi nici spre atingerea obiectivului maximal – cucerirea Kievului și a celorlalte mari orașe ale Ucrainei, soldată cu înlocuirea conducerii legitime a țării – și nici spre atingerea obiectivului minimal – cucerirea Donbasului.
  • Rusia nu mai are o filosofie nici măcar rudimentar articulată pentru purtarea acestui război. Lecția Bahmut este și aceea că actuala idee pe care Moscova o are despre conflictul cu Ucraina e mult chiar și sub ideea proastă pe care o avusese inițial, atunci când a declanșat invazia.
  • Rusia a fost castrată de orice brumă de geniu militar.

În fine, cireașa de pe tort e ceea ce scriam la 1 februarie, anume că actuala ofensivă rusă a avut la bază strict un imperativ politic, iar nu unul militar; iar asta a fost din start o garanție în sine a eșecului, pentru care episodul Bahmut e pur și simplu oglinda care a proiectat-o în văzul tuturor.

Butoaie cu pulbere prin „pădurile” lui Putin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here